Nopți albe

0
120

În 1992, când a participat la războiul de pe Nistru, polițistul Ion Cotorcea din Soroca avea 34 de ani. În Ziua de comemorare a eroilor a venit în brațe cu nepoțelul care-i poartă numele, să aducă omagiu celor care au murit pe câmpul de luptă.

  • Ce reprezintă pentru dumneavoastră această zi de comemorare?
  • E o zi de amintire, de revocare a momentelor care au avut loc în anul 1992. Chiar și aseară nu am putut dormi toată noaptea, într-adevăr, m-am întors în timp cu gândurile și revedeam locurile de pe câmpul de luptă de la Molovata, mai ales momentele din Bender, deoarece au fost cele mai periculoase. Eram peste 20 de polițiști pe care ne-au alineat pe trecerea din centrul autobuzului, mai departe de geamuri. Înaintea noastră mergea cu viteză mare o mașină blindată. Prin zigzaguri de dezorientare a inamicilor, am fost introduși în Bender/Tighina. La fața locului, la comisariatul de poliție, scena era de groază, mașini blindate din tehnica rusească arse, iar în ele rămășițe de cadavre.
  • Destăinuiți, vă rog, o amintire din război.
  • Eram la Molovata, raionul Dubăsari, unde Nistrul are o lățime de până la 2 km.  Pe atunci se organiza din partea gospodăriilor, transmiterea de produse alimentare pentru luptători. În ziua ceea au venit din Racovăț. Treceau Nistrul cu un feribot mare și o barjă mică, ca o muscă ce târâia un elefant. Pe podul plutitor era autobuzul celor care se întorceau deja. Noi ne odihneam după masă, când dinspre Roghi au început împușcături, ca din tun, pentru a distruge podul plutitor, unica noastră sursă de aprovizionare cu hrană și armament. Oamenii săreau din barjă, Doamne, acolo erau și copii… A durat vreo 25 de minute. La 100 m de mal, o explozie a înclinat feribotul. Însă noi nu puteam reacționa, nu-i vedeam, căci ei împușcau din tanc de la o distanță mare. Am întâlnit-o după scurt timp pe femeia din Racovăț care ne-a servit cu mâncare caldă. Era sură la cap. Când ești pe pământ, mai ai unde te ascunde, dar ei erau în pericol maxim Acesta a fost un moment pentru persoane străine, dar noi eram mereu în pericol de moarte. În apropiere de noi se aflau cazacii, gardiștii.
  • Astăzi, simțiți unele regrete sau reproșuri?
  • Aș dori o altă atenție față de veterani. Ne simțim uitați. E trist… S-a luptat, dar libertate în țară nu există. Consider că toți participanții în război trebuie să dispună de statutul de veteran de război, indiferent dacă a fost voluntar sau șofer angajat. Șoferii conduc autovehiculele, ei sunt prima țintă a atacatorilor, și-au riscat viața de rând cu toți.
  • Care este suportul statului pentru participanții în război?
  • Indemnizația lunară pentru participanții la luptele pentru apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și participanții la războiul din Afganistan a fost până nu demult 100 de lei, dar de la 1 ianuarie 2020 s-a majorat până la 300 de lei. Mai sunt careva înlesniri, o dată în 3 ani putem obține o foaie de tratament la un sanatoriu pentru a ne întări sănătatea.
  • Ați venit la depuneri de flori împreună cu nepoțelul. Ce le povestiți urmașilor, ca să știe, în plus la ceea ce vor învăța la școală?
  • Realitatea care a avut loc atunci, condițiile în care ne-am aflat, cum a avut loc războiul, motivele.
  • Care credeți că a fost motivul?
  • O neînțelegere. Conducerea țării de atunci nu a putut să hotărască pașnic conflictele iscate.
  • Păcat că participanții în război nu sunt invitați mai des în școli, ca elevii să învețe adevăruri despre pace. Care sunt concluziile corecte pe care trebuie să le tragem din această experiență tragică?
  • Să nu punem mâna pe arme pentru a hotărî acțiunile. Doar prin dialog și comunicare.

A intervievat Ludmila Talmazan

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code