Ieri – durere și necaz, Azi cu soare pe obraz

0
65

Vlad, infectat acum șapte ani cu virusul HIV, caută printre amintirile sale pe cele care i-au lăsat sentimente luminoase, cele care au valorat în viața lui ceva. Și desigur se oprește la copilărie, la anii pe care i-a trăit în casa părintească, parțial la primii ani de căsătorie. În rest, spune că a fost ținta necazurilor și neplăcerilor până acum doi ani, când s-a întâlnit cu Fericirea.
A venit pe lume dintr-o dragoste târzie, precum povestește: „ Așa s-a întâmplat că mama nu s-a căsătorit până la 40 de ani. Când m-am născut eu, ea avea 42, iar tata 52 de ani. Tata rămăsese văduv cu trei copii mari, cel mai mic fiind de 20 de ani și a luat-o de nevastă pe mama, fată mare. Prima lui soție decedase. Am fost un copil dorit și m-am bucurat de o copilărie liniștită din care nu mi-a lipsit nimic. Am avut timp să mă joc, să studiez, să citesc toate cărțile din biblioteca satului. Visam să mă fac militar și, în 1989 am luat admiterea la Academia Militară din orașul Tambov, Rusia…”

Între durere și bucurie

Dar după doi ani de studii, Vlad s-a văzut nevoit să se întoarcă acasă. Era tocmai în perioada când fosta URSS se destrăma. Taică-său decedase, iar mama devenise invalid de gradul II. Golit pe dinăuntru de moartea tatălui, dar și din cauza că prima lui dragoste se căsătorise, doliul lui se amesteca cu regretul că n-a știut cum s-o cucerească pe fata visurilor sale. În tristețea lui mare și multă, într-o zi, în timp ce mergea purtat de gânduri pe străzile centrului raional, i-a atras atenția o domnișoară. Plăcută la chip, fata pășea cu pași de căprioară înaintea lui. N-a rezistat tentației de a se apropia și a face cunoștință cu ea. Mirarea l-a surprins. Prima emoție a fost descoperirea la care nu se aștepta. Domnișoara cochetă era… cine credeți? Era Vera – o fată din mahala, care locuia peste câteva case de casa lor. Fata surprinzătoare avea 17 ani și era foarte îndrăzneață. A acceptat să se plimbe cu el puțin prin parc. Preț de o oră cât a durat plimbarea, Vlad a trăit din plin plăcerea de a sta de vorbă cu ea. Așa a început povestea. Întâlnirile sub clar de lună și ieșirile în centrul raional s-au repetat toată vara, iar toamna, în luna octombrie, cu planuri mari de viitor și cu visul de a avea mulți copii, tinerii s-au căsătorit. Vlad avea atunci 20 de ani.
Cu banii câștigați la nuntă și-au cumpărat o căsuță la marginea satului. Primii în sat și-au luat aparte cotele de pământ și s-au pus pe gospodărit. El mai timid, ea mai aprigă, făceau așa ca viața de familie să se deruleze în armonie. La sfârșitul acelui an fericit a venit pe lume primul copil, peste doi ani a venit al doilea, apoi al treilea. Iar la cumpăna dintre anii 1999-2000, în noaptea dintre milenii s-a născut și al patrulea. Prilej de mare bucurie pentru părinți și cei trei frați mai mari, care se bucurau că în familie a venit un frate nou. Astfel Vlad cu Vera, dezmierdată Verunea, își împlineau visul de a avea mulți copii. Însă la câteva zile după naștere bucuria lor s-a preschimbat în durere. Micuțul născut prematur a decedat.

