Deschizând porta Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Vârstnice ”Acasă” din Bădiceni, se observă mai întâi de toate grădina amenajată în curtea instituției. După toată arșița de sfârșit de vară suportată pe drum, răcoarea de aici e ca o binecuvântare. Am sosit la Bădiceni în plină amiază și cu delicatețe, dar fără a anunța preventiv, am discutat cu beneficiarii și angajații. Ce mai fac, cum se simt, ce-și doresc? Lângă o bancă, afară, am intervenit în discuțiile unui grup de bătrâni, care s-au arătat deschiși în a mai povesti din nevoi. De fapt, curiozitatea dumnealor pentru străini s-a adeverit a fi mai mare, oaspeții fiind bineveniți într-un mediu în care, în fiecare zi, vezi aceleași chipuri, aceiași oameni. Trecând pe lângă bucătărie, se simțea arome de clătite coapte. ”Pregătim o masă de sărbătoare pentru toți”, afirmă bucătăreasa. Într-o excursie scurtă, văzui condițiile generale: camere amenajate cu câte 4 locuri, o sală de zi cu bibliotecă și televizor deconectat, căci în multe dintre odăi, beneficiarii și-au adus televizorul propriu la care urmăresc toate știrile. Dar dincolo de condiții, cum se simt ei, sufletește?
Eroinele acestui articol sunt două femei, vecine de salon. Una venită de la oraș, cealaltă din sat, una cu o carieră frumoasă în trecut, alta – zilieră, orășeanca proprietară de imobil, cealaltă – fără casă, prima venită de curând – ultima de mai mult timp, însă ambele sunt cu aceleași nevoi stringente de ajutor permanent.
Valentina Gâscă a venit la centru de aproximativ o lună. Este locuitoare a satului Vanțina, c. Pîrlița, r. Soroca. La cei 73 de ani ai săi ajunsese să doarmă în grădină străină, sub cerul liber, după ce i-au decedat copiii și primul soț. Ultima vreme a locuit în casa concubinului, dar din cauza certelor cu fiul acestuia, a plecat de acolo. ”Casă nu am, povestește femeia, am dăruit-o feciorului, care a murit, iar apoi a fost vândută de noră”.
La întrebarea ce și-ar dori, a răspuns că ar vrea, din când în când, să mai vină prin sat, cât e vreme bună. Așteaptă pensia următoare pentru a putea călători, dar să poată reveni înapoi la Bădiceni, căci pe omăt nu se pornește nicăieri. Dacă ar putea alege între o locuință în sat și un loc în centrul de îngrijire, ar prefera a doua opțiune, căci ”tot mai bine e aici, ne îngrijește, ne hrănește, ne îmbracă și stau fără grijă, întotdeauna este cineva care să-ți dea o mână de ajutor”. Prezența zilnică a surorii medicale, a personalului de îngrijire, a unui vecin de cameră este o siguranță pentru un bătrân neputincios. ”În sat, în singurătate e trist. Fără familie și oameni apropiați, de unul singur e greu de trăit. Mulțumesc primarului, asistentei sociale, celor care m-au ajutat să-mi găsesc un loc cald aici”.
Pe Larisa Ivanovna Hriplivaia, așa cum s-a prezentat, am remarcat-o datorită atitudinii impozante. Un portret vechi de pe perete o înfățișează în anii tinereții – doamnă elegantă cu privire ageră. ”Am lucrat 28 de ani în funcția de șef de cadre în organizație de construcție din Soroca, sunt contabilă de profesie”, povestește ea. A venit aici după ce și-a îngropat cei doi feciori, ajungând singură și bolnavă. Își arată picioarele umflate și își face semnul crucii: ”Sunt atât de mulțumită!” Se referă la atitudinea personalului și condițiile de aici: ”Organizăm șezători, mici sărbători și alte activități care ne mai alungă din urât”.
- Aveți casă?
- Toate celea am, dar am încuiat ușa și nu mai locuiește nimeni acolo. Aici măcar se uită cineva la mine.
Din dorințe, ar vrea una singură: sănătate, măcar puțină, să-i fie mai ușor la bătrânețe. ”Sănătate!” le-am urat și eu înainte de plecare, căci celelalte se obțin mai ușor.
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Vârstnice ”Acasă” din Bădiceni adăpostește 43 de beneficiari originari din raionul Soroca, persoane vârstnice și singuratice care dispun de cazare, 3 mese pe zi, plus o gustare la ora 16:00. Beneficiarii vin cu contribuția de 75% din cost, bani alocați din pensie. Centrul a fost renovat cu suportul financiar al Uniunii Europene.
Ludmila Talmazan
