La înălţime Brigada celor doisprezece

0
56

Băgaţi de seamă, nu cumva să tragem cu obrazul. Străduiţi-vă să fiţi corecţi cu oamenii de pe loc şi daţi dovadă de operativitate în lucrurile de mare răspundere, – aşa avea să le spună înainte de plecare la nordul republicii Mihail Sofraniuc, directorul Societăţii pe Acţiuni „Compania Electrică” din Chişinău. Sugestia în cauză, se vede, a fost una de bun augur, dat fiind faptul că brigada specializată de montori electrici în frunte cu inginerii Alexandru şi Grigore Mocanu, ambii absolvenţi ai Universităţii Tehnice din Moldova, n-au dat cinstea pe ruşine. Dimpotrivă, cei doisprezece membri ai colectivului unit au dat dovadă de multă sârguinţă şi cunoştinţe temeinice în muncă, instalând o nouă linie de înaltă tensiune de inelare a sistemului energetic din raionul Ocniţa, ce leagă satele Hădărăuţi şi Clocuşna, cu tensiunea de 10 mii volţi. În cele aproape treizeci de zile lucrătoare harnicii electricieni au instalat 110 piloni pe o lungime totală de 4,3 kilometri.


În discuţia ce am avut-o cu montorii sosiţi din capitala republicii, cărora administraţia publică locală Hădărăuţi le-a oferit sediul fostei grădiniţe în scopul unei cazări, cât se poate de normale, am aflat multe lucruri interesante despre majoritatea dintre ei. Bunăoară, Gheorghe Cuciurcă, un bărbat, trecut de cincizeci de toamne, mi-a părut cumva retras la început. Totuşi m-am convins că anume acea modestie proprie lui îl face să devină mai frumos moraliceşte. Vine din satul Opaci, raionul Căuşeni, baştina regretatului om de cultură şi patriot al neamului Ion Ungureanu. Face naveta în fiecare săptămână cu microbuzul pe o distanţă de 85 kilometri până la Chişinău, adică la locul de lucru. E obişnuit demult cu această situaţie, chiar dacă s-au scurs pe neobservate circa trei decenii din ziua când a început să lucreze ca tractorist. Mi s-a destăinuit că nu o face pentru hatârul cuiva. Pur şi simplu a îndrăgit de mic copil profesia de mecanizator şi i-a rămas fidel până în ziua de azi. Tractorul specializat are nevoie anume de un aşa lucrător experimentat ca G. Cuciurcă. În mijlocul colegilor este supranumit „vraciul”. Şi la drept vorbind, ei nu greşesc deloc: anume Gheorghe „doftoreşte” cu multă siguranţă şi precizie fiecare suport de beton armat cu greutatea de 1,2 tone ridicat în sus şi aşezat grijuliu în groapa proaspăt săpată el serveşte la susţinerea conductoarelor şi izolatoarelor liniilor electrice aeriene. Şi aceasta depinde în mare măsură de ochiul ager, tenacitatea şi măiestria profesională, de care dă dovadă întruna, efectuând un astfel de lucrări importante. Când l-am întrebat la o adică despre familia sa, n-a întârziat să se mândrească într-un fel aparte că soţia Aliona i-a adus pe lume trei băieţi ca nişte brazi. Se mai bucură ca un adevărat tată de faptul că trustrei au refuzat la studiile superioare şi au îmbrăţişat profesii solicitate la sat. Dorin, Zlatoslav şi Filip constituie marea avuţie şi speranţă a întregii familii.
Inginerul Grigore Mocanu e originar din Leuşenii Hînceştilor. Pe meleagurile ocniţene se află pentru prima oară. Ocupat peste măsură, totuşi, la insistenţa mea, a prins la inimă şi în cele din urmă a intrat puţin mucalit în vorbă. De fapt a rămas ceva discret, accentul, spre marea mea mirare, punându-l, îndeosebi pe activitatea cotidiană a subalternilor, care au demonstrat multă iscusinţă şi răbdare. Neîntrecuţi în lucru au fost montorii Ipate Denis, Ion Nicolai, Victor Mihailov, Gheorghe Gatman, Ion Chiosea.
Un cuvânt aparte urmează a-l spune în adresa tânărului tehnician Iurie Bogos. Fără înconjor, acestui flăcău neînfricat din satul Bardar, raionul Ialoveni i-ar sta bine, dacă s-ar ocupa cu paraşutismul sau ar deveni pilot de aeronave. Am urmărit cu câtă dibăcie şi încredere lucra la înălțime, unde instala de nădejde marmurile mari cafenii şi sârma groasă, mândrindu-se, probabil, că se află mai aproape de cer. Fără îndoială, aş face o nefăcută, să las în umbră un alt membru al colectivului amintit. E vorba de iscusitul bucătar dar şi montor Vasile Botnarenco, omul care avea grijă ca la fiecare prânz oalele şi farfuriile să fie pline cu bucate calde şi gustoase. Păcat doar că în Hădărăuţi numai funcţionează cantina de altă dată a gospodăriei săteşti, unde cei doisprezece oaspeţi din capitală ar fi putut, la sigur, să se alimenteze regulat. Totuşi ingeniosul colectiv a găsit soluţia necesară apelând la aducerea produselor cumpărate la locul de trai, când plecau în zilele de odihnă apoi reveneau în sat.
P.S.
Din anumite surse am primit înştiinţare, că brigada celor doisprezece este antrenată în prezent la lucrări similare în două localităţi din raioanele Cimişlia şi Cantemir. În numele hădărăuţenilor şi clocuşnenilor, care au beneficiat în premieră de o aşa linie însemnată şi utilă pentru traiul lor, ţin să aduc mulţumiri tuturor montorilor, odiseea cărora continuă la sudul republicii. Dea Domnul ca să le fie lucrul lipsit de cazuri nefaste, bucurându-se de aceleaşi amabilitate şi găzduire bună, precum au simţit-o aflaţi la nordul ţării.

Valentin Baraliuc,
reporter ZN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code