În viaţă e foarte important să ai puterea să spui ce simţi. Eliza i-a spus lui Vlad „Te iubesc” tocmai atunci când trebuia (Dar poate mai bine nu trebuia). A făcut ea primul pas, fiind convinsă, că el o va iubi cu adevărat. Şi nu s-a înşelat. Atât doar, că frumoasa lor poveste de iubire a trecut repede, cum trece un tren prin gară…
Se potriveau de minune
Pasiunea care orbeşte raţiunea a dat peste Eliza şi Vlad într-un sfârşit de toamnă, acum câţiva ani. Vlad tocmai divorţase de Irina, prima lui soţie cu care conviețuise 20 de ani şi de la care avea şi doi copii frumoşi şi deştepţi. Deşi decizia îi aparţinuse, oricum suferea. Iar acele ultime zile de toamnă îl adusese într-o stare de depresie. Eliza gustase deja din acest pahar ceva mai devreme şi a considerat, că tocmai acum e momentul potrivit să-i spună bărbatului ce simte ea pentru el. Căci demult bărbatul frumos, cu plete lungi îşi aflase loc în inima ei.
Vlad avea la acea vreme 45 de ani, iar ea -37. Era, cum vă spuneam, bărbat frumos, umbla totdeauna curat îmbrăcat, iar în ochii lui căprui se vedea mereu o licărire de bunătate. Treburile la serviciu îi mergeau minunat (lucra profesor), trăia în împăcare cu toată lumea şi numai cu soţia nu putea găsi înţelegere. În 20 de ani de viaţă în comun, în familia lui a fost mai mult ceartă decât voie bună. Şi asta, mai mult din cauza geloziei Irinei, care-l boscorodea la tot pasul. A răbdat-o 20 de ani şi dacă a văzut că nevasta nu se poate schimba, iar relaţia lor s-a deteriorat complet, a ales calea salvatoare în viziunea lui – divorţul. A fost un pas făcut cu multă tristeţe de el, dar primit cu mare bucurie de Eliza.
Şi iată, ca prin farmec, într-o sâmbătă cu brumă argintie de noiembrie, Eliza l-a invitat pe Vlad la ea în ospeţie. (Fiica de 17 ani tocmai era plecată în sat la bunici) La o găină friptă şi un păhar de vin i-a spus tot ce simţea, i-a spus, că s-a îndrăgostit de el la prima vedere, fără să-i fie teamă că nu va primi confirmarea lui. Iar el parcă atâta şi aştepta. I-a răspuns cu o sinceritate neprefăcută: „Şi eu te plac, mititico!” Aşa a început povestea lor de iubire, venită ca un leac nu doar pentru sufletul lui zbuciumat, ci şi pentru trupu-i rămas fără adăpost (lăsase apartamentul Irinei şi copiilor). Dar iată că Dumnezeu nu l-a părăsit şi zilele lui au prins a curge pline de voie bună. Bărbatul nu ştia cum să-i mulţumească Celui de Sus pentru fericirea ce i-o oferise. Era absolut convins, că Eliza este femeia visurilor lui, că e singura fiinţă cu care ar fi trebuit să-şi împartă viaţa de la început. Căci se potriveau de minune, aveau aceleaşi preocupări, petreceau foarte mult timp împreună împărtăşindu-şi gândurile, râdeau, glumeau. Dar toate au fost până la o vreme…
A fost o iluzie amoroasă
Şi viaţa lor a curs frumos ca într-o poveste mai bine de trei ani, până în clipa, când Eliza a decis să plece la câştig în Spania. S-au despărţit cu inimă curată şi zâmbetul pe buze. O jumătate de an şi-au telefonat foarte des, şi-au spus cuvinte dulci şi pline de speranţă, apoi tot mai rar, tot mai rar… Vlad presimțind, că e în pericol dragostea lor, care suna a iubire împlinită, lipsită de orice urmă de imprevizibil, hotărăşte să plece la soţie. În ziua când a anunţat-o, că toate actele sunt gata şi peste câteva zile va fi la ea, răceala din vocea ei îl făcu să se cutremure. Dar n-a dat înapoi, a plecat în Spania. L-a întâlnit ca pe un străin la aeroport. Au mers tăcuţi cu metroul preţ de câteva ore până când lui Vlad i se făcuse rău. Apoi au ieşit pe o piaţă plină de lumini jucăuşe în noaptea ce se aşternea peste oraş. Ajunşi în faţa unui bloc cu mai multe etaje, au urcat scările şi au întrat într-o garsonieră în care stăruia miros plăcut de levănţică şi busuioc. După ce trecu prin camera de baie, Vlad se lungi pe pat şi zise într-un târziu: „Eliza, vino şi te culcă lângă mine, ce chiar nu ţi-a fost dor? Sau ai uitat cum îmi spuneai, că eşti în stare să mergi cu mine până la capătul vieţii?” Femeia a tras un râs în care se simţea batjocura, după care îşi adună părul lung la ceafă, îşi scoase capotul şi se culcă lângă soţ. Acesta, fremătând de dor, prinse a-i săruta aşa ca alte dăţi picioarele, apoi tot corpul de-a mărunţelul până ajunse la sânii ei mari, care altă dată zvâcneau sălbatec la cea mai uşoară atingere, iar acum stăteau adormiţi. Nici carnea de pe corp nu i se aprindea. Corpul ei neasemuit de frumos părea un sloi de gheaţă acum. „Ce-i cu tine Eliza, de ce stai aşa de parcă ai murit?”- o întrebă după o jumătate de oră de sărutări. „Pentru tine, Vlad eu demult am murit. Ce-a fost între noi, a fost doar o iluzie amoroasă. Everestul sentimentelor, adevărata dragoste am găsit-o aici în Spania.”- fu răspunsul. Bietul om era pierdut. Plin de sudoare îşi ascultă inima cum plânge, apoi se ridică în picioare şi stăpânindu-şi lacrimile o întrebă: „Şi cine, mă rog, e fericitul?” „Un arab fără de care nu pot ca să trăiesc.” A înghiţit în sec şi n-a mai putut rosti un cuvânt. În gând i se rotea întrebarea: „Dar eu cum să trăiesc fără tine? Cum să trăiesc fără tine?!”
