Verdele – când înnebunesc femeile

0
152

La o săptămână după Duminica Mare, înainte de răsăritul soarelui, spre luni, se scot toate ierburile puse la ferestre, prin gospodării, și se duc la apă. În satul Sofia din raionul Drochia, din vremuri străvechi, s-a păstrat tradiția ca în această zi să fie sărbătorit Verdele – petrecerea femeilor.

Bătrânii satului își amintesc în amănunte cum se practica cândva. După o zi de muncă, femeile se adunau pe la vreo gospodină mai în vârstă care cocea sarmale în cuptor și fiecare mai aducea câte un coș cu bucate de sec pe care le așezau pe țoale, la iarbă verde. Spuneau rugăciuni, pomenind răposații și își destăinuiau tot ce aveau pe suflet. La această masă, numită și Băutul pe nalbă, accesul bărbaților era strict interzis. După ce mâncau și beau pe săturate, începea a doua parte a sărbătorii. Femeile se mascau și porneau în cete prin sat. Vai de capul vreunui bărbat care le ieșea în cale de sărbătoarea femeilor (ne)bune. Era dezbrăcat, stropit și urzicat. Știind de acest pericol, nu prea se aventura vreunul să umble liber pe drum, cătând să ocolească pe altă cale. În satul cu patru mahalale mari, se duceau mândicencele la bădicene și invers, apoi se adunau toate la o petrecere care dura până dimineața.

”Ne amintim pe când eram copii, povestește Elena Darie din Sofia, ne părea atât de frumos și interesant! Abia așteptam această zi să vedem cum se maschează în mire și mireasă sau doctor, era un adevărat teatru – sărbătoare de suflet a copilăriei noastre. Orice sofian care-i dus în lume, când revine acasă întreabă: se mai face Verdele? Mă bucur mult că se păstrează acest obicei care nu se mai găsește în alte părți. Noi suntem datori a-l duce mai departe”.

Veaceslav Magaleas, primarul satului Sofia și gazda evenimentului își propune ca în fiecare an să reînvie această tradiție – adevărată comoară a culturii locale, făcând-o cunoscută în toată țara: ”Noi ne străduim ca să păstrăm și să valorificăm acest obicei. În acest an, la sărbătoarea noastră s-au alăturat și vecinii, cu ansambluri folclorice și tarafuri: satele Pelinia, Petreni, Pervomaiscoe și alte localități”.

Sărbătoarea Verdelui s-a desfășurat pe 24 iunie în curtea conacului boierului Hăsnaș, unde astăzi se află Muzeul istorico-etnografic al satului. Ca pe vremuri, cetele de femei mascate au făcut mare veselie în sat. Directoarea muzeului, doamna Alexandra Nelipovschi, organizatoarea activității artistice, împreună cu gospodinele din sat au pregătit bucate tradiționale: sarmale coapte în cuptor, plăcinte, babă și alte bunătăți care au fost întinse pe iarba verde, să fie savurate așa cum se obișnuia la străbunii noștri, cu muzică și voie bună. ”Verde sus și verde jos – acesta-i obicei frumos”, cuvintele unui cântec din Sofia, sat cu vechi tradiții și valori strămoșești.

Ludmila Talmazan

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code