Boala obrajilor pălmuiţi, depistată la Soroca

0
3950
Foto: totuldespremame.ro

 După ce în ultimele zile, în municipiul Soroca, se vehiculează că mai mulți copii dintr-un liceu din oraș s-ar fi infectat cu rujeolă, medicii vin cu o precizare în acest sens. Potrivit   Victoriei Tverdohleb, șefa secției boli infecțioase a Spitalului Raional Soroca, câțiva părinți s-au adresat la medic, deoarece copiii acestora aveau erupții roșii pe obraji, afecțiunea fiind însoțită și de alte simptome. În rezultatul examinării s-a depistat că nu este vorba de rujeolă, dar de boala obrajilor pălmuiţi, o boală contagioasă a copilăriei.

Boala obrajilor pălmuiţi. Care sunt simptomele?

Boala debutează cu febră şi cu o erupţie cutanată pe obraji, care durează aproximativ 4 zile. După această perioadă, erupţia se extinde pe membrele inferioare, apoi pe piept şi pe burtă, fără a fi localizată pe palme şi tălpi. Trecerea timpului face ca bubițele să se estompeze, iar aspectul lor să fie uşor dantelat, roşu doar în centru şi cu marginile albe. Manifestările celei de-a cincea boli a copilăriei seamănă în mare parte cu cele ale unei viroze:

– febră

– nas înfundat sau care curge (şi aici nu trebuie să confundaţi parvovirusul cu alergia)

– lipsa poftei de mâncare

– gât roşu

– conjunctivită

– somnolenţă și oboseală

– dureri de gât, de cap sau musculare

– mâncărime

– greaţă şi diaree (în cazuri excepţionale)

Pentru a face boala suportabilă, se recomandă repaus la pat şi hidratare, fără a fi nevoie de medicamente. Dacă un adult poate suporta mai uşor neplăcerile acestei boli, în cazurile în care cei mici au un disconfort real din pricina bolii ar fi bine să vă adresaţi medicului, care va considera oportun sau nu să vă prescrie antitermice, antihistaminice sau chiar analgezice.

Este, în schimb, obligatoriu să mergeţi la medic dacă termometrul depăşeşte 39 de grade C, iar starea generală a pacientului este extrem de proastă.

Despre boala obrajilor pălmuiţi

Această boală cu denumire uşor amuzantă face parte dintr-o serie de boli contagioase, alături de bolile copilăriei enumerate mai sus, fiind a cincea afecţiune din grupul bolilor care au ca manifestare vizibilă comună erupţia cutanata. Numele său ştiinţific este eritem infecţios sau infecţia cu parvovirusul B19, dar denumirea populară i-a fost dată din pricină că erupția care o caracterizează este localizată în primă fază pe obraji şi pare a fi urma unei palme aplicate pe chip, scrie totuldespremame.ro.

Fiind o afecţiune virală, boala debutează după întâlnirea individului cu o persoană deja infestată şi se transmite exact pe aceeaşi cale pe care se transmite o banală răceală: secreţii nazale sau orale eliminate prin suflatul nasului sau tuse şi strănut. Se poate transmite şi prin contactul cu sângele infectat sau, în cazul unei gravide, de la mamă la făt.

 

Complicații ale bolii obrajilor pălmuiți

Există, însă, o serie de complicaţii ale parvovirusului, ce se pot ivi în cazuri rare, ce-i drept, dar deloc de neglijat. Persoanele care suferă de anumite boli de sânge, precum siclemia (anemia cu celule falciforme/celule în seceră), o afecţiune hematologică genetică în care hematiile sunt distruse mult mai rapid decât poate sintetiza măduva osoasă, riscă să facă anemie severă.

De asemenea, persoanele aflate sub un tratament medicamentos puternic pot fi mult mai sensibile după contractarea bolii obrajilor pălmuiţi şi se recomandă o urmărire atentă a evoluţiei bolii pentru a preîntâmpina orice posibilă complicaţie.

Ce trebuie să mai ştim: boala afectează mai mult persoanele de sex feminin, caracterul său este temporar şi variază de la câteva zile la câteva săptămâni sau chiar luni, dă o sensibilitate în zona articulaţiilor şi este simetrică, afectând aceleaşi articulaţii pe fiecare parte a corpului.

Sub nicio formă nu se tratează cu antibiotice, deoarece cauza bolii este un virus, şi nu o bacterie.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code