„De printre munți, câmpie, din unghiuri depărtate
Din târguri, municipii, cătune, un popor
De-același curat sânge se scoală să ia parte
La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor…”
– Sunt rânduri din poemul pe care Mihai Eminescu îl citea amicului său,Teodor Ștefaneli în 14 august, 1871 la Putna. Avea 21 de ani atunci și era pătruns până în măduva oaselor de dorul unității românilor. A doua zi, după ce a citit poemul în fața mulțimii prezentă la istorica serbare, Eminescu a dispărut în fugă ca să-și poată desfereca sufletul de lacrimi. Îl durea trecutul și acel prezent nefericit al țării…
De la Cetatea Soroca, din Târgul Florești, porneam în ultima zi a lunii mai, 2019 într-un pelerinaj spre Mănăstirea Putna, străbătând sate și orașe, câmpii întinse și păduri. A doua zi, de Ziua Mondială a Copiilor, după Sfânta Liturghie, mi-am amintit de acest poem răscolitor, stând lângă bustul lui Mihai Eminescu din curtea Sfintei Mănăstiri. Cu un suspin în rugăciune îl simțeam pe Eminescu aproape. Îi citeam cu emoție versurile săpate pe soclu: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie… La trecutu-ți Mare, Mare viitor!”, versuri scrise la numai 17 ani și încercam să mi-l imaginez pe Mihai, tânăr student la Viena, unul din organizatorii și însuflețitorii acelei serbări de mari proporții, care a chemat românii de pretutindeni la unitate culturală și națională. „Eminescu este esența sufletească a neamului nostru. E cea mai mare personalitate născută vreodată pe pământul Moldovei și al întregului neam românesc”, mi-a spus un călugăr, care mi-a vorbit în puține cuvinte despre dimensiunea religioasă a poetului, îndemnându-mă să citesc scrierile Maicăi Benedicta – profesoara Zoe Dumitrescu Bușulenga despre urcușul spre Dumnezeu pe care l-a parcurs Eminescu. Și atunci mi-a răsărit în memorie un alt vers, scris de poet spre sfârșitul vieții dintr-un adânc suspin al inimii: „Răsai asupra mea, lumina lina,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/O, Maică Sfântă, pururea Fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vina.”
Ceea ce aveam să înțeleg după scurtul dialog cu călugărul și după câteva clipe de ședere lângă bustul Eminescu, e adevărul că la Putna, prin Eminescu, se face mai clară calea noastră interioară.
Nina NECULCE
