Conferință ștințifico-practică internațională în domeniul activităților inginerești

0
62

Pentru prima dată, Colegiul Tehnic Agricol din orașul Soroca a găzduit o conferință ștințifico-practică în domeniul activităților inginerești. Evenimentul a fost organizat cu suportul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și constituie o platformă de comunicare eficientă dintre elevi, profesori, dar și un schimb de experiență a celor mai bune activități de cercetare, experimentare științifico – practică a elevilor  și cadrelor didactice. La eveniment au participat cadre didactice și studenți din Ucraina, Polonia și România.

 În cadrul evenimentului au fost prezentate cele mai bune istorii de succes, exemple, practici ale tinerilor pentru a motiva viitorii specialiști.  

  • Bucură faptul că în capul tuturor tehnologiilor didactice de instruire stă dezvoltarea capacităților și aptitudinilor individuale ale elevului la potențialul său maxim. Prin promovarea și intensificarea activității de cercetare și experimentare științifico-practică în condiții de producere, care a devenit posibilă grație colaborării cu agenții economici, asociațiilor ramurale, instituțiilor de cercetări științifice vom identifica soluții pentru depășirea provocărilor din sector, – a subliniat în mesajul de salutare a participanților la eveniment, Mihail Machidon, Secretarul de Stat.

Oficialul i-a asigurat pe cei prezenți de suportul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în dezvoltarea și promovarea învățământului agricol.

  • Ne propunem în acest mod să motivăm tinerii, să dezvoltăm capacitățile de gândire creativă, analitică în activități de investigare științifică, cercetare și experimentare. Scopul desfășurării conferinței este să impulsionăm elevii să își dezvolte performanța, să nominalizăm și să apreciem discipolii și profesorii care s-au evidențiat în cercetarea temelor. Bineînțeles, aici vom intensifica colaborarea și cu agenții economici din producere, asociațiile, instituțiile de cercetări științifice ramurale, asigurând procesul de cercetare științifică și experimentare cu idei și teme relevante mediului de producere, – a spus secretarul de stat, Mihail Machidon.

Până în prezent, astfel de conferințe se organizau doar în cadrul instituțiilor superioare de învățământ – Universitatea Agrară de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Colegiul Tehnic Agricol din Soroca este o instituţie de învăţământ mediu de specialitate, creată în scopul pregătirii specialiştilor pentru activităţi de organizare şi aplicare în domeniul agriculturii, industriei alimentare şi alte ramuri ale economiei naţionale. În cColegiu îşi fac studiile circa 400 de elevi.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code