Tânărul care a comis dublu omor, mama și fiica, condamnat la detenție pe viață

0
829

La începutul lunii august 2018, într-o pădure din satul Dumbrăveni, raionul Soroca, au fost depistate două cadavre de gen feminin de 42 ani și 15 ani, originare din satul Bădiceni, carbonizate și în stare avansată de putrefacţie. În urma măsurilor speciale de investigație efectuate de către angajații Inspectoratului de poliție Soroca și Inspectoratului Național de Investigații, precum și procurorii din cadrul Procuraturii Soroca, a fost identificat autorul crimei, un tânăr de 22 ani, iar cauza penală a fost remisă în judecată.

Crima ar fi fost săvărșită la 2 iulie 2018, iar la 7 august, anul trecut, angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu  ofițerii de investigații a  Inspectoratul de Poliție Soroca,  sub conducerea Procuraturii din Soroca au reținut făptașul. Poliția din Soroca a fost alertată în seara zilei de 1 august, precum că, în fâșia  forestieră de la marginea traseului Soroca – Florești, între satele Pîrlița și Dumbrăveni, a fost depistat un cadavru necunoscut cu semne de putrefacție și parțial carbonizat. La fața locului, polițiștii au identificat cadavrul, o femeie de 42 de ani, locuitoare a  satului Bădiceni, raionului  Soroca.

În cadrul unei cercetări repetate la  4 august, în același loc,  la o distanță de 1000 de metri, a fost depistat alt cadavru cu semne de putrefacție la fel parțial carbonizat.  Acesta a fost identificată ca fiica femeii, de 15 ani, ambele date dispărute la 2 iulie curent.

Audiat de poliție, atunci suspectul și-a recunoscut vina. Acesta a declarat cu lux de amănunte scenariul crimei. În ziua cu pricina, victimele  au oprit o mașină de ocazie pentru a ajunge la Soroca. Suspectul, aflându-se la volanul unei mașini, s-a oferit să le ajute. Pe drum,  între suspect și victime s-a iscat un conflict, la care victimele au sărit din mașină și au fugit. Suspectul a oprit mașina și  s-a luat după ele. A găsit-o pe femeie în pădure, i-a aplicat mai multe lovituri, până a lăsat-o fără cunoștință. Apoi  a găsit-o și pe minoră cu care a procedat la fel. Ulterior, pentru a ascunde probele infracțiunii, suspectul le-a dat foc.

De asemenea, în cadrul audierilor, suspectul a recunoscut  că a mai comis o crimă în luna iunie a anului 2012, ar fi omorât o fată care pe atunci avea 15 ani,  după care a aruncat cadavrul  într-un iaz.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, ieri, 27 iunie, instanța de judecată Soroca a emis sentință de condamnare, iar făptuitorul crimei a fost condamnat la detenție pe viață cu încasarea a 800000 lei cu titlu de prejudiciu moral in folosul succesorului părților vătămate. Sentința este cu drept de atac.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code