În memoria poetei Leonida Lari

0
22

„Mi-e dor de tine ca de-o poezie”

Sub acest generic s-au întâlnit la o oră de poezie elevi de la liceele „Constantin Stere” și „Petru Rareș” din Soroca. Întâlnirea a avut loc la Biblioteca  „Basarabia”.

Programul a cuprins două comunicări ale bibliotecarelor Ludmila Ungureanu și Silvia Dabija, ilustrate cu fragmente video din viața și activitatea poetei, un recital de poezie în rostirea elevilor de la cele două instituții de învățământ. S-a vorbit de Leonida Lari în două ipostaze: politiciană și militantă pentru reunirea Basarabiiei cu România; poetă și scriitoare. Din relatările doamnelor Ungureanu și Dabija elevii au înțeles că Leonida a avut o viață zbuciumată, a fost mereu în primele  rânduri în mișcarea de renaștere națională, a ars până în ultima clipă a vieții și nu și-a pierdut speranța în idealul pentru care a militat.

Elevii recitând din poezia Leonidei Lariv (foto Nina Neculce)

Iar subsemnata a vorbit despre relația pe care a avut-o Leonida Lari cu poetul și traducătorul Igor Crețu, căruia i-a dedicat un poem deosebit de atingător întitulat: „Rănit de frumusețe”. Este metafora care-l întregește pe regretatul creator și purtător al patrimoniului nostru cultural. Într-o discuție de aproape o zi cu Igor Crețu, când i-am cules povestea de viață, mi-a spus despre Leonida Lari următoarele: „În Leonida Lari sunt doi oameni: Leonida cu poezia de până a intra în politică și Leonida cu poezia  după ce a intrat în politică. Prin intrarea ei în politică și-a pierdut locul în literatură. Sigur că nu total. Pentru că ceea ce era Lari până a intra în politică o să rămână întotdeauna, intrarea în politică, însă, a fost în detrimentul ei. Ea s-a distrus și a dispărut ca poetă. Merita oare lucrul acesta?! Ce nu erau la noi alți 10 oameni care să ridice masele?! Eu cred că aceasta a fost o greșeală a tuturor scriitorilor noștri. Ei prin scrisul lor au dat cu mult mai mult, au ridicat cu mult mai mult intelectul poporului. Dar de când au intrat în politică, s-a terminat. Ca talent  Lari a fost foarte puternică, dar s-a dovedit a fi o  femeie slabă care s-a nenorocit. Lari nu trebuia să meargă în politică, Lari trebuia să rămână în poezie.” Cred că cea mai bună replica la cele spuse de Igor Crețu e să o citim pe Lari în continuare, să-i cunoaștem poezia vizionară, poezia de dragoste și să recunoaștem că a fost un spirit rar, un caracter rar.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code