Trădare, împăcare, speranță

Și casa lor s-a întristat. De la o zi la alta și relațiile dintre cei doi soți au prins a se răci. Vlad povestește: „Eu nu-mi puteam reveni din durerea provocată de pierderea îngerașului nostru, iar ea a început să sară gardurile. Îmi șoptea și unul și altul că Verunea mea s-a dat în dragoste ba cu Ion, ba cu Vasile, dar eu nu credeam. Îmi vedeam de gospodărie și de familie. Adevărul e că sunt un om credincios și nu țin cont de gura lumii. Dar până la urmă aveam să mă conving că satul avea dreptate. Au urmat lungi discuții și certuri, după care un alt necaz s-a abătut pe capul nostru și am uitat de supărare. Soția s-a îmbolnăvit grav. M-am văzut nevoit să fac tot ce puteam ca s-o scot din ghearele morții. A fost o luptă grea, care m-a costat scump. Însă zbaterea mea și cheltuielile mari care le-am făcut nu au fost în zadar, am învins moartea”.
După acel tratament costisitor cei doi soți au înțeles cu adevărat sensul cuvântului sărăcie. Sărăcia i-a strâns în clește. Copiii trebuiau îmbrăcați încălțați. Banii împrumutați pentru tratamentul soției trebuiau întorși. Veniturile modeste, ce le aveau de la prelucrarea pământului nu puteau acoperi necesitățile. Și atunci Vlad a hotărât să plece în Rusia la câștig. Și-a găsit de lucru imediat cum a ajuns la destinație și în jumătate de an a întors datoriile. Răsărise din nou soarele în casa lor: „Când m-am întors după jumătate de an de despărțire, fiorul dragostei s-a aprins și ardea mai viu decât în luna de miere. Venisem cu bani și cadouri pentru toți. Bucuria de a-mi revedea familia a fost întregită cu multă afecțiune din partea Verunei, dar și a copiilor. Am trăit o săptămână ca într-un vis frumos. M-am întors înaripat la Moscova, căci aveam de terminat obiectul la care munceam.”

Știa cum să-i facă pe bărbați să moară de plăcere

Toate bune și frumoase până aici. Partea proastă a fost că în lipsa soțului, Verunea, dornică de aventură, și-a reluat „năravul”. Se înfiripase binișor după boală și i s-a aprins din nou dorul de bărbați străini. Era meșteriță în rostirea cuvintelor fierbinți la urechile bărbaților. Știa cum să-i facă să moară peste ea de desfătare, cum să le stârnească iar și iar „apetitul”, ridicându-se goală din pat cu mișcări leneșe și grațioase. Crezul Verunei era că toate problemele se rezolvă în pat. Vlad trimitea bani acasă, iar ea își făcea de cap. Îi plăcea să mănânce bine, să se îmbrace frumos, să petreacă până dimineață chiar în casa ei după ce își trimitea băieții la culcare. Dar de cele mai multe ori își punea în practică teoriile ei în materie de sex în timpul zilei. Fie că la ea în casă în timp ce copiii erau la școală, fie că la bărbatul cu care intra în relație. Așa s-au petrecut lucrurile timp de o jumătate de an. Vlad terminase lucrul început la Moscova și s-a întors acasă. Nu i-a spus soției când se întoarce. Voia să-i facă o surpriză. Venea zburând. Drumul i s-a părut foarte lung. Ardea de nerăbdare s-o îmbrățișeze pe Verunea, să-și strângă în brațe flăcăii. A ajuns la poartă pe înserate, cu sufletul la gură. Copiii erau singuri. Nu știau unde e plecată mama lor. Vlad s-a dus la socri. Nici socrii nu știau. Băiatul cel mare i-a zis tatălui, care s-a arătat îngrijorat: „Nu-ți fă griji tată, stai liniștit! Până la miezul nopții o să vină. Dar dacă nu vine până la miezul nopții, atunci până dimineață numaidecât.” S-a întristat Vlad și nu știa ce să creadă. Vorbea cu copiii, dar gândurile îi erau la soție. Sufletul i se tulburase. A început să se gândească cam cu cine s-a dat în amor nevestica lui. Și tot rătăcind printre gânduri, spre dimineață, așa cum i-a zis fiul, a răsărit în prag și Verunea. În loc de „Bună dimineața și bine ai venit acasă, dragul meu” ea, foarte calmă i-a zis: „Eu mai mult cu tine nu vreau să trăiesc! Nu te pricepi cum să iubești o femeie în pat. Vreau să te informezi că în lipsa ta mi-am găsit dragostea adevărată.” În acele clipe gelozia i-a înfipt un cuțit în inimă lui Vlad. Voia să-l omoare pe bărbatul care-i furase inima nevestei lui legitime, cu care avea trei copii…

