21 mai – Ziua internațională a cămășii ucrainene

0
126

Tradițional, în cea de-a treia zi de joi a lunii mai, în Ucraina este marcată Ziua cămășii brodate, „Vişivanka”– un simbol național al ucrainenilor din întreaga lume, iar în R. Moldova  – Ziua internațională a cămășii ucrainene.

Cofondatoarea acestei sărbători, Lesia Voroniuk (Леся Воронюк), a anunțat că din cauza carantinei nu vor avea loc evenimente în masă, însă unele acțiuni se vor desfășura on-line.

„Rugăm să vă pregătiți cămașa din seară, iar dimineața, în data de  21 mai să vă treziți cu dispoziție bună, serviți cafeluța sau ceaiul, vă îmbrăcați în cămașa cusută, faceți poze extraordinare și le postați pe rețelele de socializare cu hashtag #деньвишиванки2020”, a specificat Lesia Voroniuk, care a creat un grup unde toată lumea poate publica:

”Prieteni! Aici puteți posta fotografii, videoclipuri despre ziua Vyshyvanka. Alăturați-vă grupului și povestiți despre sărbătoarea specială de anul acesta. https://www.facebook.com/groups/denvyshyvanky/ . De ziua internațională a cămășii cusute vor avea loc acțiuni on-line, discuții cu ucraineni care sunt împrăștiați prin lume, cu genericul „Ziua cămășii cusute unește”, iar de la ora 19:30 până la 20:45 va fi vizionarea filmului „Moștenirea națiunii”.

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova a adresat felicitări tuturor ucrainenilor: ”Dragi prieteni! În ultimii zece ani, Ziua ”Vyshyvanka” a trecut drumul de la inițiativa studenților locali în lumea sfântă a ucrainescului. Ucrainenii strămoși îmbrăcau broderie pentru că credeau că ea este gardiană și protejează împotriva tuturor relelor. Ucrainenii moderni poartă haine brodate festive ca simbol al tuturor ucrainenilor, indiferent de limba pe care o comunică și locurile unde locuiesc. Așadar, felicitări tuturor în această zi festivă a vyshyvanka și vă îndemnăm să postați cele mai reușite fotografii “brodate” cu hashtag-uri pe rețelele sociale

#ДеньВишиванки

#ДеньВишиванкивМолдові2020

#ДоДняВишиванки2020

#VyshyvankaDay

Fie ca această sărbătoare să șteargă granițele și să unească ucrainenii din toată lumea!”

Obiectivul evenimentului este promovarea culturii ucrainenilor etnici, cetățeni ai Republicii Moldova, care prin păstrarea tradițiilor lor contribuie la dezvoltarea dragostei pentru tradiţiile populare, precum și la armonizarea societății noastre multietnice, cu o diversitate culturală exprimată și prin vestimentația de o frumuseţe inegalabilă.

Etnicii ucraineni constituie 6,57% din populația R. Moldova.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code