Întâlnire emoționantă după 50 de ani

0
102

Absolvenții Colegiului Tehnic-Agricol din Soroca, grupa M4/2, promoția 1965-1969, s-au revăzut sâmbăta trecută după 50 de ani de la absolvire. Din 35 câți au fost în grupă, au rămas în viață 16. Din 16 au putut veni la întâlnire 9 bărbați ca nouă brazi, pe fețele cărora timpul s-a așezat frumos. Au decis să stea mai întâi la sfat în unul din auditoriile Colegiului așa, așezați în bănci ca altă dată. Bucuria revederii s-a amestecat cu nostalgia amintirilor, au fost pomeniți cei care nu mai sânt printre noi.

Amintiri, depănate împreună cu primul lor dirijinte, domnul Vasile Popușoi. „Eu am lucrat 31 de ani în aceasă instituție. Și fac comparație cu ce-a fost și ce este. Cu cât mai mult ne îndepărtăm de acei ani, cu atât mai pronunțat este neglijată atitudinea față de carte. Vă repet și acum, așa cum o făceam și atunci când erați niște copii, că cea mai mare bogăție a unui om este bogăția spirituală. Eu vă înțeleg, sunteți pe unde sunteți, aveți multe griji, dar acordați timp și lecturii. Cartea la orice vârstă ne oferă înțelepciune. Eu, acum la vârsta mea de 84 de ani, l-am recitit cu un interes deosebit pe Ion Druță. Pur și simplu, m-a copleșit felul lui de a scrie, cât de îndrăzneț și adevărat expune el artistic realitatea! Deci, să nu ne temem să spunem lucrurilor pe nume. Dacă fiecare ar avea curajul să spună ceea ce gândește și nu ceea ce place cuiva, lucrurile în societatea noastră s-ar derula altfel. Îndrumați copiii și nepoții dumneavoastră să citească, să gândească liber, să nu lase să gândească pentru ei calculatorul sau telefonul”, a punctat fostul dirijinte. În context elevul de cândva, Ion Nasalciuc din Mălăieși, Orhei, fost șef al Direcției Agricole raionale Orhei și-a amintit de povața pe care i-a dat-o tatăl tractorist, atunci când s-a angajat la lucru după absolvirea Institutului Agricol: „Doamne ferește, să te dea afară din lucru din cauză că ai furat ceva! Mai bine să te elibereze dacă n-o să te poți descurca, dar nu din cauza unui furt”. Și a continuat: „Dar tata totuși fura câte ceva din colhoz. Venea seara cu jumătate de litru de gaz lampant, ascuns în buzunar. Trăgea perdelele la geam, îl turna în lampă, o aprindea și o îndemna pe mama, căreia îi plăcea foarte mult literatura artistică, să ne citească. În casa noastră de oameni simpli erau cărți din literatura casică franceză, română, din clasica rusă. Și mama ne citea la lumina lămpii și noi adormeam cu poveștile neterminate ca să le continuăm a doua seară și așa am prins gustul lecturii. Dar acuma mulți părinți seara mai degrabă sunt atrași de borcanul cu vin, decât de carte, iar pe copii nu-i poți dezlipi de calculator…”

Bucurie amestecată cu tristețe

Răscolind și alte amintiri, domnul Nasalciuc a spus că nu poate uita nici până azi cum își zdrelise rău piciorul în timp ce îndeplinea niște lucrări în parcul de mașini agricole și cum nimeni din profesori nu a dat importanță rănii, dar domnul Popușoi când l-a întâlnit în stradă și l-a văzut șchiopătând, s-a interesat ce a pățit, l-a luat de mână și l-a dus la punctul medical de la întreprinderea de pompieri, unde i s-a făcut pansament. Amintiri despre grija părintească a lui Vasile Fiodorovici, cum i se spunea pe atunci dirijintelui, care în colegiu le-a fost ca un tată și despre Victoria Borisovna Tcaciuc, care le-a fost ca o mamă și care i-a învățat codul bunelor maniere, au trecut prin suflet și ceilalți colegi prezenți: Ion Cucer din Soroca, Isidor Grădinaru din Șuri, Drochia, Victor Fuior din Alexăndreni, Edineț, Gheorghe Volintir din Băhrinești, Dumitru Galbur din Izvoare, Ion Ivanov din Mălăiești, Orhei, care a fost inițiatorul acestei întâlniri, pecum și colegii care au mâncat dintr-o bucățică și la facultate, Boris Burcă, expreședinte al raionului Telenești și Efim Sârbu născut la Izvoare, Florești, stabilit cu traiul la Cojușna, Strășeni. Rând pe rând, absolvenții și-au amintit despre năzbâtiile de la cămin, apoi cele de la baba Anica sau baba Ileana. Pentru că la vremea ceea la cămin stăteau doar studenții anului I, căci erau mulți, peste mie și căminele nu puteau să-i adăpostească pe toți. De la o vorbă la alta au analizat și situația politică din țară, toți ca unul punându-și mari speranțe în noua guvernare.
Excursia prin curtea instituției le-a adumbrit bucuria revederii. „Nu mai recunoaștem Colegiul nostru curat și frumos amenajat cum era acum 50 de ani,” îmi ziceau. „Ce-s cu casele acestea ale țiganilor construite pe teritoriul colegiului? Unde-i Parcul de mașini agricole, care era mult mai bine dotat decât cel de la Universitatea Agrară? Unde-i cel mai exemplar laborator de chimie? Cine a permis această nedreaptă distrugere a unei instituții cu o istorie de peste o sută de ani?”, s-au tot întrebat cu păreri de rău, ca în final unul din ei să zică: „E ca o casă fără stăpân colegiul nostru. Nici tu gard, nici tu curte amenajată, nici tu iarbă cosită. Încet încet draga noastră alma mater se transformă într-o ruină…”
Cu aceste întrebări pe buze, studenții de ieri au coborât în oraș ca să-și amintească de străzile, parcurile prin care s-au plimbat cu domnișoarele, de colegul care s-a căsătorit cu fata de la Școala de Medicină și cine era îndrăgostit de fetele de la Colegiul Pedagogic, de filmele vizionate la cinematograf, de toamnele când se-ntorceau studenții din vacanță și Soroca era în sărbătoare, iar orașul înflorea de tinerețe…

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code