În acest an absolvenții nu vor susține bacalaureatul

0
100

La propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 13 mai, Hotărârea de Guvern „Cu privire la aprobarea proiectului de lege privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020”.

Decizia a fost determinată desituația epidemiologică urmare a răspândirii infecției COVID-19 și efectele acesteia asupra organizării procesului educațional. Documentul prevede anularea organizării și desfășurării examenelor naționale de absolvire în învățământul general, sesiunea de examene 2020.  Totodată, proiectul de lege stabilește:

-eliberarea certificatului de studii gimnaziale pentru elevii care finalizează în acest an de studii clasa a IX-a cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), cu calcularea notelor pentru probele de examen în baza notelor obținute pe parcursul claselor VII-IX. Notele pentru probele de examen reprezintă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor VII-IX, la disciplinele respective;

-eliberarea diplomei de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învățământul superior şi în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar, pentru elevii care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul în sesiunea 2020 și finalizează în acest an de studii clasa a XII-a de liceu sau programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), cu calcularea notelor pentru probele de examen de bacalaureat în baza notelor obținute pe parcursul claselor de liceu/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar. Notele pentru probele de examen reprezentă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar, la disciplinele respective.

Subliniem că Diploma de bacalaureat va avea aceeași valoare juridică pentru instituțiile de învățământ superior din țară și peste hotarele republicii, în cazul emiterii unei hotărâri de parlament corespunzătoare.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code