La sfat cu oameni frumoși cu Nina Neculce

0
1323
Sântem două surioare... Zina Naval și Olga Lozan, născute Gologurschi

Sântem două surioare ce-am vărsat lacrimi amare

  În acest număr facem incursiune în viața a două surori din satul Nimereuca, raionul Soroca. Se numesc Zina Naval, 88 de ani și Olga Lozan de 81 de ani. Tatăl, Ion Gologurschi și bunicul lor, Silifonte Gologurschi au trecut prin iadul  deportărilor. Iar aceste două femei cu surâs blajin, două martire răbdătoare și-au purtat cuminți crucea așteptării și suferinței.

 N.N.:Lele Zină, țacă Olgă, aveți o poveste de viață lungă-prea lungă. Cu ce începem?

Z.Naval: Cu începutul. Vai de capul nostru! Era prin Postul Mare. Românii se duceau și rușii veneau. Tata și-o luat căruța cu cai și s-a dus cu românii, da mama a rămas, n-a vrut să plece. Și deamu dacă au  venit rușii, mama se temea și se ascundea de ei. Pe sora mai mică o ducea în brațe, dar noi încă trei mai mărișori-două surori și un frate- ne țineam de fusta ei. Și ne duceam în capătul satului și ne ascundeam la o casă. Că aici dacă veneau  rușii, căutau și de băut, și de mâncat, făceau râs. Și după un timp scurt mama a murit de tif.  Toți am zăcut de tif, dar Dumnezeu pe noi ne-a lăsat. Eu n-am văzut-o pe mama moartă, în gura morții eram și eu. Aveam 12 ani și plâng și acum nopțile și mă întreb: De ce nu am murit eu atunci, să rămână mama să-și crească copiii?

N.N.:Știi, mata, este o vorbă, nu-i cum vrea omul, da-i cum vrea Domnul.

Z.Naval: Offf! Nu știu dacă așa a vrut Domnul. Că tare greu ne-a mai fost! Peste vreo doi ani sora mai mare, care se căsătorise după moartea mamei, a murit la două săptămâni după naștere. I-a rămas fetița micuță și a luat-o nașa ei de cununie s-o crească. Ea avea un băiețel,vroia să-l înțărce și deamu mai alăpta din când în când și băiețelul, dar mai mult îi dădea fetiței piept și a crescut-o până la 4 luni. Când a împlinit copila 4 luni, femeia s-a îmbolnăvit și s-a dus în spital. Pe fetiță a luat-o soacra ei. Aceea o hrănea cu te miri ce și fetița a murit. Între timp tata s-a întors din România. Noi ne-am bucurat, dar bucuria a fost de scurtă durată. Nacealnicii sovietici l-au lăsat să stea numai vreo două săptămâni cu noi. Într-o dimineață ne trezim cu doi oameni înarmați la poartă. Noi stam la masă, parcă văd. Da tata când i-a văzut a zis: „Gata, eu îs arestat!” Iar ei i-au răspuns: „Nu! Noi pe vreo două săptămâni vă luăm la lucru, pe urmă o să vă întoarceți acasă”. Au întrat în casă, au cotrobăit peste tot, au scris ceva într-un caet, pe tata l-au luat, iar noi am rămas plângând. Tata mergea înainte, soldații mergeau prin părți, da noi alergam din urmă și  răcneam: „Tatăăă! Tatăăă!” Bietul tata se uita înapoi cu jale și nu putea face nimic. Oare ce zicea inima lui atunci? Mie mai tare de el îmi era jale decât de mine. Soldații au mințit. Pe tata l-au închis și a făcut  8 ani de pușcărie.

N.N.: Și care a fost motivul?

Z.Naval: Nici până azi nu știm. L-au dus în Valea Norocului, eu mai degrabă i-aș zice Valea Plângerii. Iar de acolo l-au dus în Siberia. Multă vreme noi n-am știut nimic de dânsul… Aveam cal,căruță, câteva oi, porc, păsări. Ce asta era mare bogăție ca să-l ia de la copii și să-l desculăcească?! L-au judecat pentru nimic. Astăzi fură miliarde și nu-i judecă nimeni, da atunci… Era un drac de flăcău în sat, el ținea cu sovieticii și a venit într-o zi cu o bâtă, când eu cu tata eram la o mătușă. A intrat în ogradă și, fără să spună vreun cuvânt, a dat în tata cu bâta până l-a împlut de sânge. Apoi a început să strige la el că de ce nu a dat postauca (supracolectarea produselor alimentare de la populație) la stat. Era anul 1947- anul foametei…

N.N.: Aveți și amintiri mai vesele din acei ani?

