Dragostea de toate are: și mânie, și iertare

0
22

Viața lor de familie se afla mereu între zile cu furtuni și puține zile liniștite. Și doar, din vreme în vreme, armonia cuteza să înflorească, ca un trandafir într-o glastră de demult. Dar odată cu venirea pe lume a copiilor, căminul familial, ca prin minune, a devenit asemeni unei grădini cu copaci înfrunziți și ciripit de păsări. Aluatul cel bun al vieții de familie s-a așternut peste sufletele lor.

Mircea și Steliana au format un cuplu în primul ei an de facultate la USM. Dar se cunoșteau de câțiva ani buni. Flăcăul avea 20 de ani, iar ea – 14, când s-a îndrăgostit de el. „Eram topită după el. Venea de la Chișinău la bunici aproape în fiecare sâmbătă și duminică. În vara în care m-am îndrăgostit, a stat o lună în sat, exact atât cât a durat prietenia noastră. Apoi mama mi-a interzis să mă mai întâlnesc cu el pentru că se trăgea dintr-o familie înstărită, iar noi o duceam mai modest. Tot mama l-a rugat să mă lase în pace. Și el m-a lăsat. Dar ne-am zis atunci că rămânem prieteni orice s-ar întâmpla”, povestește Steliana.

Nebuni de bucurie trăiau emoția revederii

Venită de la țară în capitală, Steliana îl căuta pe Mircea cu privirea pe străzi și prin parcuri. Se uita la toți bărbații frumoși, care treceau pe lângă ea, cu speranța nerăbdătoare de a-l întâlni pe prințul ei. În gând  se tot întreba: „Mircea, dragule, unde ești? Oare ce faci acum? Te gândești la mine?” În a doua săptămână de hoinărit prin Chișinău, cu inima strânsă și mintea cuprinsă de mii de gânduri, s-a așezat pe o bancă din parc. Își prinse capul în palme și, cu privirea în pământ, se gândea că numai are rost  să-l caute așa haotic pe străzi. Va merge în sat, va întra la bunicii lui și, cu toată rușinea, le va cere numărul de telefon și adresa.  Și cum stătea ea așa pierdută în gânduri, deodată o voce cunoscută o făcu să tresară: „Ce ai domnișoară? Te simți rău?” Steliana ridică ochii și sări drept în picioare, scoțând un strigăt de mirare, amestecat cu bucurie: „Mirceaaa! De unde te-ai luat aici?”  Apoi  îndreptându-și privirea către cer, făcu semnul crucii și zise: „ Mulțumesc, Doamne că mi l-ai scos în cale!”  Privirea lui a însuflețit-o și ea i s-a lipit de piept, murmurând duios: „Ce mult am așteptat reîntâlnirea noastră!” El îi cuprinse mijlocul și-i sărută obrajii. Căldura sânilor îl îmbăta, iar strălucirea ochilor îi pătrundea în suflet. Timpul era frumos și aerul serii răcoros. S-au plimbat puțin prin parc, apoi au intrat în restaurantul din apropiere, unde au stat la povești până aproape de miezul nopții. S-au reîntors în amintire la acea lună de vară de neuitat. Stelianei îi ardeau obrajii și tot sufletul îi ardea. Acuma ea se simțea liberă, stăpână pe viața ei și pe dreptul de a se lăsa iubită de omul drag. Mama nu mai era lângă ea ca să se implice. Și Mircea trăia emoția revederii, părea nebun de bucurie.

