Un grup criminal organizat condus din penitenciare, destructurat -VIDEO

0
756

Șaisprezece membri ai unui grup criminal organizat, cu vârsta cuprinsă între 17-56 de ani, majoritatea cu antecedente penale, au fost reținuți fiind suspectați de comiterea unor serii de atacuri tâlhărești, în zona de nord a țării,  trei dintre cazuri sau soldat cu decesul victimelor. Grupul criminal era condus de către persoane aflate în detenție, iar victimele fiind persoane cu vârsta cuprinsă între 75 și 85 ani. Suspecții,  originari din raioanele de nord a țării, au fost reținuți grație acțiunilor speciale de investigație întreprinse de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în colaborare cu angajații Inspectoratelor de Poliție și a Procuraturilor Dondușeni, Soroca, Sângerei,  cu suportul ofițerilor de la  BPDS „Fulger” și a angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În urma investigațiilor efectuate de către poliție s-a stabilit că grupul criminal a organizat și comis în perioada anilor 2018-2019, în zona de nord a țării,  cinci atacuri  tâlhărești,   în trei cazuri, în urma aplicării violenței cu deosebită cruzime, victimele au decedat.   Totodată, s-a stabilit că liderii grupului care își ispășeau pedeapsa în Penitenciar acumulau informații referitor la starea financiară a potențialelor victime de la alți deținuți cât și de la persoane aflate în libertate.

Ulterior, informația era transmisă membrilor grupului, care aveau rolul de a identifica domiciliile și modul de viață a victimelor, după care erau comise atacurile tâlhărești.  Suspecții  acționau pe timp de noapte,  deconectau lumina de la contor, tăiau firele telefoanelor fixe și blocau ușile. Apoi, victimele erau  maltratate cu o deosebită cruzime și le mobilizau prin legarea mâinilor și picioarelor. O bună parte din mijloacele bănești și bunurile sustrase ajungeau în visteria criminală. Suspecții sunt reținuți și se află în arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pentru infracțiunile comise, pedeapsă cu închisoare de până la 25 ani sau detenție pe viață.

La moment sunt întreprinse măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea complicității suspecților la alte infracțiuni.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code