Lucrul în echipă este secretul care face ca oamenii obișnuiți să obțină rezultate neobișnuite

0
398

Cele mai remarcabile proiecte de parteneriat educațional dintre profesori, părinți, elevi și alți parteneri externi, desfășurate în instituțiile de învățământ din raionul Soroca au fost menționate la Gala Parteneriatelor Educaționale, ediția a II-a, din 17 ianuarie 2020, organizată de Direcția Învățământ Soroca, șefă – Angela Mușenco.

Suntem la cea de a doua ediție a Galei Parteneriatelor Educaționale, dedicată parteneriatului școală – familie, a menționat în discursul său, Angela Mușenco. Să știți că elevul al cărui părinte vine frecvent la școală și întreabă cum merg treburile clasei, ale elevului, are de câștigat din aceasta. Conform studiilor, acest elev obține o stimă de sine pozitivă, are rezultate mai bune la învățătură și e mai puțin predispus absenteismului. Parteneriatul școală-familie are numeroase beneficii și asupra cadrului didactic. Profesorul care simte că părinții și învățătorii împărtășesc aceleași valori, au aceeași viziune asupra ceea ce înseamnă calitate, se simt mai siguri și mai motivați, și au mai mult timp pentru autoperfecționare.”

În cadrul evenimentului au fost trecute în revistă cele mai bune practici pe care le-au înregistrat școlile în colaborare cu părinții. IP Gimnaziul Schineni a fost nominalizat pentru proiectul ,,Împreună pentru promovarea imaginii pozitive a școlii”. Directoarea instituției, Lilia Pocitari, a venit la Gala Parteneriatelor cu un mesaj: ”Din multitudinea de activități pe care le petrecem în cadrul comunității noastre am ajuns la o concluzie: Lucrul în echipă este secretul care face ca oamenii obișnuiți să obțină rezultate neobișnuite. Un alt partener mai durabil și mai implicat ca părinții, nu există.”

Au fost nominalizate proiectele următoarelor instituții de învățământ:

  • Gimnaziul Șolcani – ”Împreună pentru un proces decizional transparent și corect;
  • IET Nr. 13 ”Steluța” – ”Împreună pentru incluziune educațională”;
  • Gimnaziul Schineni – ,,Împreună pentru promovarea imaginii pozitive a școlii”;
  • Gimnaziul Rublenița – ”Împreună pentru caritate și voluntariat”;
  • Gimnaziul Racovăț – ”Împreună pentru caritate și voluntariat”;
  • Gimnaziul Racovăț – ”Împreună pentru promovarea tradițiilor și obiceiurilor”;
  • Gimnaziul ”Dumitru Matcovschi” – ”Împreună pentru un mediu ecologic”;
  • LT ”Ion Creangă” – ”Împreună pentru ghidare profesională”.

Premii pentru rezultate remarcabile au primit și instituțiile: IET Nr. 17 ”Cheița de Aur”; Gimnaziul Vărăncău, ȘP Iarova și Gimnaziul ”A. Lupașcu” Volovița.

Scopul evenimentului este de a promova educația ca valoare esențială a societății și de a încuraja parteneriatul educațional.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code