La sfat cu oameni frumoși… descusuți de Nina Neculce

0
453

Astăzi stăm la sfat de la distanță cu o superbă doamnă din Chișinău, interpretă de muzică populară și ușoară, moderatoare la nunți și alte ceremonii. Gândurile ei provin dintr-o profundă înțelegere a vieții. Se numește Natalia Cucovei, originară din Hăsnășenii Mari, raionul Drochia. Este absolventă a Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca„Sunt o fire comunicabilă și deschisă ca o carte”


Nina Neculce: Dragă Natalia, te urmăresc de ani buni pe Facebook, ți-am ascultat cântecele pe youtube și constat că ești atrasă de frumos și curat și mai puțin din ceea ce este dur și agresiv. Din ce izvoare îți alimentezi sufletul?
Natalia Cucovei: Mai întâi de toate, vreau să vă mulțumesc pentru invitația la acest interviu. Sufletul uman în sine este sursa primordială, punctul de origine a tot ceea ce numim – frumos. În suflet păstrez amprenta multor ani, multor evenimente ce au sculptat persoana care sunt astăzi și care îmi servesc drept inspirație.

N.N.:Când și unde ai deschis pentru prima dată ochii asupra lumii?
N.C.: În satul Hăsnășenii-Mari, r-nul Drochia în anul 1978, 30 noiembrie. Un sat frumos, cu oameni de-o cumsecădenie rară, unde tradițiile și obiceiurile sunt la ele acasă. Părinții Leonid și Lidia Cucovei (mama plecată deja de un an în lumea celor fără de griji) sunt ambii băștinași ai acestui sat. Sunt oameni simpli, oameni care au muncit pentru noi (eu având norocul de a avea o soră cu nouă ani mai mică, Victoria), care au investit în educația noastră, axându-se pe cele mai de preț valori – Omenia și Bunătatea.

N.N.:Ce ne poți spune despre copilărie, cum a fost?
N.C.: Copilăria este o lume mirifică pe care, probabil, nu o vom putea înțelege pe deplin niciodată, este o perioadă lipsită de tristețe și plină de emoție, bucurie și culoare. Acum îmi amintesc cu drag diferite întâmplări care mă fac să zâmbesc şi să evadez din rutina de zi cu zi. Am fost un copil fericit, pentru că am crescut mângâiată de mama și tata, ceea ce, cu părere de rău, în ziua de azi rămâne a fi o dorință mare a multor copii. Am avut parte și de bunei, îndeosebi regretata bunică Profira, de la care am învățat multe lucruri, multe zicale populare, cuvinte și expresii vechi, vorbe cu tâlc, care-mi sunt de folos până-n prezent.

N.N.: Și pentru că te-am cunoscut cu ani în urmă la Soroca, ne spui de ce ai ales să-ți continui studiile la Colegiul „Mihai Eminescu”?
N.C.: Colegiul Pedagogic ,,M. Eminescu” din Soroca e un subiect aparte. După absolvirea școlii medii din satul natal, am fost orientată de buna mea profesoară de română, Eugenia Saganovschi, să-mi continui studiile la Universitatea ,,Alecu Russo” din Bălți, facultatea filologie, deoarece d-ei a fost cea care mi-a descoperit mânuirea condeiului în expunerea gândului, remarcându-mă printre colegi. Dar, din careva motive familiale și financiare, am decis să merg la Colegiul Pedagogic și nu regret.
N.N.: Ai amintiri din acei ani pe care le păstrezi aproape de inimă?
N.C.: Anii studenției sunt, la fel ca și anii copilăriei, abundenți în amintiri remarcabile, unica diferență fiind deja responsabilitatea maturității. În acest orășel istoric am cunoscut oameni noi, colegi din diferite localități, profesori de la care am învățat care este menirea unui pedagog în educația discipolilor săi. Niciodată n-am agreat diferențierea între oameni și, cu atât mai mult, între profesori. Dar, cât de banal n-ar suna, cineva își lasă o urmă mai proeminentă în agenda vieții tale. Astfel a fost și în cazul profesorilor. D-na Ionela Frunză, profesoară de psihologie, a fost prototipul unei doamne în adevăratul sens al cuvântului. Numai ținuta ei, eleganța, maniera, seriozitatea, metoda de predare și multe alte calități, te atrăgeau ca un magnet la orele d-ei, ele fiind o revelație.

