Droguri sintetice depistate într-un autocar de rută

0
122

Ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) investighează o schemă de contrabandă cu implicarea unui locuitor al raionului Dondușeni, cu vârsta de 22 de ani, care a încercat să introducă ilegal în țară 1 kg de stupefiante.

Drogurile au fost depistate la postul vamal Palanca, cu ajutorul câinelui specializat al Vămii, Ron. Acestea erau ascunse sub o banchetă din autocarul rutei Odessa-Chișinău, în ambalaje din polietilenă transparentă. Substanța, sub formă de granule, reprezintă drog sintetic de tip PVP (denumit „sare”).

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru tentativa săvârșirii infracțiunii de contrabandă (tentativă deoarece infracțiunea a fost contracarată în momentul trecerii frontierei).

Actualmente, organul de urmărire penală al Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS întreprind măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor infracțiunii și tragerii la răspundere a persoanelor implicate. În cazul în care va fi demonstrată culpabilitatea, suspectul riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

PUBLICITATE