DOR DE ȘCOALĂ

0
413

Sute de elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal al raionului Soroca au participat la concursul ”Dor de Școală” organizat în plină carantină, la sfârșit de aprilie, de Direcția Învățământ Soroca, în parteneriat cu Consiliul Raional al Părinților și ”Miriapod Group” SRL .

 ”Dragi elevi, știm că multora dintre voi vi s-a făcut dor de colegi, profesori, de tot ceea ce alteori numeam ”rutină școlară”, adică lecții, recreații, careuri, consultații etc. Și ca să mai diminuăm din nostalgie, ne-am gândit să vă provocăm. Suntem convinși că fiecare dintre voi poartă amintiri nostime din timpul școlii, numai bune de povestit pe timp de carantină.” Inițiativa a prins imediat la publicul internaut, trezind nostalgii de școală, dar și curiozitatea de a vedea cât de ingenioși pot fi colegii din alte instituții.

 La concursul fotografic, elevii au fost îndemnați să posteze fotografii hazlii din viața de școlar prin care să redea dorul de școală și să câștige premiile oferite de sponsori: 5 seturi cu rechizite școlare, 5 rucsacuri și Marele Premiu – o tabletă. Învingătorii au fost desemnați în rezultatul votării prin like-uri pe rețeaua de Facebook.

Premiul Mare a fost câștigat de Daniela Repeşco, elevă în clasa a VIII-a, IP Gimnaziul Vădeni, a cărei fotografie a acumulat cele mai multe aprecieri – 590 de voturi, cu descrierea: ”Ne este dor de aceste momente, de colegi, de școală şi nu în ultimul rând, de scumpii noștri profesori pe care îi iubim foarte mult!”.

Cinci concurenți au câștigat rucsacuri școlare: Cristina Garmaliuc (554 voturi),  Ialovoi Evelina (188 voturi), Pînzari Mihai (182 voturi), Cojocaru Corina (179), Melnic Daniela (171).

Cinci seturi de rechizite școlare au primit învingătorii: Vrabii Angela (92 voturi), Nitrean Liudmila (91 voturi), Nastas Nichita (78), Ursachi Cristina (74), Cernatînschi Anastasia (70).

Cogebas Gabriela, elevă în clasa a VI-a în Gimnaziul Schineni, a obținut Premiul Special oferit de Direcția de Învățământ Soroca – un set de cărți.

Felicitările au învăluit peste rezultatele frumoase, de care s-au bucurat și părinții împreună cu profesorii.

Lucretia Repesco: ”Mulțumim Direcției Învățământ Soroca pentru concursul dat. Visul unui copil a devenit realitate. Le mulțumim concurenților pentru participare și confruntare acerbă, la fel aduc sincere mulțumiri celor care au susținut copiii cu câte un ,,like,, și nu numai. Toți sunt învingători prin simplul motiv că au avut curaj de a intra și a participa în concurs. Sa știți că activitatea dată ne-a determinat să stăm cuminți acasă. Mai vrem concursuri!”.

Patricia Furdui: ”Felicitări câștigătorilor, mulțumim pentru acest concurs, am avut ocazia să vedem multe întâmplări hazlii ale colegilor din alte școli!”.

Violeta Botoc: ”Am avut ocazia să vedem multe poze interesante și să ne încărcăm de energie pozitivă!”.

Direcția Învățământ Soroca, condusă de Angela Mușenco, a mulțumit tuturor pentru participare activă în cadrul acestui concurs și imediat a demarat o nouă activitate interactivă pentru toți elevii din raion.

Ludmila Talmazan

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code