Voluntarii soroceni au ajutat peste 300 de persoane

0
745

Deja de două săptămâni, un grup de voluntari din Soroca, în fiecare zi, duc produse alimentare persoanelor cu puține resurse de supraviețuire. Până la moment, peste 300 de oameni au primit sprijin din partea lor. În susținerea activității caritabile, alți soroceni au venit rând pe rând cu diverse produse, iar drept mărturie a rezultatului muncii lor, în grupul ”Sos Soroca” pot fi văzute multe imagini doveditoare și mulțumiri de la persoanele ajutate. Marin Fotescu, activist civic sorocean, este inițiatorul și organizatorul acestei activități.

Sursa video, SOS Soroca grup

Pentru a afla mai multe informații, l-am rugat să răspundă, pentru ”Ziarul Nostru”, la câteva întrebări.

Ludmila Talmazan: – În primul rând, permiteți-mi să vă felicit și să vă aduc mulțumiri pentru această muncă nobilă, așteptată, dar periculoasă la moment. Câți voluntari s-au alăturat echipei și, dacă e posibil, vă rog să le rostiți numele. Vrem să-i cunoaștem pe fiecare și să le mulțumim.

Marin Fotescu: – La drept vorbind, pe mulți îi cunosc doar după prenume. Printre cei mai activi sunt Andrian Cetulean, Nicu Berzoi, Carolina Panas, Inga Bazic, Ludmila Mărginean, Oleg Nitrean, Viorel Pușcaș, Cristi Crețu, Elena Cebanu și alții. O parte lucrează la distribuirea produselor, la împachetare, alții lucrează la telefon, duc evidența etc..

L.T. – Reușiți să cuprindeți toate solicitările oamenilor aflați la nevoie?

M.F. – Eu tare aș fi bucuros dacă angajații de la asistența socială ar ieși la lucru, deoarece multe persoane pur și simplu se tem să iasă din case. Poate că au pensie, dar nu are cine-i aproviziona. Ne sună, dar le răspundem că noi ne ducem la cei care chiar nu au ce mânca, nu au nici bani, nici cine-i ajuta. Le recomandăm ca, dacă au surse financiare, să apeleze la ajutorul vecinilor. Repet, sper mult ca să-i ajute asistența socială, căci telefonul meu a devenit linie fierbinte.

L.T. – Ce greutăți întâmpinați?

M.F. – Mă tem că mâine-poimâine se vor termina toate produsele, dar solicitări sunt multe. Dar parcă Dumnezeu e cu noi și de dimineață se găsesc oameni buni care ne ajută, planificăm pentru a doua zi, deocamdată ne descurcăm. Sunt încă în jur de 40 de persoane care așteaptă, cred că azi-mâine vom ajunge și la ei. O altă problemă este legată de sate. Se adresează multă lume, în sate ne orientăm greu, nu-s străzi. Dar chiar și în oraș. După ce vom ieși din regimul de carantină, tare am să rog primăria să pună indicatoare peste tot cu denumirile străzilor și să numeroteze casele, căutăm și nu putem găsi persoanele. Mă îngrijorez să nu fim purtători de virus, ne simțim bine, ne protejăm cu măști, dezinfectăm, dar cred că ar trebui periodic să ne testăm pentru siguranța tuturor. Dacă la careva din grup vor apărea simptome, vom lua măsuri de izolare cu toții.

L.T. – Cine vă alimentează automobilele, presupun că zilnic se consumă mult combustibil pentru a ajunge la cei ce vă așteaptă.

M.F. – O dată Ion Babici a alimentat cu benzină mașina lui Andrian. Celelalte trei mașini merg cu motorină și ne alimentăm din banii noștri. Ne descurcăm. Până la moment am cheltuit din punguța mea vreo 6 mii de lei, dar acum nu mă pot gândi la bani, mai repede să ieșim sănătoși din carantină. La început noi procuram produsele alimentare din banii personali, dar după ce am creat un grup pe facebook, s-au alăturat mai mulți agenți economici, dar și cetățeni de rând, cărora le mulțumim mult. Nu colectăm bani, doar produse alimentare pe care le donăm. Sunt solicitate și băncuțele din beci, cine are provizii și vrea să le doneze celor flămânzi, le luăm cu mare plăcere căci sunt solicitate.

L.T. – Cu ce vă ajută primăria, asistența socială sau alte instituții de suport public?

M.F. – Primăria ne-a dăruit 5 costume de protecție, dar am dori mai mult suport. Asistența Socială ne-a dat liste cu persoanele singuratice, vulnerabile. DSE Soroca ne-a echipat și a dat peste 80 de pachete cu alimente de la ”Lidella”, deputata Aliona Pilipețcaia dă produse alimentare, macaroane, salam, pe care le luăm și le distribuim. Mai mult suport vine de la micii agenți economici și de la oamenii simpli cu inimă mare. Îi mulțumim dlui Vladimir Zabrian pentru oferirea spațiului de depozitare a produselor, la cafeneaua ”Parus”, de unde le distribuim.

L.T. – Ce părere aveți despre inițiativa consilierului Alexandru Cimbriciuc, de a vă înainta numele pentru acordarea ordinului ”Meritul Civic”, în semn de înaltă apreciere a activității dumneavoastră de voluntariat și grijă a sute de oameni nimeriți în capcana epidemiei?

M.F. – În primul rând, nu sunt eu singur, suntem foarte mulți. În al doilea rând, acum încă nu-i timpul de medalii, să ieșim din carantină, să vedem cum vom face față. Eu prin profesie sunt salvator, consider că aceasta este obligațiunea mea. Nu mă consider erou, îmi fac datoria.

L.T. – Cândva la romani, coroana civică – o cunună de stejar era dată celui ce scăpa viața unui cetățean. Voi, echipa de voluntari, meritați această cunună, sunteți susținuți și încurajați de multă lume, și poate că, simbolic pentru toți, ca inițiator vi se cuvine ”Meritul Civic”, e un exemplu de urmat, căci tocmai când e mai greu, în luptă se vede cine merită și cine nu merită aceste medalii.

M.F. – Toți sunt bravi, toți muncesc. Eu socot că merităm niște aplauze și frigărui cu toată echipa, după ce ieșim din carantină, ar fi cea mai mare bucurie, dacă vom reuși cu bine până la urmă. Acum mă tem că s-ar putea să nu facem față. Tot ce îmi doresc este să scăpăm de epidemie.

Vreau să fac un apel către toți tinerii: Oricine poate deveni erou pentru comunitatea sa. Vă rog, vedeți în jurul vostru cine are nevoie de ajutor. Protejați-vă și ajutați oamenii neputincioși din preajma voastră, sunt mulți, așteaptă. Împreună vom face față tuturor provocărilor.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code