Tudor și Cântecul lui de Lebădă

0
82
Poza simbol

Catiușa și Tudor demult au trecut la Domnul, dar povestea lor de dragoste continuă să mai stea pe buzele oamenilor din sat. Când se adună pe la petreceri, sau așa la un păhar de vorbă, ajung și la refrenul din această poveste: „Catiușă, dezbracă-te! Catiușă, dansează!”. Cuvinte pe care, bărbatul cunoscut ca fustangiul satului, le rostea atunci când se întorcea aghesmuit acasă de pe la mândruțe…

Cred că avea 18 ani copila, când a călătorit împreună cu bunicul ei prin mai multe orașe din fosta URSS. Bunicul făcea astfel de călătorii de două-trei ori pe an. Era un negustor priceput. Se ducea cu nuci, usturoi, covoare moldovenești de vânzare și se întorcea cu șalinci pufoase sau înflorate, ață de bumbac pentru țesut prosoape de nuntă, piper negru, frunze de dafin, alte mirodenii. Erau mărfuri întrebate în sat, care îi aduceau un venit destul de bun la vremea aceea.

„Ce miri frumoși! Parcă-s din filme indiene!”

Dintre toate orașele prin care s-au oprit cu târguiala, cel mai mult Catiușei i-a plăcut Sankt Petersburgul. Aici au ajuns în zorii zilei. Negustorul la care se oprea bunelul avea o fiică de vârsta ei, care s-a oferit să-i facă cunoștință cu marele oraș de pe Neva. Să fi stat acolo o săptămână, ori poate mai puțin, dar a avut suficient timp ca să admire palate, străzi, muzee, biserici. Pe una din străzi soarta i l-a scos în cale pe marinarul Tudor, un flăcău chipeș din satul lor, care tocmai fusese lăsat la vatră. Tânărul a rămas încremenit pentru câteva clipe, s-a uitat la ea cu o privire deșteaptă, vie, iar în ochii lui era și mirare și încântare: „Catiușa, tu ești?! De unde? Cum? Cu ce ocazie pe aici?…” Tare s-a mai bucurat marinarul proaspăt demobilizat la vederea domnișoarei din sat, apărute fără veste în fața lui atât de departe de casă. Drumul spre Moldova l-au parcurs împreună, iar peste câteva luni Tudor a cerut-o pe Catiușa în căsătorie. Au făcut o nuntă frumoasă cu lăutari vestiți de la Rediu Mare. Mireasa era îmbrăcată într-o rochie de mătase strălucitoare cu mijlocul prins într-un corsaj și mai strălucitor. Iar mirele purta costum alb. „Ce miri frumoși! Parcă-s din filme indiene!”, se minunau nuntașii și un sat întreg, care ieșeau pe la porți să vadă alaiul de nuntă în timp ce mergeau de la mireasă la mire…

A leșinat când l-a văzut sărutându-se cu alta

Trebuie să vă spun că Tudor înainte de armată absolvise un Colegiu de Muzică și după demobilizare cârmuirea colhozului i-a oferit funcția de director al Casei de Cultură. Era un tânăr talentat. Știa să cânte la mai multe instrumente, dar îi impresiona pe cei din jur cu vioara. Iar Catiușa îndeplinea funcția de secretară la școală și își făcea studiile în secția cu frecvență redusă la facultatea de limbi străine a USM. Erau o pereche minunată, cu trăsături ale chipului foarte frumoase și unul și celălalt. El, înalt ca un brad, păr blond, ochi albaștri, nas ascuțit, bărbie vicleană, deja matur și suficient de inteligent ca s-o asigure pe proaspăta soție că îi va fi fidel până la mormânt. Ea, cu tenul catifelat, ochi mari, sprâncene arcuite și un zâmbet nevinovat, răsărit mereu pe față, trăda fragilitatea și inocența cu care a pășit în viața de familie alături de cel mai frumos flăcău din sat. Și căminul lor părea să fie liniștit, plin de dragoste și înțelegere. Au trecut așa câțiva ani, timp în care au venit pe lume cei trei urmași ai lor. Dar într-o zi de toamnă, cu o ploaie rece ciobănească, ce învăluise satul și cu un vânt tăios, ce ajungea până la inimă, Tudor a fost surprins de nevastă cum se săruta pe treptele Casei de Cultură cu Aurica, conducătoarea formației de dans. „Acesta e Tudorel al meu căruia nu-i pasă nici de oamenii din jur, nici de mine că l-aș putea vedea!…”, și-a zis Catiușa cu amărăciune și ochii i s-au împăienjenit, vorbele i s-au oprit în gât, iar în urechi a prins a-i țiui. Cuprinsă de amețeală s-a prăbușit pe trotuar. Un bărbat de vreo 50 de ani, care trecea prin preajmă a strigat cuprins de panică: „Apăăă! Aduceți o cană cu apă, vă rog!” Atunci Tudor s-a trezit din beția sărutului și, cât ai clipi din ochi, a intrat înăuntru și a venit fuga cu o căldare de apă lângă femeia ce zăcea pe trotuar. Nu-i venea să creadă ochilor! Cea care pierduse cunoștința era chiar soția lui. Cu vorba lui calmă și liniștită a pălit-o de câteva ori peste obraji, i-a dat să bea apă și Catiușa a deschis ochii. Privirea lui a liniștit-o și aproape că a uitat de ce era acolo. Ajutată de soțul ei drag, s-a ridicat și au pornit încetișor spre casă. Abia când s-au văzut în casă, femeia a adus vorba despre ce i-a fost dat să vadă. Tudor care știa să te relaxeze cu vorbele și cu mângâierile, a făcut-o să creadă că acesta a fost primul și ultimul lui păcat. Prin atitudinea lui exemplară din familie, Catiușa a continuat să-l considere un model de tată și de soț. Dar nu trecuse mult de la întâmplarea cu Aurica și vecina i-a adus vestea că l-a văzut la raion, braț la braț cu șefa Oficiului Stare Civilă. Apoi Tudorel cel model a fost văzut și cu șefa grădiniței din sat, și cu tânăra profesoară de geografie…

