La sfat cu oameni frumoși cu Nina Neculce

0
98
Părintele Daniil Ureche în curtea Mănăstirii alături de profesorul Vladimir Leșenco din Gura Căinarului, Florești

Într-un colț de rai, presărat cu stânci pitorești, la poalele unei păduri de brad, situată la 50 km de orașul Năsăud, în comuna Ilva Mare se ridică spre cer o frumoasă Mănăstire cu hramul „Schimbarea la față”. Acolo te primesc cu blândețe și bucurie toate cele 15 măicuțe, stareța Hristofora Marinca și duhovnicul cu chip de lumină, ieromonahul Daniil Ureche. Când aud că vii din Basarabia se grăbesc să-ți comunice: „ Am fost pe la dumneavoastră. Acolo îl avem pe părintele Sergiu Boldirescu, un preot cu care întreținem frumoase legături sufletești. Îi avem pe Val și Valentina Butnaru, care ne-au arătat Chișinăul, ne-au dus la Cricova, la spectacolul lui Val „Iosif și amanta sa”… „Și vorba se încheagă. Iar eu vreau să aflu cât mai multe despre mănăstire și despre părintele duhovnic care mă cucerește cu chipul blând și cu cuvântul de folos.

„Să trăiți frumos, căutând și găsind echilibru, omenie într-o relație cu Dumnezeu”

N.N. Sunt o jurnalistă de la margine de Țară, de la Soroca vin. Îmi zice Nina Neculce. Dar sfinția voastră, cum vă numiți?
Părintele: Numele meu este Daniil Ureche. M-am născut și am crescut pe aceste locuri.
N.N.: Extraordinar! Doi creștini cu nume de cronicari moldoveni se întâlnesc în inima Transilvaniei pe locuri de o frumusețe rară! Este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Cine l-a ales pentru mănăstire?
Părintele: Mănăstirea e relativ nouă, a luat ființă în 1992. Locul eu l-am ales, l-am moștenit de la părinții mei, Dumnezeu să-i odihnească! Am construit Mănăstirea chiar în vatra părinților mei. M-am gândit să fac acest lucru în memoria lor.
N.N.: Ce cadou minunat pentru părinții plecați departe! Deci, sfinția voastră, sunteți ctitorul acestei mănăstiri! Plecăciuni, părinte! V-aș ruga să treceți în evidență câteva momente biografice. Cine v-au fost părinții? Mai aveți frați, surori?
Părintele: M-am născut pe 16 decembrie, 1963. Am fost botezat pe 25 decembrie chiar de Ziua Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Părinții au fost agricultori. Suntem trei frați și o soră. Sora mai mare e căsătorită aici nu departe, în Lunca Ilvei, un frate e stabilit în Bărăgan, aproape de Buzău, iar un alt frate e la Bistrița.
N.N.: Cum a început legătura cu Dumnezeu? Cred că în copilărie mergeați des la biserică.
Părintele: Nu prea des. Era regimul comunist. Locuiam în zona respectivă, o zonă agrară. Toți oamenii lucrau, uneori și sâmbăta și duminica. Dar aveam o legătură cu biserica. Mergeam din vreme în vreme în Casa Domnului. Părinții erau credincioși ca și ceilalți credincioși din comună. Mergeau și ei duminicile și de sărbători când puteau. Din fire sunt mai sensibil, mai retras decât ceilalți frați ai mei. Îmi plăcea să ies în natură să privesc cum crește un fir de iarbă, o floricică, să ascult glasul păsărilor, să privesc cerul cu Soarele, Luna și Stelele. De mic am făcut o făgăduință în fața lui Dumnezeu – să ajung să-mi duc viața în mănăstire. Am vrut s-o fac imediat ce am terminat liceul la Bistrița, dar un unchi m-a sfătuit să fac mai întâi armata. Și mi-am zis: „Cum va rândui Dumnezeu.” Am făcut armata aproape de Suceava, la Dumbrăveni. Nu știam decât de câteva mănăstiri din Ardeal și mai multe din zona Moldovei. După terminarea stagiului militar în 1985 doream să merg la Putna, dar Dumnezeu a rânduit să ajung la Mănăstirea „Sfântul Ilie” de la Toplița.
N.N.: Părinții v-au încuviințat alegerea?
Părintele: Cu mare greu. Rămânând singuri, fiind în vârstă și bolnavi sperau ca eu, fiul lor cel mai mic, să stau cu ei să le alin bătrânețile. Dar după ce am ajuns la mănăstire și au văzut că nu e sfârșitul lumii, s-au împăcat cu gândul. Iar eu întram încetișor în viața de mănăstire. Acolo deprindeam rânduielile, acolo în iulie,1988 am fost hirotonit diacon. În același an am fost hirotonit preot la biserica din Lupșa, iar după o săptămână m-am reîntors la mănăstire. În 1989 de Sfântul Ilie am fost tuns în monahism. Acolo la mănăstire a încolțit ideea de a ridica această mănăstire. Am primit binecuvântarea părintelui stareț, Mihail Goia și a PS Andrei care atunci era episcop, să ridic un paraclis pe vatra părintească din Ilva Mare. Am avut binecuvântare și din partea eparhiei Clujului care era condusă de ÎPS Teofil, Dumnezeu să-l fericească și PS Irineu Bistrițeanul care se ocupa mai mult de partea administrativă.
N.N.: Și cum a fost începutul?
Părintele: Din 1990 am început lucrările. Luam binecuvântare de la stareț pe câteva săptămâni și veneam la Ilva și lucram, apoi mă reîntorceam în mănăstire. În 1992 biserica mică a fost ridicată și atunci am venit în eparhia Clujului și pe 8 noiembrie am oficiat prima Sfântă Liturghie. La început am locuit în casa părintească, apoi mi-am făcut o căsuță mică. După aceea au venit câțiva viețuitori, Am ridicat un corp de chilii modest, un altar de vară. Astfel am înjghebat un schit de călugări. Între timp așezământul s-a transformat în mănăstire de maici, s-au construit aceste clădiri cu două nivele în stil rustic pe care le vedeți, care cuprind chiliile maicilor, atelierele, trapeza și locuri de cazare pentru 80 de persoane. Cu ajutorul lui Dumnezeu obștea mănăstirii a ridicat biserica mare cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, care a fost pictată în frescă de maicile din mănăstire. La un kilometru distanță, într-o poieniță din mijlocul pădurii am mai construit un mic paraclis și câteva chilii. Aici se retrag maicile la rugăciune. Și acest paraclis a fost pictat de maicile noastre.
N.N.:Aveți maici care au făcut școală de pictură?
Părintele: Nu. Maicile n-au știut că au talent. Le-a descoperit pictorul Indolian care a pictat turla din biserica mare și care le-a pus să facă niște schițe prima dată să vadă dacă au înclinație spre așa ceva. După ce au făcut mai multe copii ale icoanelor, câteva dintre ele au început să prindă dragoste, au continuat și iată au realizat frumusețea pe care o vedeți și dumneavoastră.
N.N.: Foarte frumos! Nu te saturi să privești. Dar vreau să vă întreb, învățăturile căror mari duhovnici le-ați urmat/le urmați, părinte Daniil?
Părintele: Sunt mai mulți. Dumnezeu m-a binecuvântat să-l cunosc pe părintele Cleopa. Mulți ani am ținut legătura cu Mănăstirea Sihăstria și cu acest mare duhovnic, care ne-a lăsat o seamă de lucrări duhovniceşti pline de înţelepciune. Mai târziu m-am întreținut cu părintele Ioanichie Bălan și cu alți părinți de la Sihăstrie de la care m-am influențat oarecum în cele duhovnicești. În 1996 am făcut o călătorie la Ierusalim. După un an, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns și la Sfântul Munte în Grecia și acolo am primit anumite sfaturi pe care le aplic ca duhovnic în rânduiala de la mănăstire.
N.N.: Ce stare vă dă viața de preot duhovnic?
Părintele: O bucurie pe care nu o poți avea în lumea de după această măreață poartă în stil maramureșan.
N.N.: Sunteți aici și sunteți important aici în această superbă ctitorie. Ce sfat ne-ați da nouă basarabenilor care am ajuns până aici, dar și celor de acasă?
Părintele: Să trăiți frumos, căutând și găsind echilibru, omenie într-o relație cu Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute pe fiecare dintre noi, cei care slujim și pe toți credincioșii, indiferent de unde ne aflăm! Dumnezeu nu se uită la rang, ci la inimile noastre, la faptele noastre, la dragostea noastră față de cele sfinte și față de cei din jurul nostru.

