Președintele țării în vizită la Florești și Soroca

0
282

Ieri, 10 aprilie, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova a efectuat o vizită de lucru la Soroca și Florești. Oficialul s-a întâlnit cu autoritățile locale din Soroca. În cadrul întrunirii, președintele s-a interesat despre situația municipiului care este în carantină, dar a efectuat și o vizită la Spitalul Raional Florești, unde este amenajat un bloc separat pentru tratarea bolnavilor infectați cu Covid 19.

  • Am avut o întrevedere cu președintele raionului, Veaceslav Rusnac, deputata în parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor, Alla Pilipețcaia, directorul spitalului raional, Angela Rusnac și alți responsabili.
  • Am fost informat că în conformitate cu decizia Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, în orașul Soroca sînt aplicate reguli mai stricte în privința circulației cetățenilor, timpul aflării oamenilor în stradă, ș.a. De asemenea, a fost dislocat un efectiv suplimentar de la Ministerul Afacerilor Interne pentru a supraveghea respectarea acestor restricții. Directorul spitalului raional Soroca, Angela Rusnac, mi-a comunicat că spitalul din Soroca este unul strategic și dispune de 280 de locuri. În prezent sunt 101 pacienți dintre care 87 testați pozitiv la COVID-19. Instituția este asigurată cu echipamentele de protecție și medicamentele necesare. Toți medicii care doresc sînt asigurați cu cazare, hrană și transport gratuit din partea autorităților locale. O veste îmbucurătoare este că o parte din cadrele medicale care s-au aflat în carantină, revin la muncă.
  • Autoritățile locale m-au asigurat că gestionează situația, iar localnicii respectă restricțiile impuse. Totodată la nivel local a fost luată decizia și sînt alocate cîte 10000 lei familiilor membrii cărora au decedat în urma infecției cu COVID-19, – a specificat președintele țării pe pagina sa de facebook.

Geplaatst door Dodon Igor op Vrijdag 10 april 2020
  • În cadrul vizitei de lucru în teritoriu am mers la Spitalului Raional din Florești pentru a mă documenta cu nivelul de pregătire al instituției pentru primirea eventualilor bolnavi de COVID -19. În conformitate cu ordinul 385 al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, din 9 aprilie curent, în cadrul instituției medicale este amenajat un bloc separat pentru tratarea bolnavilor infectați cu virusul de tip nou. Blocul dispune de 31 de locuri și este dotat cu tot echipamentul necesar. Cadrele medicale dispun de toate echipamentele de protecție necesare. Pînă în prezent, instituția spitalicească din Florești nu a primit niciun bolnav cu COVID-19, aceștia fiind direcționați la spitalul din Soroca. Spitalul dispune în total de 286 de locuri. Colectivul instituției numără 55 de medici și 170 asistente medicale, – a mai scris Igor Dodon pe pagina sa.

Geplaatst door Dodon Igor op Vrijdag 10 april 2020

Sursa: facebook.com/dodon.igor

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code