ÎN MEMORIAM… Mihail Grabciuc

0
1983

Profund îndureraţi am aflat de moartea neaşteptată a celui care a fost Mihail Grabciuc. Nimeni nu este întrebat, când doreşte să plece din această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul  în pace!

Mai jos găsiți un interviu cu Mihail Grabciuc, realizat de Ziarul Nostru, în cadrul  rubricii – Fără cravată.

Mihail Grabciuc:
„Mai am multe de realizat”
Mihail Grabciuc, fost antreprenor, activează în calitate de viceprimar al or. Soroca. În prezent este primar-interimar. Îşi iubeşte oraşul natal, oamenii lui şi speră să contribuie la dezvoltarea lui de mai departe.

– De la ce vîrstă Vă amintiţi copilăria?
– Ştiu precis că de la 4 anişori. Familia noastră atunci a trecut cu traiul de la o casă în alta nouă. Toată mobila, îmbrăcămintea au încăput într-o căruţă. Eu eram cocoţat pe această „bogăţie”. Mai ţin minte fîntîna din ograda casei părinteşti. Era o tradiţie de a o curăţa în fiecare an. Venea multă lume la clacă, era un ritual întreg curăţarea fîntînii. Apoi la unele sărbători îmi plăcea cînd se sacrifica porcul. Umblam cu cuţitaşul în buzunar şi şterpeleam cîte o bucăţică din ureche, coada porcului. În general, după mine, copilăria este cea mai frumoasă sărbătoare a vieţii.
– Care sînt cele mai plăcute clipe din frumoasa copilărie?
– Îmi plăceau mult sărbătorile, cînd ne întîlneam la părinţii noştri toţi cei şapte copii. Veneau rudele apropiate, ca să ne odihnim aşa cum o ştiu moldovenii, cu un pahar de vin, o glumă, un cîntec. Căci aşa erau oamenii noştri, nu se sinchiseau să tragă o melodie de tipul „Foaie verde şi-o sipică” sau alta de acest tip de răsuna mahalaua.
– Ce aţi deprins în primul rînd de la părinţi, ce aţi preluat de la ei?
– Munca. Părinţii ne-au învăţat să muncim prin propriul lor exemplu. Am deprins acest lucru toţi cei şapte fraţi şi surori. Tatăl de la vîrsta de 14 ani a lucrat fierar, iar mama de cum s-a format colhozul în Bujerăuca a lucrat la toate muncile specifice pentru un colhoznic. Pînă a plecat la odihna binemeritată. Am mai deprins şi calitatea de a fi onest. Căci nu de-a Domnul să fi adus ceva străin acasă. Părinţii ne-au deprins să avem omenie, stimă faţă de oameni.
– Care trăsături de caracter apreciaţi cel mai mult la oameni?
– Pe care le-am deprins eu aşi vrea să le observ şi la alţi oameni. Deci, îmi plac oamenii oneşti, omenoşi, corecţi în comportare etc.
– Dar care le dezapreciaţi?
– Nu pot suferi oamenii linguşitori, minciunoşi, trădători. Acest tip de oameni sunt foarte primejdioşi, dar şi respingători. Omul linguşitor, pentru a se face bun în faţa şefului, uşor poate deveni şi trădător. Iar trădarea e aproape de o crimă.
– Cu ce trăsături de caracter personale Vă mîndriţi?
– În privinţa aceasta mai obiectivi ar fi cei de mă cunosc. Chiar dacă s-ar părea să nu sunt modest, totuşi aşi zice, că o trăsătură de caracter pozitivă ar fi tendinţa de a duce cu orice preţ lucrul început pînă la capăt. Şi încă un lucru care mă caracterizează este capacitatea de a-mi ţine promisiunile. Cu orice preţ mă ţin de cuvîntul dat. chiar dacă uneori e dificil.
– Care e punctul vulnerabil în comportarea personală?
– Am multă încredere în oameni şi unii speculează cu acest lucru.
– Aţi primit bătaie în copilărie?
– Ce copii nu s-au bătut între ei? Cît priveşte părinţii, am primit-o nu o singură dată cu cureaua de la tata. Aşa, pentru profilactică. Aveam multe aventuri, mai bune, mai rele, dar părinţii ne îndreptau greşelile. Chiar dacă eram mezinul în familie, nu prea am fost alintat.
– Ce înseamnă pentru Dumneavoastră cuvintele „baştină”, „ţară”, „Patrie”?
