Insigne, grade speciale și diplome pentru cei care își riscă viața în situații excepționale

0
228

Colaboratorii din cadrul DSE Soroca au marcat sărbătoarea profesională “Ziua Salvatorului”. Cu acest prilej în cadrul unul eveniment festiv mai mulți angajați au fost decoraţi cu grade speciale și insigne din partea Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  şi cu diplome de către consiliul raional și primăria municipiul Soroca.

Activitatea salvatorilor nu este deloc ușoară, fiind supusă unor riscuri grave, astfel, uneori cu preţul sacrificiului, reușesc să protejeze și să salveze cetățenii, inclusiv și bunurile lor împotriva efectelor distrugătoare ale incendiilor, catastrofelor şi altor calamităţi. Totodată, ei conferă încredere şi siguranţă cetăţenilor, demonstrînd umanism, profesionalism şi eficienţă. Orice viaţă scoasă din primejdie, orice bun salvat, este un succes şi o misiune îndeplinită.

  • Este o profesie nobilă, o profesie în care pe timp de pace, salvatorul salvează vieți omenești și bunuri materiale, sloganul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență fiind Devotament, Curaj, Sacrificiu. Colaboratorii DSE Soroca intervin în diverse cazuri precum, deblocări, descarcerări, evacuari, intrare în focare unde temperatura aerului este 700-800 de grade, precum și alte lucruri de profilaxie, – a precizat șeful DSE Soroca, Mihai Borș.

Prezent la eveniment, președintele raionului, Ghenadie Muntean a adresat sincere felicitări efectivului de salvatori și pompieri pentru curajul şi sacrificiul de care dau dovadă în misiunile de salvare, dar și mulțumiri pentru activitatea în domeniu, menționând totodată că direcția va dispune în continuare de susținerea consiliului raional.

  • Colaboratorii DSE Soroca sunt permanent pregătiți pentru a interveni prompt în cazuri excepționale. Consiliul raional vine mereu cu susținere financiară pentru dotare. Colaboratorii trebuie să știe că locuitorii raionului Soroca au încredere în salvatori, iar ei trebuie să țină cont că acasă sunt mereu așteptați de soție, copii și familie, – a menționat Ghenadie Muntean, președintele raionului Soroca.

Pe parcursul anului 2018 în cadrul DSE Soroca sau înregistrat  peste 120 incendii. Iar în total în cadrul DSE Soroca, subunităţile salvatori şi pompieri ( Soroca, Drochia, Floreşti) au efectuat peste 1120 de intervenţii. În cadrul DSE Soroca activează circa 120 de angajați. Ziua Salvatorului este marcată în Republica Moldova tradiţional în data de 5 aprilie.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code