Cu gândul la cei dragi plecați în veșnicii

0
76

Și-au trăit viața frumos și demn

Le-am promis că nu îi vom uita și nu-i uităm. Îi purtăm mereu în inimile și în vorbele noastre. Au plecat foarte repede dintre noi. Unul pe 8 decembrie, 2016 și celălalt pe 20 august, 2018. Unul născut pe 2 iulie, 1952 în satul Bădiceni și altul pe 20 septembrie, 1951 în satul Vărăncău. E vorba de colegii noștri, jurnaliști, ION SPINEI și ION TALMACI.

Au fost buni colegi și adevărați profesioniști în meserie. Și-au scris textele cu demnitate. Îi îngrijora starea presei din ultimii ani, lipsită de condiții economice favorabile pentru dezvoltare. De multe ori în discuții precizau că în condițiile când colectivele redacționale nu știu cât timp vor putea activa, nu putem să vorbim despre o presă liberă și independentă…

Oameni luminoși, înzestrați cu simțul umorului au legat prietenii cu foarte multă lume. Aveau prieteni prin toate localitățile raionului, dar aveau și neprieteni cărora nu le plăcea critica în ziar. În redacție știau să convingă, să mobilizeze, să scrie cu pasiune și fermitate, să glumească și să încurajeze. În aproape 5 decenii de activitate au scris mii de articole prin care au informat, au ajutat, au soluționat probleme. Sunt de admirat multe articole rămase drept mărturie în arhivele publicațiilor „Calea lui Ilici”, „Realitatea” și „Ziarul Nostru”…

Ne lipsește mult prezența lor în colectiv, ne lipsesc glumele și criticile colegiale cu care ne tratau, excelentele calități de veritabili jurnaliști, neastâmpărul lor constructiv.

Mereu alături în munca de jurnalist, aproape unul de altul își dorm somnul și în cimitir. Sunt înmormântați în cimitirul din Dealul Sorocii.

Azi cântăm împreună cu ei: „: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.”

Hristos a Înviat, dragii noștri! V-ați trăit viața frumos și demn până la capăt…

 

A trăit așa cum i-a fost numele

Azi Porțile Raiului sunt deschise, cred, și pentru cel plecat din viața pământească pe 9 ianuarie, curent, un bun prieten al jurnaliștilor, adevărat gospodar, care a știut să rânduiască excelent grijile pământului. Este vorba de Alexei Florea, cel care a stat în fruntea SRL „PRIETENIA AGRO”.

 În cele două Slobozii și un Vărăncău am fost de mai multe ori. Poate de mai puține ori am colindat câmpurile, ce se cuprind în SRL „Prietenia Agro”, dar ori de câte ori mi s-a oferit prilejul, n-am putut să nu tresar în fața unor lanuri de grâu, porumb, sfeclă de zahăr, sau floarea soarelui, foarte bine îngrijite.

ALEXEI FLOREA a trăit, a muncit așa cum i-a fost numele, înflorind și sfințind locul. Dacă ar fi să adaug ceva la numele Dumnealui, aș adăuga doar atât: strălucit conducător, atașat locurilor natale pe care le-a făcut înfloritoare… L-a durut până în ultima clipă a vieții starea de lucruri din agricultură.

Într-un interviu realizat cu dumnealui la întrebarea: „Dumneavoastră, cu o experienţă atât de bogată în domeniu, aţi putea să oferiţi nişte soluţii pentru ameliorarea situației?”, mi-a răspuns:

„Soluţiile sunt acolo, sus, de ei depinde. Ar trebui să mai meargă prin sate, să vadă cum trăieşte lumea la ţară, să elaboreze nişte strategii şi să ajute sectorul agrar. Ar trebui să se mai gândească la lumea asta din sat. Noi tot timpul vorbim că lumea la sat are puţin salariu. Care-i cauza? Eu totdeauna întreb: a făcut cineva analiza să vadă de ce? Doar muncesc oamenii nu mai puţin decât cei de la oraş. De ce ministerul de ramură, Guvernul nu-şi pun această întrebare? Vorbesc mult de impozitul unic. Îl sucesc, îl cârnesc şi încă nu au hotărât nimic. Parlamentul, Guvernul lucrează separat, nu-i conlucrare. Cei cu pâinea şi cu cuţitul şi-au pus neamurile lor, împart cui vor banii pentru subsidii. Nu pot înţelege, ce-i cu această atârnare a conducerii de vârf faţă de sat. Aici sunt ai lor părinţi, fraţi, surori. Oamenii sunt nemulţumiţi că salariile sunt mici, iar impozitele mari. De exemplu, am făcut calculele câştigului pe un an al unui mecanizator. Pentru impozitul reţinut a reieşit că omul a lucrat trei luni, deci trei luni din 12 omul lucrează numai pentru stat. Nimeni nu se gândeşte nici la aceşti mecanizatori, care rămân tot mai puţini şi nu ştim cine o să-i mai înlocuiască, deoarece şcolile de mecanizatori s-au lichidat, iar tinerii pleacă în flux continuu peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune…”

Dumnezeu să te binecuvânteze, suflet frumos, acolo printre îngeri!

A făcut până la capăt tot binele pe care l-a putut face

Dumnezeu a zidit-o spre a stăpâni adevărul și a însenina viața celor din jur. E vorba de NADEJDA ANDRONIC din satul Racovăț, care și-a încheiat socotelile cu această lume în al 88-lea an de viață pe 10 decembrie, 2018.

Născută Cojocaru, în 1930, în satul Visoca, fostul județ Soroca, face parte din generaţia care a purtat pe umeri calvarul deportărilor. Avea 19 ani, când împreună cu mama și o soră au fost ridicați. Tatăl, Nicolae Cojocaru fusese condamnat în 1945 la15 ani de lagăr cu confiscarea averii. A stat într-o celulă cu Pan Halipa…

În Siberia, Nadia s-a căsătorit cu Afanasie Andronic din Racovăț. În Siberia și-au ridicat o casă și au săpat o fântână. Acolo li s-a născut primul copil în ziua când a murit Stalin. Reîntorși la vatră în 1957 și-au zidit o nouă casă și au săpat fântână în poartă. Harnici gospodari au ținut vite, păsări, au îngrijit exemplar pământul. Iar după ce și-au dat pe cei 3 copii pe la casele lor au mai săpat o fântână în mijlocul câmpului ca să aibă omul cu ce-și potoli setea când merge de la Racovăț la Slobozia, sau când  se află vara la prășit pe acele câmpuri. La sfințirea acelui izvor a participat tot satul… Nenea Afanasie a plecat la Domnul în 2006. Au fost oameni dragi sufletului meu. Am realizat  câteva reportaje radio de la evenimentele de suflet organizate în familia lor ( sfințirea fântânii, nunta de aur, clacă, praznice de pomenire), am publicat interviuri cu mătușa Nadejda în presa locală, iar în 2010 le-am publicat povestea de viață în „Jurnal de Chișinău”. Mătușa a fost o cititoare fidelă a presei în general și a celei locale în special, inclusiv „ZN”. Trecutul legat de deportare a fost mereu prezentul ei dureros, o permanență săpată adânc în inimă și în memorie. Avea gândirea liberă, senină și fără hotar. O dureau nedreptățile. Spera  să ajungă să vadă cu ochii proprii triumful democrației…  A trecut prin multe greutăți, dar  niciodată nu a considerat viața o povară. A muncit, a iubit, a făcut până la capăt tot binele pe care l-a putut face, dând astfel sens existenței…

Dumnezeu să te odihnească în pace și să te judece blând cu tot neamul matale cel adormit, mătușă Nadejda!

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code