Gheorghe Găină: „Mă grăbesc să nu îmbătrânesc”

0
1261

Prin mai multe cumpene a avut de trecut în viaţa sa Gheorghe Găină. Dar două l-au marcat deosebit. Când n-avea nici trei anişori, în război, fiind ostaş al armatei române, s-a pierdut fără de veste tatăl său. A doua, când s-a pornit primul val al deportărilor. Însă de data aceasta soarta a fost mai milostivă cu el, mama şi bunica sa. La „selsovet” erau întocmite listele celor ridicaţi. Peste una din ele, ca prin minune, s-a răsturnat călimara şi pata de cerneală a făcut să rămână nedesluşit numele acestei familii. Aşa şi au rămas în sat, la Tabanii din preajma Bricenilor.

Dar foamea, ce a secerat mulţi moldoveni?

  • Să nu fi fost Florica, nu scăpam nici noi, ne dădea câte o căldare de lapte pe zi, – îşi aminteşte Gheorghe Gheorghevici.
    La păscut vacile mergea de la 5 ani. Fiind cel mai mic dintre băieţi, mereu era nevoit să păzească cireada. La deal avea în traistă un boţ de mămăligă şi un şip cu lapte. Tot alergând după vite, în sticlă, din lapte se zbătea untul. Seara nu ajungea capul pe pernă, căci adormea din mers.
    Urcuşul pe scara vieţii a fost scuturat de multe „vânturi”. Anii i-au călit voinţa şi caracterul. Tânărul a absolvit institutul agricol, a avansat în mai multe posturi: agronom-şef, locţiitor, apoi şi preşedinte de colhoz, specialist în tehnologii intensive, la institutul de cercetări ştiinţifice Porumbeni, director regional la Federaţia Naţională a Fermierilor, iar ultimul deceniu consultă agricultorii cum să crească roade înalte, culturi profitabile.
    Peste tot a mers cu bine, a avut succese, a fost menţionat cu distincţii guvernamentale. Dar a avut şi o „scârbă”. În gospodăria în care numai ce fusese ales ca preşedinte, vacile nu dădeau destul lapte. A ajuns ca obiect de discuţie, cu un alt preşedinte, la biroul comitetului central al PCM. Primul secretar Ivan Bodiul, foarte aspru l-a avertizat, iar colegul din alt raion, a fost „dat afară” din partid. Acela pe loc şi-a pierdut cunoştinţa, şi membrii biroului l-au iertat, aplicându-i doar mustrare aspră.
    În plan personal, a avut marea fericire să meargă împreună cu soţia Efimia, şi ea de specialitate agronom cu studii superioare, mai bine de jumătate de secol. Cu patru ani în urmă, au jucat „nunta de aur”.
    O bucurie nespusă l-a cuprins când s-a născut primul băiat, Viorel, care actualmente e unul din cei mai apreciaţi neurochirurgi din ţară, fiind decernat cu ordinul „Gloria Muncii”. Al doilea fecior Lilian a absolvit Academia de Poliţie, iar mezinul, Gheorghe, e şi el medic de profesie.
    Ca în familie să nu fie confundat cu tata, lui Gheorghe îi zic Gicu. De fapt, un frumos lanţ de prenume s-a format aici. Fiul e Gheorghe, tata e Gheorghe şi bunelul tot Gheorghe a fost. Simbolic – Gheorghe Biruitorul.
    Gheorghe Gheorghevici are un pas rapid, săltăreţ. El zice, zâmbind, că iată, peste tot ne recomandă să mergem pe jos 30 de minute pe zi, iar eu le făceam nu 30 ci 300, ba şi mai mult, îmblând pe câmpii.
    Zilele trecute hotărâi să-l supun unui test, întrebând oamenii în stradă, cam ce vârstă i-ar da cetăţeanului ce trecuse pe lângă noi.
  • Vreo cincizeci, sau poate şaizeci, nu mai mult, – afirma majoritatea.
    Când le-am spus că la 30 martie împlineşte 80, nici unul nu m-a crezut.

Alaltăieri văzându-l fugind spre locul de serviciu i-am strigat „Unde te grăbeşti, om bun?”

  • Mă grăbesc, să nu îmbătrânesc!
    Boris TODIREL
PUBLICITATE