Secţia Cardiologie a IMSP „Spitalul Raional Floreşti”, RENOVATĂ!

0
100

Recent, la IMSP „Spitalul Raional Floreşti”, director, Valeriu Nichiforciuc, au fost finisate lucrările de reparaţie în Secția Cardiologie din Blocul Terapeutic. După renovare, în secție pot fi spitalizați 45 de pacienți, care pot beneficia de asistență medicală, diagnostic și tratament al afecțiunilor cardiace în cele 11 saloane renovate.

Menţionăm că, asemenea lucrări capitale au fost efectuate pentru prima dată de la inaugurarea Secţiei Cardiologie. Periodic, se făceau doar reparații cosmetice. Din aceste considerente, schimbarea este acum evidentă. Au fost reparaţi pereţii, tavanele, podeaua veche din lemn a fost înlocuită cu teracotă, au fost schimbate uşile şi geamurile,  sistemele de iluminare şi de încălzire ş.a. Astfel, pacienţii vor fi spitalizaţi în saloane salubre de patru, trei, două şi, respectiv, o persoană, se vor alimenta într-o cantină renovată. De asemenea, au fost renovate cinci blocuri sanitare.

„Şi personalul medical, ne-a mărturisit șefa secției, dna Angela Rîşneac, va beneficia de condiţii mai bune de muncă. Au fost reparate două săli de proceduri, birourile medicilor, asistentelor medicale şi asistentei superioare. Cu o altă dispoziție venim acum la lucru, cu o altă dispoziție facem fapte frumoase. Secția arată foarte frumos și noi avem posibilități să oferim servicii mai calitative.”

În permanenţă se efectuiază lucrări de renovare şi modernizare a Spitalului raional Floreşti. O contribuţie deosebită la efectuarea tuturor lucrărilor o aduce Consiliul raional Floreşti, care în fiecare an monitorizează şi verifică aceste lucrări şi alocă surse financiare, căci Consiliul raional Floreşti, preşedintele raionului, dl Ştefan Paniş, are permanent ca scop prioritar de a crea condiții de lucru și de spitalizare mai bune, astfel condiţionînd motivarea în plus pentru personal de a spori calitatea serviciilor prestate în instituție și, totodată, de a schimba atitudinea pacienților faţă de aceste servicii. La renovarea Secţiei Cardiologie, Consiliul raional a investit suma de 970 de mii de lei. Lucrările au fost efectuate de către SRL „Flerixon”, conducător, Gheorghe Covaş.

Un aport considerabil l-au adus şi partenerii olandezi, Fundaţia „MAX Face Posibil” care acordă ajutoare umanitare Spitalului Raional Floreşti începînd cu anul 2008 şi care  au donat spitalului utilaj modern, mobilier şi paturi în mai multe secţii, au renovat sistemul de canalizare, au contribuit la repararea blocurilor de bază şi auxiliare ş.a.

„În Secţia Cardiologie, de asemenea, Fundaţia „MAX Face Posibil” a donat mobilierul, paturile funcţionale, saltelele, aparatele ECG, Holterul de monitorizare ECG, aparatul pentru inhalaţii, defibrilatorul”, ne-a informat dl Ion Manole, medic internist din cadrul spitalului.

La momentul vizitei dlui Gheorghe Gancear, vicepreşedinte al raionului şi a dnei Natalia Bogdan, sef al Direcţiei Economie şi Atragere a Investiţiilor, lucrătorii medicali din secţie efectuau lucrări de pregătire pentru a fi adus mobilierul  şi utilajul medical.

„Esenţial este tratamentul, dar contează și atitudinea lucrătorilor medicali, contează curățenia, anturajul. Dacă este curat și este bine, înseamnă că și tratamentul va fi mai rapid.” – a conchis unanim echipa Secţiei Cardiologie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, dl Gheorghe Gancear, în numele Consiliului raional, a adus sincere felicitări şi urări de bine, a mulţumit colectivului secţiei, în care activează trei medici, zece asistente medicale şi nouă lucrători auxiliari, pentru munca cu abnegaţie, a subliniat necesitatea de a fi mai precauţi şi mai responsabili în situaţia creată de pandemia mondială a virusului COVID – 19,  le-a dorit să aibă parte de multă sănătate şi de mai multe lucruri bune.

Silvia Rusu, specialist principal, Serviciul Administraţie Publică

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code