Comoara satului

0
126

Primăvara este vremea curățeniei generale, a ordonării lucrurilor, dar și a ideilor ingenioase. În fiecare casă de gospodar la sat se păstrează obiecte vechi: fotografie, ulcior, covor – mărturii istorice ale vieții din trecutul unei familii,  dar nu oricare localitate are un muzeu care să adune și să păstreze cu sfințenie cele mai importante obiecte ”grăitoare” ale vieții din trecutul unei comunități. Deseori se întâmplă că adevărate comori istorice ajung să fie pur și simplu aruncate, fiind considerate vechi și netrebuincioase.

Dacă nu ai un muzeu în satul tău, te poți inspira de la exemplul din Șolcani. Numai câte șezători au adunat întreg satul aici, de s-a auzit în toată țărișoara de ele! Totul a început în 2015, de la inițiativa unei sătence, doamna Claudia Purici – cetățean de onoare al comunei!

”Ginerele meu, Serghei, a vândut căsuța părintească. Lucrurile rămase le-a adus la mine acasă. Le păstram, dar le tot mutam dintr-o parte în alta. Ce să fac cu ele? ”Fă, mamă, un muzeu!”, m-a îndemnat ginerele. Mă dusei la domnul primar Boris Rotaru și, înainte de ”Bună ziua!”, îi spun: ”Domn primar, hai să facem un muzeu!”. Dânsul, bucuros, îmi răspunde: ”Poftim, la bibliotecă!”.”

Primul lucru adus a fost sovca, apoi scaunul lung care se păstra cândva în Casa Mare. La început, a fost ajutată mult de o consăteană, Bordeianu Elena. Treptat, muzeul a devenit nespus de bogat, cu război de țesut, valize vechi din lemn cu care plecau flăcăii în armată, ii, o colecție de tălănci, uniforme, șalinci, tot felul de vestigii din diferite perioade istorice.

Nu există sat care nu ar avea o istorie de povestit. Crearea unui muzeu este posibilă, dacă sunt oameni care își iubesc baștina.

Ludmila Talmazan

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code