Vânzarea băuturilor alcoolice către minori, monitorizată de angajații poliției

0
108

În scopul prevenirii și combaterii comercializării băuturilor alcoolice și a produselor din tutun către minori, angajații Inspectoratului de poliție Florești previn și atenționează agenții economici/vânzătorii din raion despre sancțiunile prevăzute de legislație pentru această încălcare. Interzicerea băuturilor alcoolice către minori este și un factor extrem de important în prevenirea delicvenței juvenile. Siguranța copiilor rămâne a fi una din prioritățile poliției, și în acest sens, poliția raionului Florești desfășoară acțiuni de identificare a comercianților care neglijează vădit legea. Aceștia trebuie să cunoască că, cămercializarea băuturilor alcoolice persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani se sancționează cu amendă de la 2400 la 3600 lei aplicate persoanei fizice, cu amendă de la 6000 la 10.500 lei aplicate persoanei juridice.

IMPORTANT! Părinții au un rol de maximă importanță în ceea ce privește prevenirea consumului de alcool de către adolescenți. Ei trebuie să discute cu copiii lor, în special în cazul în care există antecedente în acest sens în familie, deoarece alcoolismul are și o componentă genetică. Interdicțiile nu sunt suficiente, adolescenților trebuie să li se explice foarte clar la ce riscuri se expun consumând alcool, chiar și în cantități reduse.

Dina FOMIN

ofițer principal al SIC al SSP a IP Fl

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code