Slujitor la altarele Credinței și Culturii

0
94
Silvia Grosu, surprinsă de distincția pe care i-o oferă Episcopul Antonie (foto Ludmila Talmazan)

Vorbim despre părintele spiritual și primul Mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu, care așa cum spunea Nicolae Iorga „a dus greul luptei pentru recâştigarea şi promovarea limbii române în Basarabia”. Acum doi ani Soroca comemora 140 de ani de la nașterea Mitropolitului printr-o sfântă liturghie oficiată de un număr impresionant de preoți din stânga și din dreapta Prutului la biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Sfânta Liturghie a fost urmată de o Conferință-Comemorare la Biblioteca  „Basarabia”, filială a Bibliotecii „Vasile Voiculescu” din Buzău. Săptămâna trecută, tot la Biblioteca „Basarabia” în cadrul unei mese rotunde cu genericul „Mitropolitul Gurie Grosu, ierarhul Unirii” a fost lansat cel de-al treilea volum despre acest înalt ierarh din trilogia „Mitropolitul Gurie-misiunea de credință și cultură”, volum îngrijit și coordonat de lectorul universitar, doctor în istorie, colega mea de facultate, născută în Cureșnița Sorocii, Silvia Grosu. (Silvia este soția lui Igor Grosu, strănepot al acestui martir al neamului). Organizat de Episcopia de Bălți în colaborare cu Asociația obștească „Mitropolitul Gurie Grosu”, Asociația culturală „Grigore Vieru” din Soroca, Filiala „Basarabia” a Asociației Române de Istorie a Presei și Consiliul Unirii Soroca, evenimentul a reunit personalități din mediul academic, înalte fețe bisericești, cadre didactice. Academicianul Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” a reamintit că Gurie  Grosu a fost cel care a binecuvântat „Sfatul Țării” în 1917, iar la 27 martie, 1918 a binecuvântat actul reunirii Basarabiei cu Țara: „Mitropolitul a știut să fie în miezul acestor evenimente, a fost un om care s-a dedat învățământului, un om care a sprijinit și a făcut manuale pentru introducerea limbii române în școli și biserici. Recuperarea valorilor noastre e unul din proiectele cele mai importante pe care trebuie să-l realizăm. Sper să ne ajute Dumnezeu să reedităm operele tuturor scriitorilor martirizați”, – a menționat Valeriu Matei. Au făcut referiri la viața și opera Mitropolitului, doctorul în istorie, Gheorghe Negru, cercetătorul științific la Institutul de Istorie, Ion Negrei, preasfințitul Episcop de Bălți, Antonie. Gânduri despre Gurie Grosu s-au conținut și-n discursurile profesoarelor Ana Bejan, Angela Zeamă, Olga Ghergheligiu, preotului Sorin Huluță, oaspeților de peste Prut, părintele Gabriel Macovei (parohia Broşteni, Vrancea) și scriitorul Gheorghe Mocanu.

Rolul cel mai important la acest remarcabil eveniment i-a revenit, bineînțeles, Silviei Grosu, care a căutat fructul înțelepciunii înaltului ierarh, săpând  ca un ocnaș, tot mai adânc și mai adânc. Pentru că nu i-a fost de loc ușor să adune în trei volume cu peste 400 de pagini, picătură cu picătură, limpezimea și lumina gândurilor înaintașului. A stat săptămâni întregi prin bibliotecile din București, Cluj, Iași ca să cunoască Golgota prin care și-a purtat crucea Mitropolitul. Discursul ei excepțional s-a întitulat: „Mitropolitul Gurie Grosu- model de activitate misionară pe două fronturi: al Credinței și al Culturii”. Iar cel de-al treilea volum poartă titlul: „Procesul și apărarea mea”. „Biserica e cea care a unit întotdeauna valorile în jurul ei, a fost liantul tuturor valorilor, focarul de iradiere a culturii timp de veacuri. Întreaga operă a Mitropolitului Gurie e o punte trainică dintre credință și cultură. Ostenelile cărturărești ale Mitropolitului au fost evocate de mai multe ori, dar niciodată nu au fost publicate integral. Chiar și după scoaterea acestor trei volume, vreau să vă spun că am lăsat pe dinafara trilogiei o parte considerabilă a operei   marelui  gânditor al Ortodoxiei: traducerile din rusă ale cărților bisericești, textele despre rânduiala și comportamentul creștinilor în biserică, publicistica și omiletica și încă multe altele”, – a spus în concluzie Silvia Grosu. Preasfințitul Antonie a binecuvântat-o cu o Diplomă de Vrednicie și i-a dorit putere de muncă  în scrierea următorului volum. Multă sănătate și inspirație îi dorim și noi!

P.S. Gurie Grosu s-a născut la 1 ianuarie 1877 în s.Nimoreni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus. A trecut la cele veșnice pe 14 noiembrie 1943. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica din Bucureşti.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code