Rinat Kurmashev – Fără cultură, nu există Omul

0
54

În spectacolul ”Ai zis ceva…” din cadrul Zilelor Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca, publicul a descoperit o viziune nouă asupra teatrului poetic. O simbioză între arte, concepută de autorul Petre Popa, cu implicarea actorului mim, George Ciolpan, (mișcarea scenică) și a compozitorului, pianistului Rinat Kurmashev. Textele au fost aduse spectatorului de membrii  studioului „Cortina”. Un rol aparte i-a revenit de astă dată iluzionistului Mihai Zagaievschi. Rinat Kurmashev, invitatul teatrului, este un nume nou pentru soroceni și în general pentru Republica Moldova, fapt care trezește curiozitatea.

Rinat Kurmashev, Petre Popa, George Ciolpan. Imagine din cadrul repetițiilor dinaintea premierei ”Ai zis ceva…”

– Povestiți-ne despre dumneavoastră.

– Originile mele vin din orașul ucrainean Harkov, unde m-am născut. Ca formare, sunt pianist și compozitor profesionist. Timp de 15 ani am lucrat la Palatul de Creație a Copiilor din Harkov. Am scris muzică pentru spectacole, pentru televiziune, unde am lucrat mai mulți ani și am sonorizat, în emisie directă, în jur de 40 de emisiuni. În trecut, am activat la radio. Cânt, scriu muzică, evoluez pe diferite scene. Totodată, scriu versuri pentru copii. Până acum am publicat în jur de 150 de cărți.  În prezent, călătoresc în diferite țări evoluând pe multe scene din Europa: Elveția, Franța, Italia, Muntenegru și acum, R. Moldova. Doresc să scriu muzică pentru film, în acest scop colaborez cu un regizor italian. Drumul meu se îndreaptă spre scenele europene în general, unde încă am multe de realizat.

– Când ați decis să abandonați activitatea din Harkov și să „scoateți” muzica dumneavoastră dincolo de  hotarele țării în care v-ați născut?

– Au fost mai multe la mijloc, inclusiv și unele schimbări în viața personală. Ca urmare am decis că e necesar să-mi realizez proiectele profesionale pe plan internațional.

– De când ați început a scrie muzică?

– Am crescut într-o familie de intelectuali. Tata a fost inginer, mama, medic-pediatru. Cânta la acordeon.  În casa noastră era un pian. Am început să cânt de la vârsta de 7 ani. Fără cultură, nu există Omul. Dar cultura nu înseamnă doar cunoașterea unui anumit domeniu, ci a avea un anumit grad de cunoștințe în mai multe domenii: istorie, artă… Azi ne aflăm într-un impas, spun asta și mă gândesc întâi de toate la muzică. Oamenii, în sălile de concerte, ascultă, prioritar, muzică clasică. Muzicienii interpretează și își câștigă existența pe muzica care a fost scrisă cu 100-200 de ani în urmă. Însă cultura nu are un perete de final, ea este un drum, nu poate să se oprească în trecut la  Bach, Chopin. Dacă ar fi așa, nu ar fi apărut Prokofiev, Șostakovici, considerați unii dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea. Muzica, ca și toate artele, trebuie să se dezvolte încontinuu. Întotdeauna am preferat să ascult compozitori care își interpretează lucrările. Interpretul, același pianist, viorist, cântăreț, oricât de recunoscut nu i-ar fi numele, cântă muzică străină. Vor trece 50 de ani și acești interpreți vor fi uitați, iar numele compozitorilor buni vor rămâne. Încurajez procesul de creație.

Lumea se împarte în creatori și consumatori. Asta este atitudinea mea față de cultură. Iar atunci când elevii, în școli, nu sunt încurajați să improvizeze, să compună, este inadmisibil. Vor ieși din Conservator oameni care vor interpreta perfect, notă cu notă, dar nu vor fi capabili să culeagă o undă de melodie proprie, să compună. Cum au câștigat un concurs pe muzica lui Chopin, tot așa și își vor încheia cariera. Eu cred că, mai ales, copiii trebuie să fie educați a fi nu doar buni consumatori, interpreți, ci să fie încurajați să creeze. Lumea se dezvoltă pe baza invențiilor.  Dacă se pune scop și se exersează ore în șir, fiecare va putea cânta la pian, dar pentru a compune o melodie, e necesar să existe talent, creativitate și alte abilități.