Z.Naval: Nu prea. După ce s-a făcut colhozul,  acareturile noastre le-au transformat în depozitul colhozului, pe urmă în grajd de cai. Am început să lucrăm și noi în colhoz. M-am măritat târziu. Adică cum târziu? La 23 de ani, iar  soțul avea 21 de ani. Pe atunci fetele se măritau de pe  la 15-16 ani. Eu nu mă grăbeam la măritiș, nu aveam zestre că ne-au luat tot din casă. Nu știu cum de nu ne-au aruncat și pe noi în drum, sau nu ne-au dus cu tata în Siberia. Fetele cu părinți erau mai gătite, mai chitite, aveau rochii mai scumpe, iar eu  purtam o rochiță de cit. Când m-am făcut domnișoară aveam o rochie de duminici, un gazic( broboadă vaporoasă) cu care mă îmbrobodeam, îl legam sub barbă să nu se vadă gâtul, că era rușine la acea vreme să ieși cu gâtul dezgolit. Aveam păr bogat, îl împleteam în două cosițe, dar nu le purtam pe spate, ca alte fete. Puneam gâțele roată, mă îmbrobodeam cu gazicul și ieșeam în sat.

Intervine sora Olga: Eu țin minte cum  a venit badea Iacob și a luat-o mireasă pe țaca. Era și el fără părinți. Și a venit cu viitorul naș de cununie la noi. Fratele Victor era la moară. Eram numai eu cu țaca acasă. Și naș-su zice: „Noi îmblăm și furăm fete mari. Și am venit să te furăm și pe tine, Zinuță, că demult i-ai căzut dragă la flăcăul ista.” Da țaca s-a uitat la el, a zâmbit, s-a dus în altă cameră și s-a îmbrăcat frumușel, a revenit, s-a apropiat de mine, m-a cuprins și, cu lacrimi în ochi mi-a zis: „Eu mă duc după Iacob. Mă mărit. E băiat bun. Avem amândoi aceiaș durere.” Și s-a dus. Când a venit  fratele de la moară i-am spus că țaca s-a măritat, da lui nu-i venea să creadă. Și am rămas noi amândoi în casă, ne mai băteam, ne împăcam. Țaca venea pe la noi, ne ajuta, ne ruga să fim cuminți, să ascultăm unul de altul.

N.N.:Cât timp te-ai întâlnit cu Iacob, lele Zină?

Z.Naval:Nicio zi, nicio oră, nici un minut. Și nici nu m-am  avut de bine cu alți băieți. Când a venit o soră de-a lui și mi-a spus că fratele ei mă vrea de soție, eu i-am spus că sânt săracă. „Dacă și el  e sărac”, mi-a zis. Și când a venit cu nașul să mă „fure”, mi-a plăcut de el  și am înțeles că o să facem gospodrie. Amu e cu totul altfel. Trăiesc până se satură de trăit și apoi fac nunta, dacă o fac. Alții fac și nuntă și cumătrie odată. Am o nepoată care e plecată în Italia, trăiește împreună cu un flăcău de vre-o doi-trei ani, dar încă nu au făcut nunta. Le zic măcar să se cunune, e păcat să trăiești așa necununat.

N.N.:Îți mai amintești mata cum a fost prima noapte de dragoste?

Z.Naval: Așa ceva nu se uită. E mult de povestit, dar o să vă spun pe scurt. Ne pregăteam de nuntă. Ne-am dus după cumpărături la Coșnița. Când ne-am întors, deamu înoptase. Mirele a rămas să doarmă la noi. Ne-am culcat pe acelaș pat, dar înveliți fiecare cu oghealul (plapumă) său. Pe la o bucată de noapte mă trage sub ogheal la dânsul. Și începe să mă drăgostească. NU! –i-am spus. Numai după cununie o să-ți dau voie. „Dar dacă nu-i fi fecioară?” „Tot atunci să mă lepezi”, i-am spus și nu mi-o făcut nimică. După logodnă, până la cununie el dormea la părinții lui, eu la mine acasă. Cu două zile înainte de nuntă, ne-am cununat și el deamu a venit la noi. Ei, și ne-am culcat împreună. Dapu ce muncă a fost! Nu voiam să-i dau fecioria. Țipam, strigam ca o sălbatică. Până la urmă m-a îmblânzit… Așa a fost prima mea noapte de dragoste, iar peste două zile a fost nunta. O nuntă modestă,  ca la doi tineri săraci.