P.S. Am avut prilejul să mă ating cu sufletul și inima de această oază de liniște, să schimb câteva vorbe cu stareța, să stau la sfat cu părintele duhovnic Daniil Ureche, însoțind un grup de floreșteni, reuniți în Despărțământul „Areta Moșu” al Asociației ASTRA, președintă doamna învățătoare, Olga Leșenco. La despărțire părintele Daniil mi-a oferit o carte de rugăciuni, o cruciuliță și un mare „buchet” de lumânări din ceară curată pe care să le aprind atunci când voi găsi de cuviință. Acum rugăciunile mele zilnice în care cer Domnului să ne izbăvească de răul, ce s-a abătut peste noi, le fac la LUMINA unei lumânări de la Mănăstirea din Ilva Mare.

Mulțumesc, părinte Daniil Ureche!
Dumnezeu să vă fericească!

Nina Neculce

stareța Hristofora Marinca cu suflet blând și cald ca un răsărit de Soare
Grupul de floreșteni, reuniți în Despărțământul „Areta Moșu” al Asociației ASTRA la frumoasa poartă a Mănăstirii
Biserica Mică înălțată în 1992 cu aprobarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu
Partea din față a Bisericii Mari, ridicată în 2005
Blânzi și buni și câinii de la Mănăstire
Un colțișor de Rai din curtea Mănăstirii
Corpul de chilii cu 80 de locuri de cazare
În clipa de bun rămas cu părintele duhovnic Daniil Ureche
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code