În zori Verunea a răsărit în prag. În loc de „Bună dimineața și bine ai venit acasă, dragul meu” ea, foarte calmă i-a zis: „ Eu mai mult cu tine nu vreau să trăiesc! Nu te pricepi cum să iubești o femeie în pat. Vreau să te informez că în lipsa ta mi-am găsit dragostea adevărată.” În acele clipe gelozia i-a înfipt un cuțit în inimă lui Vlad. Voia să-l omoare pe bărbatul care-i furase inima nevestei lui legitime, cu care avea trei copii. N-a avut replică la vorbele ei. Durerea era mai presus de cuvinte. A ieșit afară, a tras aer în piept, s-a uitat la cer. Încerca să-și limpezească gândurile, dar nu era în stare. A stat așa încremenit ca o stană de piatră vreo jumătate de oră. În cele din urmă și-a zis: „Eu, creștin crescut în biserică, să fac moarte de om?! Nu se poate! Dacă patul e mai scump pentru ea decât familia și dacă atât de repede a uitat tot ce a fost frumos între noi, a uitat cum m-am zbătut ca s-o scot din ghearele morții, nu am ce să-i fac.”

Patul mai scump decât familia

Nu a certat-o, nu a făcut scandal. S-a închis în sine. A intrat într-o depresie puternică. Iar ea făcea tot ce poftea. Îl ignora în totalitate. Deschis se ducea la întâlnire cu celălalt. Vlad deapănă mai departe firul poveștii: „Începuse perioada cea mai neagră din viața mea. Nu voiam nimic. Am ajuns să cred că de tot necazul ce s-a abătut asupra mea numai moartea mă poate salva. După mai multe zile adumbrite de gânduri negre, în cele din urmă am hotărât să mă întorc în Rusia să muncesc, să muncesc, ca să uit de necaz și să-mi pot întreține copiii. Domnul m-a ajutat. M-am angajat la un stăpân tare de treabă la care am muncit 10 ani. Eram și paznic și grădinar la vila lui luxoasă. Acolo îl luam pe timp de vară pe băiatul mai mare ca să-și câștige propriul ban, apoi și pe cel mijlociu. Banii câștigați îi trimiteam acasă.”
Iar Vera, care-i declarase sus și tare că nu mai dorește să conviețuiască cu el, nu se grăbea să-i ceară divorțul. Îi convenea varianta – soțul legitim să muncească peste hotare și să-i trimită bani acasă, iar ea să se distreze cu amanții. Și cum vă spuneam, făcea tot ce poftea. Fără să se consulte cu tatăl copiilor, a hotărât să se mute cu traiul în satul vecin. Cu banii trimiși de Vlad a cumpărat o casă acolo. A stricat casa lor, transportând materialele de construcție la noua gospodărie. Nu-i greu de imaginat ce a trăit Vlad când s-a întors acasă. Inima lui s-a umplut din nou de durere și de necaz. Dar de data aceasta deja i-a crăpat răbdarea. Hotărât i-a declarat soției: „ Ajunge! Cât se poate?! Eu mă spetesc muncind printre străini, iar tu aici acasă faci „mănăstiri”. Cu ce o să pot o să ajut copiii, dar tu descurcă-te cum te duce capul. De acum încolo de la mine nu mai vezi niciun ban. Treaba ta cu viața ta!” Și a intentat proces de divorț.

