Câte mândre-au fost în sat, toate i-au trecut prin pat

0
311

O viață întreagă Constantin a uimit satul cu trei lucruri: cântatul la acordeon, declamatul poeziilor din propria lui creație și umblatul pe la mândruțe. Dacă cu darul cântatului și al compunerii versurilor se născuse, apoi povestea cu săritul gardurilor pe la alte femei a început după al treilea an de căsătorie. Așa îi ghicise o țigancă la 16 ani pe când își făcea studiile la Colegiul de Muzică din Chișinău.

Era în vara anului 1965, când l-a oprit pe stradă o țigancă, i-a luat în mâna ei aspră palma, i-a urmărit linia vieții, a dragostei și a norocului și i-a șoptit, țintindu-l cu ochii ei negri, spălăciți: „Ai să-ți găsești norocul departe de casă. O să faci gospodărie cu o femeie tare bună, dar după trei ani o să dorești mereu să cunoști și alte femei și o să faci copii cu toate…” „Da lasă-mă în pace, cioară bătrână, ce ești! Spui prostii! De unde poți tu să știi ce-o să fie cu mine peste ani?! Până la însurătoare mai trebuie să treacă încă multă apă la vale pe Nistru…”

Eliza îi pune inima pe jar și îi zăpăcește mințile

Nici nu bănuia Constantin, născut într-un sat din preajma Căușenilor, că după terminarea studiilor i se va face repartiție în calitate de profesor de muzică tocmai într-o școală dintr-un sat îndepărtat din fostul județ Soroca. Un sat pitoresc, unde avea să-i pună inima pe jar și să-i zăpăcească mințile bibliotecara școlii, Eliza. Se îndrăgostise lulea de ea din prima zi a noului an școlar pe care îl începea. De dragul ei nu mai avea somn. Lungă i se părea noaptea până a doua zi când urma s-o revadă la școală. După câteva discuții s-a îndrăgostit și ea de el. Erau atât de îndrăgostiți, încât atunci când se întâlneau, fie pe coridoarele școlii, fie în bibliotecă, nu-și puteau lua ochii unul de la celălalt. Topit după ea, o săruta în văzul curioșilor când o întâlnea pe stradă, fără să-i piese de ce va zice satul.
În primăvară Constantin a plecat în armată. Eliza l-a petrecut până la comisariatul militar. L-a urmărit cum a urcat în autocar, frumos, înalt și zâmbitor, căutând parcă brațele ei subțiri cu care l-a îmbrățișat la despărțire. Amândoi își simțeau cerul gurii invadat de dulceața sărutului din ajun, amestecat cu parfumul lăcrimioarelor din poiana care îi adăpostise ca o cetate plină de vise și speranțe. S-au despărțit cu soarele în priviri, fără lacrimi. Din ușa autocarului el i-a strigat: „ Să ai grijă de tine și să mă aștepți, Eliza! O să mă gândesc mereu la tine!” Ea a rămas pierdută în gânduri, dreaptă ca o statuie, fluturând în urma autocarului cu batista.

Amanta naște în aceiași zi cu soția

Iar Constantin, așa cum i-a promis, s-a gândit la ea pe toată perioada satisfacerii serviciului militar. Îi expedia aproape zilnic inspirate scrisori de dragoste. Îndrăgostită, Eliza îi răspundea la răvașe la fel de inspirat. La întoarcerea din armată Constantin a luat-o de soție. S-au căsătorit cu cele mai bune intenții, cu vise de viitor și cu inimile pline de bucurie. Și-au jurat credință și iubire până când mormântul îi va despărți. Timp de trei ani proaspătul cuplu s-a scăldat în cea mai frumoasă poveste de dragoste. Apoi înamoratul a început să împartă dragostea între soție și pahar. Printre poezie și paharul cu vin s-a născut dorința de a cunoaște alte femei, de a experimenta ceva nou. Nu că nu și-ar fi iubit soția, pur și simplu, le spunea el amicilor, că are nevoie de satisfacerea fanteziilor sexuale pentru inspirație. La început și-a dorit o amantă. Era un vis care îi zgâria subconștientul. Și-a împlinit visul. Îi devenise amantă Anastasia, una dintre prietenele Elizei. Avea 32 de ani și nu era căsătorită. Constantin se retrăgea în brațele ei atunci când avea un pahar de vin în cap. O făcea nu că i-ar fi lipsit ceva acasă. Soția nu-i căuta nod în papură, nu-i reproșa nimic, nu-l cicălea. Îl aștepta tot timpul cu masa întinsă și cu bucate din cele mai gustoase. Era și este o foarte bună gospodină. El, însă, o înșela cu Anastasia. Și o făcea pe ascuns. Eliza a crezut în bunătatea ei, în prietenie. Se minuna mereu de unde are atâta energie, de deschiderea ei de a o ajuta, de a-l ajuta pe cel dezavantajat măcar cu un sfat, sau o vorbă bună dacă nu putea să-i ofere un ban sau o haină. Zilele prietenoase treceau cu liniște și pace, iar relația extraconjugală ajunsese mult prea departe. Când Eliza s-a dezmeticit că amiciția dintre cei doi depășise demult granițele prieteniei, Anastasia rămăsese însărcinată. Al doilea copil aștepta și ea. La aflarea veștii a avut momente de furie și resentimente. S-a calmat după ce așa-zisa prietenă și-a cerut scuze că s-a lăsat ademenită de Constantin. I-a spus că nu-l obligă la nimic, că își va crește singură copilul. Și s-a ținut de cuvânt, a crescut singură un băiat, copia lui Constantin la chip, născut în aceiași zi cu băiatul lui legitim! Drept că relația lor de prietenie s-a răcit, dar loc de bună ziua au lăsat.