– Este viziunea unui compozitor asupra artei. În Soroca există școli de artă foarte bune, colegii. Sper să ajungă și acolo acest mesaj.

– Un spectacol cum este „Ai zis ceva…” este unical. Nici peste hotare nu prea vezi așa ceva. Muzica nu sună de pe bandă, ci direct, pe viu, aici, în simbioză cu arta dramatică. Pentru elevi este foarte util. Spectacolul este alcătuit dintr-o sinteză: text, rostire, joc actoricesc,  muzică și improvizare live – o abordare inovativă.

În fiecare oraș există o societate, un mediu al oamenilor de cultură, în care intră și școlile, colegiile, profesorii, intelectualii etc. Oamenii de cultură trebuie să comunice între ei, să se asculte reciproc, să preia anumite momente. Un elev acordeonist al Colegiului de Arte „N. Botgros” a venit la primul spectacol, apoi s-a apropiat de mine după al doilea spectacol și m-a întrebat când va fi următorul, căci vrea să aducă prietenii și părinții. Există, deci, astfel de oameni. El nu este profesor, nu are experiență. E un tânăr care a simțit muzica vie. Asta este viață.

– Cum a fost colaborarea cu Petre Popa?

– Despre Petre Popa aș vrea să spun că este un mare noroc pentru Soroca. Acest om nu face pauză niciodată. El, în permanență, lucrează asupra unor noi concepte. Scrie încontinuu, creează. Este o personalitate foarte rară. Cât de reușit a adunat actorii, copiii! Cât de captivant se lucrează! Toate repetițiile s-au desfășurat ușor, într-un suflu, fără oboseală, într-o atmosferă luminoasă. Această abordare mi-a plăcut foarte mult.

Cum s-a născut muzica pentru spectacolul „Ai zis ceva…”?

– M-am familiarizat cu conceptul, materialul literar propus. Am văzut toamna la Soroca, am urmărit actorii, am ascultat timbrul vocii, emoțiile transmise. Muzica s-a născut printr-o comunicare senzorială. În general, îmi place să fac plimbări lungi, în timpul cărora compun versuri și melodii. Am făcut aceste plimbări și pe străzile acestei urbe.

– Cum se numește acest gen de muzică?

– Este o muzică dramatică, una care acompaniază actorul, textul. Dar o muzică bună pornește de la o melodie bună. Dacă nu găsești melodia, oricum ai combina notele, în rezultat va fi doar zgomot. La teatru, eu urmăresc actorul, emoțiile lui, vocea. Suntem pe aceeași undă cu autorul spectacolului Petre Popa și maestrul George Ciolpan și lucrările vin ca o apă purificatoare. Așa se naște muzica, poezia, pictura dintr-o armonie cu natura și oamenii. În Muntenegru, am scris muzică pentru o expoziție de pictură. Am improvizat după ceea ce îmi transmitea tabloul. Încerc să vin cu abordări noi. Timpurile în care trăim aparțin artei conceptuale, în care se pune accentul mai mult pe idee decât pe tradiționala manifestare a esteticului. Unul dintre conceptele mele pornește de la interpretarea la pian cu ochii legați – Freedom.  O compoziție care transmite mesajul de libertatea în creație. Omul de creație este, ca nimeni altul, liber. El nu se supune șabloanelor, ci urmează propria cale.

– Cum va fi următorul spectacol?

– Cu ritmuri proaspete, mesaj atractiv și taine ale creației. Rămâne de descoperit.

Cu ce impresii veți pleca de la Soroca?

– A fost o perioadă de adevărată creație. Este ceea spre ce tind, ceea ce iubesc să fac: să realizez ceva nou, să colaborez cu oameni de creație. Așteptările mele s-au adeverit în totalitate. În Soroca am întâlnit multă lume bună cum ar fi compozitorul și aranjorul Valeriu Ceban, interpreta Mirela Sainciuc și alții. Aici oamenii sunt deosebiți. M-aș bucura enorm să găsesc sala de spectacole a teatrului din Soroca arhiplină, credeți-mă, efortul celor de la această instituție merită o asemenea atitudine.

Ați vrea să ne mai vizitați?

– Neapărat voi reveni! Până atunci vă las muzica în spectacolele din această toamnă.

-Vă mulțumesc! Mult succes!

Ludmila Talmazan

 

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code