N.N.: Tata a fost la nuntă?

Z.Naval: Nu!Era în lagăr.

Intervine sora Olga: Dar la mine a fost la nuntă. Eu m-am măritat la 19 ani, în 1958. Am trăit în pace și înțelegere 42 de ani cu soțul meu. Am crescut patru feciori. A fost și greu, dar tot timpul ne-am ajutat noi ca surorile.

Z.Naval: Ne-am ajutat de mici că n-avea cine ne ajuta. Când stau și-mi aduc aminte cum treceam Nistrul cu sacul de grăunțe pe umeri! Era un loc mai în față, o trecătoare. Îmi ridicam poalele fustei și mă duceam cu sacul la moară la Coșnița să fac făină de măliguță. Când mă vedeam pe malul celălalt eram sleită de puteri, dar mă rugam Domnului să mă ajute că mai aveam un deal de suit cu sacul pe umeri până ajungeam la moară. Eu nu știu cum mă mai ține Dumnezeu până azi! De câte ori am suit dealul acela drept în sus gâfâiind, de câte ori eram să cad să mă stâlcesc! Până ajungeam la moară, până măcinam, înopta. Îmi strângeam făina în sac, mă culcam pe sac și când se lumina, mă porneam înapoi spre casă. Legam sacul la mijloc așa ca pe desagi, să-mi fie mai ușor și porneam la drum. Eu de multe ori zic, Dumnezeu ne-a fost și tată și mamă. Iar în rugăciunile mele repet:„Tu, Doamne, m-ai scăpat!Tu, Doamne, m-ai ținut!Tu, Doamne, m-ai crescut!” După ce m-am măritat mi-a fost mai ușor, ne-am pus pe gospodărit, rând pe rând s-au născut copiii. Am  născut un fiu în 1956, unul în 1958, care a fost primar în sat și mezinul în 1961. Cel mai mare a murit de mic, Dumnezeu să-l ierte, dar aceștea doi au familii frumoase, și-au durat case aici în ogradă. Suntem cu toții grămăjoară. Sora e peste  drum și ce poate  fi mai frumos decât atunci când te poți vedea în fiecare zi cu cei dragi!

N.N.: Așa este. A fost demult, dar mata povestești așa de parcă a fost ieri. Câți ani să fi trecut de la nunta matale?

Z.Naval:  Nu tare mulți – 65. Din Nimereuca, mătincă numai noi doi ne ținem împreună. El sărac și eu săracă, la amândoi viața ne-o fost  dragă și ne-am făcut de toate, bodaproste! Când am venit aici, în casă ploua, era potopul. Mai întâi am acoperit-o, a mai trecut un timp și i-am pus alte uși, alte ferestre, apoi am cumpărat mobilă. Am muncit  amândoi la pământ. Am făcut și tutun, și la grădină, numai nu știu pe unde nu am lucrat. Cu pace și înțelegere ne-am crescut copiii, i-am dat pe la casele lor. Ne-am bucurat și de multe momente  frumoase de-a lungul vieți.

Dar în nopțile când nu pot dormi, nu mă gândesc la viața de azi, sau la clipele frumoase pe care le-am trăit în 65 de ani de viață cu Iacob, dar mă gândesc la acei ani grei prin care am trecut. Grele sânt suferințele, mare e durerea pentru un copil orfan. Nu dea Domnul nici la puiul cel de șarpe să treacă prin ce am trecut noi!

Zina și Iacob Naval de 65 de ani împreună
Ion Naval, exprimar de Nimereuca, fiul mătușii Zina Naval
Sfânta pâine de la Nimereuca
Colac de nuntă copt de gospodinele din Nimereuca

 

PUBLICITATE