– Totul ce mă înconjoară e şi în sufletul meu. Baştina, ţara, patria sunt întreaga mea viaţă, copilăria, adolescenţa, maturitatea. N-am părăsit ţara în clipele cele mai grele, nici nu am de gînd s-o părăsesc. În dependenţă de funcţia pe care o ocup întotdeauna am depus toate puterile pentru dezvoltarea oraşului. Totul ce fac, o fac pentru ţară, baştină şi Patria mea.
– Aveţi mulţi prieteni şi ce înseamnă o prietenie adevărată?
– Nu poţi să ai mulţi prieteni. Cînd sunt prea mulţi, înseamnă că o parte dintre ei profită doar de ocazia de a fi prieteni. După mine, cei mai buni prieteni sunt cei din copilărie, adolescenţă. Nu socot drept prieteni partenerii de business, pe care îi leagă starea materială. Prietenia adevărată se bazează pe stimă reciprocă, susţinere. Nu-s prieteni acei, care urmăresc un profit şi sunt gata oricînd să te vîndă.
– Cum Vă petreceţi timpul liber?
– De fapt, nu prea îl am acest timp liber. Totuşi, dacă găsesc o zi liberă iubesc să mă odihnesc acasă cu copiii sau cu prietenii la o frigăruie, să călătoresc cu motocicleta.
– Dacă aţi întoarce roata vieţii, la ce timp aşi opri-o?
– Nu m-am gîndit niciodată la acest lucru. Viaţa e frumoasă şi interesantă la timpul ei şi totuşi nu aşi schimba pe nimic copilăria. Cu cît mai repede doreşti să creşti, cu atît mai mult mai apoi doreşti să retrăieşti copilăria fără griji.
– Cum Vă stimulează familia activitatea?
– Îmi sunt întotdeauna alături. Mai mult discut cu fiul Mihail despre anumite probleme, ne străduim cum mai bine să le rezolv. Aşa e deprinderea. Eu mi-am educat fiul asemenea unui prieten şi acum mi-e uşor să discut cu el.
– Ce Vă mai pasionează în afară de activitatea de bază?
– Mă pasionează motocicletele, sunt un baik, sunt un fanat al libertăţii, drumurilor lungi. Dispun de o motocicletă de tipul „Suzzuki” şi avem de gînd împreună cu prietenii să fondăm la Soroca un club a baikerilor. Anul acesta aveam de gînd să facem o călătorie cu motocicletele în Germania. Ne-au schimbat planurile evenimentele din Moldova, alegerile locale.
– Ce aţi alege între o carte citită şi o emisiune televizată sau navigare pe Internet?
– Cartea ar fi pe primul plan. Ar urma o emisiune de ştiri la televizor şi apoi o navigare pe internet, lucru care nu mă prea atrage.
– Consideraţi că sînteţi împlinit în viaţă sau a mai rămas ceva de făcut?
– Niciodată nu voi afirma că nu mai am ceva de făcut. Mai am multe planuri serioase de realizat, în primul rînd pentru oraşul Soroca, pentru locuitorii lui.
– Cîţi bani ar trebui să aibă un om ca să fie fericit?
– Omul trebuie să aibă atîţea bani ca să nu simtă necesitatea lor.
– Dacă aţi începe viaţa de la început, unde aţi face corective?
– De ce aşi face corective, dacă toate în viaţă şi-au găsit locul lor. Studiile, armata, activitatea de muncă – toate şi-au avut timpul lor. Cu ce m-am ocupat în viaţă, am făcut din plăcere. Printre altele, mă mîndresc cu faptul că sunt între puţinii maieştri în sport din Soroca. Am obţinut acest titlu practicînd boxul în Răsăritul Depărtat, în regiunea Habarovsc. Erau timpuri grele. Dimineaţa mă ocupam la lecţii, după prînz urmau antrenamentele în sala de sport, iar seara lucram pentru a-mi întreţine familia. Şi totuşi nu aşi schimba nimic în cursul vieţii.
– Aţi scris cîndva o poezie?
– Nu, dar mi-au plăcut încă din şcoală poeziile lui Esenin, Puşkin, Lermontov.
– Aveţi o anecdotă nouă?
– Îmi plac bancurile. Ele schimbă mult dispoziţia. Şi anecdota:
Un evreu de 85 ani scrie cerere în judecată de divorţ cu soţia de 80 ani.
Judecătorul îl întreabă, care e totuşi cauza, la aşa o vîrstă înaintată să divorţeze.
– Soţia mea e o canalie, – zice evreul. – Noaptea îmi fură proteza de dinţi şi mănîncă usturoi. Iar eu nu pot suferi usturoiul.

 

PUBLICITATE