Fericire sau viață ditrusă

De la o zi la alta relația lor înflorea. Se dedicau unul altuia. Mergeau peste tot împreună. Steliana nu numai că era frumoasă, dar mai era și o bunătate de fată, pricepută la foarte multe lucruri. La sărbătorile de iarnă Mircea a hotărât să o prezinte părinților. Credea că le va face o surpriză plăcută, însă taică-său, fără sfială, i-a luat la rost de cum au intrat în casă: „Să nu-ți fie cu supărare, fato, dar tu ce nu vezi că nu ești de nasul lui Mircea!”  Apoi a continuat, adresândui-se fiului: „De câte ori ți-am spus să te lași de sărăntoaga aceasta! Chiar tu nu știi să-ți prețuiești adevărata valoare?!” Maică-sa tăcea. Cu o strângere de inimă, Mircea i-a pus  pe tavă tatălui toate argumentele în favoarea unei căsnicii fericite cu Steliana și în final l-a întrebat: „Dumneata ce-mi dorești – fericire, sau o viață distrusă?” Taică-său l-a privit, scăpărând de mânie: „Dacă nu vreai să mă înțelegi, poți să pleci chiar acum din casa mea!” Și i-a gonit afară. Din prag Mircea i-a strigat: „Ai o inimă uscată, tată! Rămâi cu bine!”  Afară înoptase deja. Mircea a cuprins-o pe Steliana: „Nu știu cum să explic această nedorință a tatălui de a te  avea noră. Nu pot reda în cuvinte. Dar, nu-i nimic! Mergem la hotel, iar mâine  vom merge la Biroul Stare Civilă să depunem cerere pentru înregistrarea căsătoriei.” Așa au și făcut. La hotel Steliana s-a lăsat mângâiată cu și mai multă duioșie, dar nu i-a permis iubitului s-o facă femeie. A doua zi au mers la Biroul Stare Civilă. Iar după ce au depus cererea au pornit prin oraș în căutarea unui apartament pentru închiriere. Peste o săptămână Steliana, fără știrea părinților, s-a mutat de la cămin în apartamentul închiriat de Mircea. Nici despre căsătorie ea nu le-a vorbit părinților. Știa că și maică-sa era împotrivă. Cununia civilă au făcut-o într-un cadru foarte restrâns, doar în prezența a doi prieteni  din partea mirelui și a surorii mai mari a miresei, stabilită cu traiul la Bubueci. Mirii au purtat ținute elegante și echilibrate, cumpărate special pentru acest eveniment. La restaurant au uitat de toate emoțiile, iar seara acasă Steliana i s-a dăruit toată omului drag. Și viața de familie porni pe făgașul cel bun. Mircea își câștiga bucata de pâine într-o organizație de construcții, Steliana își vedea de studii la Universitate. Priveau împreună în aceiași direcție – spre pacea și  înțelegerea din cămin.

Ură. Zbucium. Împăcare

Dar liniștea și armonia nu au durat mult. Au început presiunile din partea părinților lui Mircea. Veneau în gazda lor și-i luau la trei parale. S-au dus la facultate și au ponegrit-o pe Steliana. Apoi au plecat în sat și a făcut-o cu ou și cu oțet. Maică-sa când a auzit, parcă i-ar fi dat cu un cuțit în inimă. „Nimic nu e  adevărat!”- le striga ea. Sărmana și așa suferea din cauză că soțul, plecat de mulți ani în  străinătate,  o anunțase să nu-l mai aștepte, își găsise pe altcineva acolo. După această a doua lovitură femeia s-a îmbolnăvit grav. Steliana a fost nevoită s-o ia  la Chișinău. Ținea foarte mult la ea. Era un suflet bun și frumoasă ca o lumină, dar atât de mult o îmbătrânise suferința în câteva săptămâni, încât devenise de nerecunoscut! Mircea își ajuta nevasta să treacă prin aceste momente grele. Iar ea se obliga să fie  puternică, s-o poată pune pe picioare pe mama ei. Dar a fost cu neputință, a fost  cumplit! Șoc, dezechilibru, momente de cumpănă pentru amândoi. La insistența mamei suferinde,  după 8 luni de la cununia civilă, au oficiat și cununia religioasă și au făcut și nunta, fără socrii mari. Cheltuielile le-a suportat soacra mică. Însă relația de cuplu parcă nu se mai unea în aceiași împletitură. Povestea lor de dragoste rămăsese pe planul doi. Steliana era oglinda mamei sale bolnave, iar tatăl lui Mircea  lupta pe toate căile ca să-i despartă. La începutul lunii mai a anului următor, mama suferindă a închis ochii pentru  totdeauna.

Zdrobită de durere, de aici înainte Steliana a învățat să nu mai ia în seamă vorbele și ura care veneau din partea socrilor. Viața ei s-a schimbat în mai bine de cum a simțit zbătându-se sub inimă un nou firicel de viață. A fost o bucurie infinit de mare pentru  amândoi, când fețița lor a dat glas. Și bucuria s-a făcut și mai mare peste un an și jumătate, când a venit pe lume și băiețelul. Odată cu venirea pe lume a copiilor și socrii, care nu mai au alți copii, au încetat să-i mai judece, căutând chiar să-i înțeleagă. I-au rugat să  treacă în casa lor mare cu mobilă de lux. Deocamdată Steliana și Mircea nu se grăbesc. Își văd mai departe de viaţă, de cei doi copii, Ana și Luca şi de căsnicia lor în apartamentul pe care îl închiriază. O fac cu demnitate și sinceritate în relație. Mircea e fericit ca tătic, e fericit în meseria lui. Cu toții împreună știu ce iubesc -VIAȚA.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code