Povestea lui Corneliu

0
120

Corneliu Gheorghiţă din satul Roşieticii Vechi, Floreşti, are 14 ani şi un suflet mare. Acest fapt se strecoară prin înfăţişarea lui, felul de a vorbi, zâmbi, a fi şi îl face deosebit de semenii lui. Este creativ și talentat și se implică activ în participarea la diverse concursuri și activități locale și naționale. Are o pasiune atât de mare pentru poezie, încât, atunci când le recită topește inimi și răscolește emoții de nedescris în orice suflet. Asta l-a făcut pe Corneliu să devină primul beneficiar al unui nou proiect al Clubului Rotary Soroca “Adoptă un talent”, care își propune să susțină copiii și oamenii talentați.

– Cum au început toate, adică pasiunea ta pentru actorie, măiestria de a memora şi recita cu atâta ardoare încât ai impresionat o Moldovă întreagă?
– Ţin minte acele momente când ochii mamei erau deosebit de trişti. Era atunci când s-a îmbolnăvit frăţiorul meu, Călin, care acum are nouă ani. Mergeam în clasa zero, cum era pe atunci, în satul vecin, Roşieticii Noi, fiindcă la noi în sat nu era grădiniţă. Memoram cu uşurinţă poeziile. Mi se dădeau uşor. Adoram să le recit părinţilor, îndeosebi mamei, ca s-o bucur, să văd cum îi zâmbesc ochii… De atunci a şi pornit pasiunea pentru lectură, poezii şi poeme frumoase….

– Cum le simţi că-s frumoase şi de unde te inspiri?
– Le simt cu sufletul. Noi cu mami deseori frunzărim postările pe Net şi astfel , spre exemplu, am găsit poemul „Cămaşa”. De fapt, nu cunosc realmente care îi este denumirea, ci doar autorul – Vasile Vlaşin. Am copiat, rând cu rând, acest poem din auzite…. M-a marcat, m-a impresionat şi îl recit cu mare drag de fiecare dată.

– Citeşti mult?
– Da! Şi o fac cu mare plăcere , mai ales când afară e frig. Locul meu preferat este aici, lângă sobă… Vara aceasta, ca atare, am început să citesc romane. Cartea preferată este „Eu încă te iubesc” de Cristina Chiperi. La moment citesc „Fata cu vise Alb Negru” . Mi-a recomandat-o, mai precis, mi-a dat-o să o citesc colega mea, Ionela Ţurcanu. Noi facem schimb cu cărţile în clasă. Îşi aşteaptă rândul „Fericirea începe azi” . O vedeţi? Stă pe colţar…
– Cine îţi este spectatorul tău fidel?
– Aşi zice – Constanţa, mătuşa mea, dar am cam plictisit-o. Mi-amintesc, avea de făcut teme, dar eu o imploram: „Hai, ascultă-mă, te rog cum recit…”. Şi ea nu mă ignora…

– Mai ai şi alte pasiuni?
– O, da! Fotbalul, scuterul. Ador istoria, informatica, sigur, limba română. Îmi place să vizitez locuri noi , să călătoresc, teatrul. Am fost la teatrele din Soroca şi Bălţi. În genere, mă atrage tot ce ţine de creaţie, creativitate, frumos… Dar ce poate fi mai frumos decât interacţiunea, să zicem, spectator – actor? E ceva minunat! Cum poate să nu te pasioneze, impresioneze?

– Reieşind din cele povestite te visezi un actor?
-Vreau să îmbrăţişez o profesie unde trebuie să vorbeşti mult! Deocamdată îmi justific vocaţia în activităţile din şcoală – sărbători, manifestări… Particip foarte activ în toate câte se petrec în şcoală şi nu numai. Şi mai am o activitate, cea mai responsabilă. Ea ţine de suflet – mă joc şi comunic cu frăţiorul meu. El nu vorbeşte, nu aleargă, nu zâmbeşte, dar nu mi-i urât cu el… Nu contează cine voi deveni în viaţă, dar să fie alături cei care sunt viaţa mea.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code