Modernizare a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Dondușeni și în satul Climăuți

0
623

Un grup de specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord au efectuat, recent, o vizită în raionul Dondușeni, unde au monitorizat procesul de execuție a lucrărilor de construcție-montaj a sistemelor de aprovizionare cu apă în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Dondușeni și satele Dondușeni, Corbu, Țaul, Climăuți, Târnova (etapa I)”, implementat de ADR Nord și finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).

În cadrul vizitei în teren, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și specialiști din cadrul Secției managementul proiectelor au monitorizat situația curentă privind implementarea proiectului. În context, șefa ADR Nord a menționat importanța respectării normativelor în construcții, precum și a graficelor de execuție a lucrărilor. Totodată, specialiștii ADR Nord împreună cu alte părți implicate au identificat unele soluții pentru asigurarea bunei implementări a proiectului.

În anul 2019, în cadrul proiectului au fost contractate lucrări de construcție-montaj în valoare de 10,93 milioane de lei. Astfel, anul trecut, 2,8 milioane de lei au fost valorificați pentru executarea lucrărilor de construcție-montaj în cadrul celor trei subproiecte:

Subproiectul 1: orașul Dondușeni, stația de pompare. Au fost finalizate lucrările de îngrădire a zonei de protecție a stației de pompare (montare eurogard); a fost montată stația de pompare care este formată dintr-un grup de 4 pompe, a fost construit drumul de acces spre sondele arteziene și au fost montate rețelele electrice aeriene pentru punerea în funcțiune a Stației de Pompare. În prezent, lucrările de construcție-montaj sunt pe ultima sută de metri.

Subproiectul 2: orașul Dondușeni, apeduct după calea ferată. Au fost montate rețele de distribuție cu o lungime totală de 5.792 m. În prezent, lucrările de construcție-montaj sunt în plină desfășurare.

Subproiectul 3: satul Climăuți, raionul Dondușeni. A fost construită fundația turnului, lucrările de forare a sondei au fost finalizate. Au fost montate 1.700 m de rețele. În prezent, lucrările de construcție-montaj sunt în plină desfășurare.

În orașul Dondușeni, noul sistem de alimentare cu apă va permite alimentarea cu apă potabilă din cele cinci sonde a circa șapte mii de cetățeni.

Proiectul de modernizare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare de la Dondușeni a fost lansat la începutul anului 2019.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code