Un an în garsoniera Elizei
Un an întreg Vlad a rămas să trăiască în aceiaşi garsonieră cu Eliza şi cu iubitul ei arab, căci nu avea unde se duce. Străin în ţară străină, i-a fost greu până a însuşit limba, până şi-a găsit o slujbă. Singurul lucru pe care şi-l dorea la început era o discuţie până la capăt cu Eliza despre relaţiile ei cu arabul şi prietenii pe care şi-i făcuse timp de un an şi jumătate în Spania. Dar nu a fost cu putinţă. Nicidecum nu se lega comunicarea şi atunci Vlad a început să scrie zi de zi tot ce avea pe suflet. Cu inima rănită, cu speranţe risipite a pus în peste 20 de agende a câte 40 de foi noian de gânduri din care eu culeg acum această poveste. Ce l-a lăsat fără cuvinte, a fost faptul, că de mai multe ori Eliza lui cu arăta bun simţ şi cumsecădenie în Moldova, acolo în Spania îşi scotea fără ruşine vestimentaţia în prezenţa celor doi, lăsându-şi sânii dezgoliţi. De câteva ori arabul îi propusese lui Vlad s-o iubească împreună. Şi dacă vedea că acesta stă nemişcat, se năpustea asupra femeii pe jumătate goală şi sub privirile lui devoratoare o culca pe pat şi fără nici o sinchiseală, cei doi dădeau curs partidei de sex. „ Stăteam înlemnit şi nu-mi venea să cred că toate acestea se întâmplă în realitate.”- citesc dintr-o ultimă agendă. Şi tot acolo Vlad notează, că deja a înţeles, că ceea ce făcea Eliza cu arabul nu era altceva decât sex pe interes. A făcut acest pas din dorinţa de a avea o viaţă lipsită de griji financiare. Interesul prima, pentru că arabul achita plata pentru chirie, arabul o ducea prin restaurante, arabul îi cumpăra cosmetica şi rochia preferată. Poezia şi vorbele de dragoste ale lui Vlad n-o mai interesau. Cu toate acestea el continua s-o iubească. De câteva ori a fost gata să-l omoare pe arab cu gândul de a o recâştiga pe Eliza. Îşi pregătise şi un briceag ascuţit. Citesc pe o altă pagină: „Noaptea trecută eram gata să-i tai gâtul şi să scap de el. Dar până la ziuă mi-a luminat Dumnezeu minţile. Mulţumesc, Doamne, că m-ai scutit de păcat!”
„Rămâi sănătoasă, cucoană…”
În ultima noapte de şedere în garsoniera cu miros de levănţică şi busuioc şi cu atâtea păcate în ea, Vlad a avut un vis frumos pe care de asemenea l-a consemnat în agendă: „ Se făcea, că alergam prin curtea casei părinteşti de la Ocniţa. În pragul casei stătea mama cu o farfurie în mâni. Pe farfurie erau biscuiţii mei preferaţi, tăvăliţi prin zahăr pudră, copţi în cuptorul casei părinteşti. De bucurie şi fericire, că m-am văzut acasă, am început să plâng. M-am trezit cu ochii umezi şi am decis să plec din această casă pentru totdeauna. Plec cu inima rănită şi cu un noian de nădejdi lăsate aici, care nu se vor împlini niciodată.” Şi a plecat departe de Madrid într-o altă regiune a Spaniei, unde munceşte şi până în prezent, ajutându-şi copiii şi pe părinţii bătrâni, care la moment sunt unica lui mângâiere. Pe Eliza n-o poate scoate din inimă. Dacă s-ar întoarce într-o bună zi, i-ar ierta tot şi ar relua viaţa de la capăt.
Nina Neculce