Și tata și fiul, infectați cu HIV

Dar suferințele nu se termină aici. Vorba proverbului „Fugi de dracul și dai peste tat-su” S-a întors Vlad în Rusia cu gând să-și refacă viața. Muncea la același stăpân. Între timp făcuse cunoștință cu o rusoaică destul de drăguță cu care conviețuia fericit în concubinaj. Alături de el muncea și fiul mai mare, ce se întorsese din armată. Și viața parcă prindea contur. Însă fericirea n-a ținut mult. O altă realitate care era mai mult decât putea suporta l-a lovit ca un trăsnet. Fiul ce muncea cu el s-a îmbolnăvit. O banală răceală a dat complicații și băiatul a ajuns la un spital din Moscova. Acolo medicii aveau să-i comunice o veste absolut neașteptată – băiatul era infectat cu virusul HIV. Tatăl a simțit atunci un fior de gheață prin pântece. L-a privit drept în ochi pe fiu. Șocat era și el. Avusese o relație întâmplătoare cu o domnișoară din mahala, un singur contact sexual neprotejat, dar niciodată nu s-a gândit că el ar putea deveni victima acestui virus îngrozitor. Nici în acel moment nu-i venea să creadă. În adâncul sufletului își alimenta speranța că este o eroare. Au mers și au repetat analizele la cel mai mare Centru Diagnostic din Moscova. Același verdict. După ce a trecut starea de șoc, tatăl și fiul au început să caute cât mai multă informație referitoare la această boală, care a ucis peste 25 de milioane de oameni. Au citit tot ce au găsit pe internet despre HIV/SIDA și au înțeles că trebuie să înceapă și să urmeze cu strictețe tratamentul. Cu cât mai repede cu atât mai multe șanse de supraviețuire. Așa au și făcut. Fiul s-a întors în Moldova, s-a pus la evidență și a început tratamentul. Încet-încet el s-a împăcat cu acest statut. Muncește, duce o viață normală, fiind conștient că are aceiași speranță de viață ca un om sănătos. Angajat în lupta cu boala fiului era și Vlad, care foarte curând, peste un an avea să descopere că este și el seropozitiv. „Continuam să muncesc la Moscova. Am nimerit la spital în urma unui atac de cord, unde am stat 10 zile. În ziua când trebuia să fiu externat, șeful secției m-a invitat în cabinetul dumisale. Nu-mi trecea prin cap de ce mă poftește la el. Credeam că vrea să-mi dea extrasul privind tratamentul. El însă m-a luat pe departe ca să-mi spună în cele din urmă că am și eu în sânge infecția cu virusul HIV. S-a mirat că am primit vestea liniștit. El se aștepta să-l întreb cât mai am de trăit, așa cum îl întreabă majoritatea seropozitivilor în astfel de momente. Eu, însă nu m-am stresat. I-am spus calm că și băiatul meu e cu acest statut și că atâta informație am în creier despre HIV/ SIDA, încât nu am nevoie de consiliere psihologică.” După acest verdict totuși dur, Vlad s-a întors în Moldova. Era convins că boala vine de la fosta lui soție, care schimba bărbații, precum șosetele. Dar testul a arătat că ea este seronegativă. Și atunci bărbatul a înțeles că l-a „decorat” pe viață ruscuța drăguță cu care a conviețuit în concubinaj…

Gustul iubirii adevărate

Sunt 7 ani de când Vlad a descoperit că este seropozitiv. Nu face dramă din suferința lui, s-a învățat să trăiască cu ea. La fel ca și fiul său muncește și se bucură de viață. Face parte dintr-un ONG, care-i unește pe acești bolnavi, respectă tratamentul, participă activ la toate campaniile de informare. Acum patru ani în cadrul unei tabere de vară de la Vadul lui Vodă, și-a întâlnit adevărata dragoste, pe Irina, o femeie deosebită, cu un an mai mică decât el. „A fost dragoste la prima vedere. După acea tabără de vară, am început să comunicăm pe rețelele de socializare și să ne spunem secretele unul altuia. De la o zi la alta descopeream că ne unesc foarte multe lucruri. Amândoi suntem seropozitivi. Și ea, la fel ca mine are trei copii cam de aceiași vârstă cu ai mei. Suntem și noi de aceiași vârstă. Eu doar cu un an sunt mai mare decât ea. Suntem amândoi romantici, sentimentali. A trecut și ea prin mai multe greutăți. Cu câțiva ani în urmă i-a decedat soțul. Iar necazurile ei s-au amplificat atunci când a fost infectată cu virusul HIV. Infecția s-a produs la spital în timpul unei transfuzii cu sânge netestat…
După un an de relație am hotărât să ne unim destinele. Am cerut-o în căsătorie în fața tuturor colegilor din grupul nostru. În aplauzele lor i-am pus inelul pe deget. A fost foarte frumos, emoționant. Nu voi uita niciodată acest moment unic. Și iată, de aproape patru ani suntem o familie. Ne trăim zilele cu voie bună și înțelegere într-o casă bătrânească pe care am cumpărat-o de la o mătușă în satul meu de baștină. Culmea bucuriei sunt discuțiile pe care le întreținem pe orice temă, participările noastre la toate întrunirile, concursurile din cadrul organizațiilor noastre. Sunt mândru că soția a câștigat pe plan național un concurs cu povestea ei e viață. Avem aceleași gânduri, viziuni, aceleași bucurii și dureri. Acum am înțeles și eu ce gust are o iubire adevărată. ”, și-a încheiat Vlad povestea, privindu-mă cu ochii lui senini de culoarea cerului.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code