Drochia – capitala dulce a Moldovei

0
115

În data de 05 septembrie 2019, în orașul Drochia, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Festivalului dulciurilor și sfeclei de zahăr „REGINA DULCE”, organizat de către Consiliul Raional Drochia. Un adevărat festival al dulciurilor pentru întreaga familie. Copiii au avut parte de surprize delicioase și s-au distrat în zona amenajată cu tobogane și carusel oferite gratuit de către organizatori. Participanții au putut vizita Împărăția Reginei, au savurat din bucatele preparate din carne, pentru care au fost sacrificați trei porci, din rachiul din sfeclă de zahăr oferite la Curtea Gospodarului, dar și din bunătățile dulci de la expozițiile culinare ale primăriilor din raion: Fântâniţa, Chetrosu, Mîndîc, Pelinia și Sofia, totul într-o atmosferă de muzică și dans popular.

Surpriza cea mare a fost tradiționala plăcintă uriașă cu sfeclă de zahăr, compusă din 1600 de plăcințele coapte cu mult drag pentru oameni de către Vera Dascal. Pe scena festivalului, într-un concert festiv moderat de către Rodica Lozovan, au încântat cu muzică și joc 16 colective artistice populare, atât din Drochia, cât şi din raioanele Soroca, Ungheni, Sângerei, Glodeni, dar şi Rădăuţi, România.

Vizitatorii s-au bucurat de o sărbătoare unică, care devine tot mai interesantă cu fiecare ediție, fiind deopotrivă o bună promovare a producătorilor autohtoni, a tradițiilor, folclorului și a meleagurilor drochiene.

În acest an, trofeul onorific ”Regina dulce”  a mers către  gospodarul Ion Bunescu care a fiert peste 50 l de țuică consumată în totalitate la sărbătoare.

Președintele raionului Drochia a mulțumit tuturor celor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a activității: ””Regina Dulce” – un Festival frumos și plăcut pentru cetățenii raionului Drochia și oaspeții evenimentului. Succes în continuare, să avem o colaborare cât mai fructuoasă și la anul să vedem și mai mulți participanți la acest eveniment frumos!”

Pentru prima oară, ”Regina Dulce” a fost organizată în 2017, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani ai fabricii de zahăr din Drochia.  Anume în Drochia se produce cea mai mare cantitate de zahăr din întreaga țară, iar orașul mai este numit capitala dulce a Moldovei.

Mai multe detalii despre cea mai dulce poveste din Republica Moldova citiți în numărul viitor al ”Ziarului Nostru”. Fiți dulci, căci dulceața e plăcută!

Ludmila Talmazan

 

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code