„Catiușă, dezbracă-te! Catiușă, dansează!”

Iar după ce toți cei trei copii au plecat peste hotare, Tudor a prins a veni seara mai târziu acasă ca de obicei și de fiecare dată venea aghesmuit. Și cum venea omul cântând, de la ușă striga: „Catiușă, dezbracă-te!” Și Catiușa, supusă, își dezgolea mai întâi sânii, după care, cu mișcări încete își despletea părul, apoi lăsa să-i cadă capotul pe podea. Ochii lui Tudor se aprindeau, inima i se înveselea, lua vioara și, cum punea arcușul pe strune striga din nou: „Catiușă, dansează!”. Și Catiușa, așa goală, cu părul răvășit pe spate, începea dansul, însoțit de melodii oftate și vesele. Mai întâi ușurel ca o legănare, apoi tot mai iute și mai fierbinte. Prin geamul deschis aerul rece al nopții pătrundea în odaie, iar Catiușa cu mâinile în sus dansa de mama focului, lovind când cu stângul, când cu dreptul în podea. Tudor o sorbea din priviri. Și cu cât cântecul răsuna mai tare, cu atât mai înflăcărată devenea privirea lui. Degetele-i dănțuiau din ce în ce mai cu foc pe strunele viorii până când Catiușa țipa, dar aproape fără glas: „Gata, Tudorel dragă! Nu mai pot, am obosit!”. Muzica înceta. Într-un zvâcnet nervos, Tudor punea vioara la loc în cutie, așezând cu gingășie arcușul. Închidea cutia și o așeza la locul vechi pe dulapul cu cărți. Tăcuți soții mergeau la culcare. Și nici o vorbă, nici un vaiet, nici un suspin nu se mai auzeau până când flacăra zorilor nu se arăta la geam. Așa s-au perindat mai multe nopți în viața lor. Dar într-o seară bărbatul se întorsese beat turtă acasă. Era ziua lui. Când a vrut să ia vioara, nevasta l-a oprit: „Hai mai întâi să ciocnim câte un păhar, doar e ziua ta.” S-au așezat la masă, au ciocnit, și cum Tudor a dat păharul peste cap s-a și răsturnat pe podea. Vrând să se răzbune pentru umilință, pentru toate sentimentele de tristețe și furie pe care i le-a provocat mergând pe la mândruțe, Catiușa a luat sucitorul de la bucătărie și a început să dea în el fără milă. Omul beat fiind, nu a simțit nimic în acele clipe, dar când s-a trezit a întrebat-o pe soție: „Nu știi, Catiușico ce am pățit? Mă doare tot corpul, iar mâinile de-abia le mai pot ridica.” „De unde să știu, dragul meu! Am închinat cu tine până a răsărit luna și apoi ne-am culcat. Ți-o fi venit dorul de Dina,Vica sau Aurica și poate că ai fost pe la ele și te-au ciomăgit…” După aceea o bună bucată de vreme directorul Casei de Cultură nu a mai putut cânta la vioară…

Ultima noapte adusă în dar de Dumnezeu

… În seara aceea de mai venise treaz acasă. Au stat multă vreme la sfat. Aveau scântei în privirii amândoi. După ce au vorbit despre copii, despre grijile lor, Tudor s-a aplecat și a sărutat-o pe Catiușa pe ochi cu cuvintele: „Tu ai fost și rămâi mâna mea dreaptă. Totuși noi doi am alcătuit un cuplu minunat”. „Mutrișoară minciunoasă, ce ești, tandrețea ta m-a făcut să închid ochii la toate”, i-a răspuns soția drăgostos. Tudor a pus vioara pe umăr și arcușul pe corzi. Nu i-a mai zis să se dezbrace și danseze ca alte dăți. A ridicat arcușul și a început să cânte cântece de dor. Apoi, cu sufletul pe strune, a început să cânte aceiași melodie de dor pe care i-a cântat-o în ziua nunții. „Acest cântec e special pentru tine, draga mea!” I-a cântat aproape două ore. Emoționată, nevasta asculta și plângea. La un moment dat arcușul a alunecat și a căzut pe podea, iar Tudor, mai dansând cu degetele pe strune, a închis ochii pentru totdeauna. Nu multă vreme după aceea a plecat și Catiușa la stele, convinsă fiind că Tudorel al ei a presimțit atunci că aceea a fost ultima lor noapte pe care Dumnezeu le-o hărăzise…

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code