Vatra mamei

0
57

Un moment frumos în viața culturală și spirituală a comunei Gura Căinarului, Florești a fost inaugurarea Muzeului „Vatra Mamei” în casa gospodarilor Olga și Vladimir Leșenco. Muzeu în care se împletește istoria, cultura și tradiția unei case țărănești, ce reprezintă, de fapt, satul basarabean. În unul din numerele trecute, pedagogul Valentin Baraliuc scria inspirat despre un muzeu al casei părintești la Hădărăuți, Ocnița, presupunând că ar putea să fie unic în întreaga republică. Iată că nu e chiar așa, dacă ne gândim doar la muzeul Tatianei Popa „Casa Părintească” din Palanca, Călărași, deschis în anul 2000, de unde s-a inspirat și profesoara Olga Leșenco: „Ideea e mai veche. Mi-au rămas multe lucruri de preț de la mama, care m-a crescut de una singură și care a țesut cu mânuțele ei covoare, prosoape, a cusut și brodat, a făcut horboțică. M-am gândit să expun aceste lucruri într-un muzeu în amintirea mamei, care a plecat la Domnul cu 17 ani în urmă. În ajutor mi-a venit doamna primară, Feodosia Bunescu din Băhrinești, îndemnându-mă să aplic proiectul „Vatra mamei” în Programul de Granturi Mici „GAL LUNCA RĂUTULUI”. Am aplicat, am câștigat, am participat la sesiuni de informare, am organizat sesiuni de informare, am vizitat de mai multe ori muzeul Tatianei Popa. În final, cu sprijinul financiar și material, oferit de către deputatul Eugeniu Nichiforciuc și foștii mei elevi, frații, Elena și Victor Svetenco, cărora le mulțumesc din suflet, am reușit să-mi văd visul realizat”, – ne-a mărturisit Olga Leșenco, îmbrăcată într-un frumos costum popular. În toate lucrurile expuse, fondatoarea vede sufletul mamei, își vede propriul suflet, dar și legătura cu istoria satului. Și așa cum scopul acestui muzeu este de a renaște tradițiile și obiceiurile într-o casă de la țară, el poate deveni și o adevărată atracție turistică. Iar momentul inaugural s-a transformat într-o adevărată sărbătoare, binecuvântată de preoții Ion și Petru Lisnic, slujitori ai bisericilor din Putinești și Gura Căinarului, care au oficiat slujba de sfințire.
Momentul s-a înscris în programul dedicat celor cinci ani de activitate a Despărțământului „Doina Răutului” a Asociației ASTRA.

Nina Neculce

   

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code