N.N.: După absolvirea Colegiului unde te-au dus vânturile, valurile?
N.C.: Mă urmărea gândul să merg la facultate. Dar s-a dovedit scop irealizabil la acel moment, luând în considerare fundalul economic al anilor 90-2000, când totul se învârtea în jurul lipsei banilor. După absolvirea Colegiului, prioritate luase căsătoria și crearea unei familii. Oricum până la urmă mi-am perfecționat cunoștințele. Am absolvit Universitatea de Studii Politice și Economice Europene din capitală, facultatea Ecologie şi protecţia Mediului.

N.N.: Pornită pe drumul pedagogiei, ai devenit prezentatoare și interpretă la nunți și alte ceremonii? Cum și prin ce miracol?
N.C.: La acest subiect aș vorbi ore în șir. Din start vreau să spun că sunt o fire romantică, artistică și o săgetătoare desăvârșită. Cântecul l-am auzit din leagăn, fredonat atât de dulce de mama, care cânta foarte frumos și care m-a crescut cu muzica neamului nostru. Mai apoi, cu trecerea timpului, participam la diferite manifestări școlare, chiar dacă uneori emoțiile mi-o luau pe dinainte. Fiind o fire sociabilă, am început a activa în acest domeniu mult dorit de mine încă din timpurile când îmi făceam studiile la Colegiul Pedagogic din Soroca. A cânta, a prezenta ceremonii și a scrie versuri e vocația mea în această viață.

N.N.: Într-adevăr, Dumnezeu te-a înzestrat cu o voce frumoasă și cu darul de a scrie. De la cine ai moștenit talentul?
N.C.: Mulțumesc Domnului pentru orice am primit de la viață, inclusiv vocea, moștenită de la MAMA (îi dau lacrimile n.n.). Vreau să menționez că pe linia mamei toți cântau frumos, mă refer la părinții mamei și cei trei frați ai ei. De la mama mi se trage și pasiunea pentru scris. Mama scria poezii, se implica în viața culturală a satului…

N.N.: Am ascultat cu drag piesele tale „Fetița mea”, „Cântec pentru măicuța”, „O întâmplare adevărată” Cui aparțin textele și muzica?
N.C.: Sunt melodiile mele de debut, înregistrate cu faimoasa orchestră „Mugurel”, dirijor maestrul Ion Dascăl. Atât muzica, cât și textele îmi aparțin. Zic ,,de debut”, pentru că vor mai urma și altele…

N.N.: Doamne ajută! Dar de când ai început să scrii poezii?
N.C.: Poeziile sunt o slăbiciune a mea, dac-aș putea spune astfel. Scriu de pe băncile școlii medii. Ele sunt cele ce mă desprind din lumea reală, teleportându-mă într-un univers aparte, unde intru imaginar în discuție cu sufletul, cel care-mi dictează ce să aștern pe hârtie. În vers păstrez simplitatea gândului, zicalele și arhaismele bunicii. Scriu din suflet pentru suflet.