„Fă-mi și mie ce i-ai făcut Eudochiei și Irinei”

Să nu gândiți că soțul infidel a pus punct aici. Nu! Odată pornit să sară gardurile, de la o zi la alta îi creșteau dorințele, poftele, pasiunea pentru sex cu alte femei. Devenise un bărbat cu toane, orgolios și egoist când era treaz. Cum se îmbăta, cum devenea bun ca pâinea cea caldă. În acele clipe zicea, de exemplu, că l-a fermecat cu vorba blonda Liuba și se ducea la ea, altă dată mergea la bruneta Irina, sau la Maria, sau la Eugenia… Se întorcea acasă târziu, cu flori și cu dorința de a se iubi și cu partenera de viață. Eliza nu-i spunea nimic și nici nu se interesa pe unde a umblat. Pentru ea sexul pierduse din valoare, nu mai avea farmecul din primii ani de căsătorie și se culca cu soțul mai mult dintr-o obligație conjugală. Satul se minuna cum tace Eliza și nu-l alungă de acasă pe fustangiu. Cu scopul de a-i trezi ura față de soț cineva a început să „zugrăvească” pereții caselor pe unde zăbovea afemeiatul. Într-o dimineață mergând la serviciu, Eliza a tresărit. Pe peretele de la drum al casei blondei Liuba stătea scris cu litere de-o șchioapă: „Aici s-a iubit aseară Constantin Ivanovici cu Liuba Vasilevna”. Altă dată aceiași propoziție a citit-o pe unul din pereții casei văduvei Irina. Apoi pe poarta desfrânatei Eudochia, pe gardul bețivei Aniuta… Eliza, care continua să-l iubească cu toate „toanele” lui, a încercat să stea de vorbă cu el, rugându-l să fie mai atent în alegerea femeilor pentru partidele de sex. El a cuprins-o și, privind-o drept în ochi, i-a spus: „Tu doar știi cât de mult țin la tine. În pat cu tine, însă mă plictisesc. Te vreau și nu te vreau. Pe când femeile străine mă transformă în animal de pradă, toate îmi plac, nu știu ce fel de farmece îmi fac…” „Păi cum să știi, dacă tu ești beat de alcool și nu de dragoste când te culci cu ele!”, i-a reproșat Eliza…
Satul nu se mai mira de viața amoroasă a strălucitului profesor de muzică. La școală era profesor la locul lui, în viața satului era activ. Publica în presa locală articole despre problemele sociale și politice, epigrame relevante, poezie civică. Se cuvine să vă mai spun că pe lângă dorul de femei, suferea și de chinul creației, de frumusețea cuvintelor potrivite. Scrisul îl făcea fericit, la fel cum îl făceau și femeile. Și pentru că satul știa că Eliza i-a oferit libertate deplină în relațiile cu femeile, într-o zi, în timp ce Constantin făcea cumpărături în magazin alături de soție, sora medicală, Vasilisa, care avea un bărbat bețiv și violent din cale afară, i-a căzut în genunchi și, față de toată lumea l-a rugat: „ Constantin Ivanovici, fă-mi și mie ce i-ai făcut Eudochiei și Irinei!…” Eudochiei și Irinei le făcuse câte un copil. Și s-a „îndurat” Constantin și i-a făcut și Vasilisei un copil. A lăsat omul copii prin tot satul, mai mulți băieți decât fete și toți îi seamănă la chip, toți sunt copii buni, deștepți. Nu a avut responsabilități față de ei și nici una dintre femeile pe care le-a trecut prin pat nu i-a cerut măcar o bomboană pentru copil. Împreună cu Eliza și cei doi copii legitimi a dus o viață modestă în aspect material, dar cu mult cântec și poezie pentru suflet.
În noaptea, după ziua când au marcat 45 de ani de la nunta lor, bărbatul nu s-a mai trezit. A murit în somn din cauza unei maladii nemiloase de care suferea de mai mulți ani.
Ziua înmormântării a fost tristă pentru întregul sat, dar mai cu seamă pentru „mândruțele” cu care s-a iubit din tinerețe până la bătrânețe și le-a dăruit la toate câte un copil.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code