Sădim şi colectăm

0
29
Poza simbol

Colectivul întreprinderii de stat pentru silvicultură Soroca în prezent e preocupat de două probleme de bază – plantarea copăceilor şi colectarea materialului lemnos. Pentru campania de împădurire de primăvară sunt rezervate 25 de hectare. În special lucrările se efectuează în poiene şi golurile din masive. Solul a fost pregătit din timp, iar puieţii au fost crescuţi în pepiniera întreprinderii. La fiecare hectar se plantează circa 6 mii de copăcei, ce în ansamblu ar constitui 150 de mii de puieţi. Încă 50 de mii sunt destinaţi pentru completarea culturilor silvice create în anii precedenţi. Cea mai mare suprafaţă de împădurire, 20 de hectare, e rezervată în ocolul silvic Şilcani, şef Serghei Revenco. Echipa lui se isprăveşte de minune cu lucrările de plantare.

O operaţiune importantă e şi ajutorarea regenerării naturale a pădurii. Acest proces se face prin însămânțare cu ghindă, iar în plantaţiile de salcâm – cu aratul printre copaci, ce provoacă dezvoltarea mai activă a salcâmetului.

Acum sunt în toi şi tăierile în pădure. Pentru primul semestru al acestui an e preconizat să colectăm 9000 metri cubi de lemn prin tăieri de igienă –  copaci doborâţi, rupţi de vânturi sau afectaţi de boli. Această operaţiune e efectuată deja la nivel de 50 la sută. Încă 7000 metri cubi de materie lemnoasă se colectează prin tăieri principale, planificate. Această procedură se încheie la 15 aprilie, iar tăierile igienice vor dura până la 30 iunie. Masa lemnoasă se comercializează pentru populaţie şi la comanda agenţilor  economici, inclusiv pentru întreprinderile de prelucrare a lemnului şi producerea mobilei.

Mihail Pînzaru, inginer-şef,

întreprinderea de stat pentru silvicultură Soroca.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code