N.N.: Asta am remarcat și eu, citindu-ți creațiile pe Facebook. Ai ajuns la un număr anumit de poezii care ar putea fi înmănuncheat într-o carte?
N.C.: Cu ceva timp în urmă, nu cunoșteam numărul exact, deoarece erau scrise prin mai multe caiețele, notițe din calculator sau telefon. Acum mi-am făcut ordine și vreau să vă spun că am un număr suficient pentru a completa o carte. La carte lucrez în prezent…

N.N.: Mult succes! Cum te mai hrănești cultural, din ce?
N.C.: Experiența de viață, situațiile actuale, povestirile, imaginile, lectura, sunt sursele din care mă alimentez zilnic pentru a veni cu ceva nou pentru cititorul meu de pe pagina de Facebook. Mă bucură faptul că am avut curajul să încerc să le postez. Până nu demult mă urmărea frica de a fi criticată și preferam umbra, acum însă gândesc diametral opus și cred că a venit timpul să am și eu un cititor, o apreciere, o critică, de ce nu? Doar mereu este loc și pentru mai bine, și pentru mai mult…

N.N.: Sigur că da. Care din părinți s-a arătat mai mândru(ă) de tine?
N.C.: Ambii, zic eu, dar totuși MAMA, fiind o fire artistică, a jucat un rol important în tot ce ține de reușitele mele. Ea a fost mereu cea care a crezut în mine, cea care ori de câte ori lăsam mâinile în jos, îmi zicea să nu cedez, să mai încerc. Îmi repeta în permanență că sunt puternică. Mereu mă motiva și-mi zicea:„Mai fă, draga mamei, un cântec, mama te va ajuta cu bani. Scoate odată poeziile celea ale tale, ce le ții ascunse?!” Mama a fost pentru mine icoană, păcat că nu am fost în stare să-i ușurez chinul bolii incurabile de care suferea din tinerețe…

N.N.:Ți-a spus vreodată că ești grozavă?
N.C: Mi-a spus de mai multe ori, când îmi vedea realizările.

N.N.: Ce învățătură de preț ai luat de la părinți?
N.C.: Omenia și bunătatea sufletului. În orice circumstanțe trebuie să rămâi – OM.

N.N.: Arăți bine, radiezi frumusețe. Te consideri o femeie împlinită?
N.C.: Mulțumesc mult pentru cuvintele atât de calde. Frumusețea chipului vine din interior, dar și genetic, nu neg. Desigur, sunt o femeie împlinită, din cel mai vast motiv, viața mi-a oferit în dar cel mai înalt statut – de a fi MAMĂ. Am o comoară de fiică, care în curând va împlini 19 ani. Sunt sănătoasă, desfășor o activitate care îmi aduce satisfacții, mulțumesc Domnului, oare astea nu se numesc împliniri?

N.N.: Ai avut clipe când te-ai simțit pierdută, că-ți fugea pământul de sub picioare?
N.C.: Vai de mine, păi cum o viață de om, fără încercări?! De altfel nici n-ar fi interesantă și nici nu ți-ai fi dat seama cât de puternică ești, ținând piept unor situații.

N.N.: Ce te sperie cel mai mult în aceste timpuri?
N.C.: Răutatea omenească, invidia, egoismul, astea le detest. Nu am dorit și nu doresc nimănui râu. În rugăciunea de seara mereu zic: „Doamne, iartă tot omul şi toată suflarea si tot dușmanul care îmi vrea rău, căci ca şi mine greșește în faţa Ta, fără să-şi dea seama!”

N.N.: Ce ne poți spune despre familia ta?
N.C.: La acest subiect aș fi discretă. Pot spune doar atât: sunt într-adevăr FERICITĂ !

N.N.: Ce faci, cu ce te ocupi în aceste zile de izolare la domiciliu?
N.C.: Izolarea pentru mine, cred eu și pentru toată lumea, este un refugiu, timp suficient de a sta de vorbă cu tine însuți, de a te cunoaște mai bine ca soție, mamă, femeie… În zilele de izolare, inspirația mă vizitează mai des. Scriu texte pentru piesele interpreților noștri și desigur poezii, povestioare. Într-o oarecare măsură, combin utilul cu plăcutul.

N.N.: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
N.C.: Sunt o fire comunicabilă, deschisă ca o carte, tentată mereu să ajut, să nu ofensez. Mereu las de la mine, numai să fie bine.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code