Dulceața păcatului și furia tatălui

0
48

„Mi-a fost și-mi este nespus de dragă Daniela. Am petrecut multe nopți pline de farmec, dimineți acoperite cu sărutări și multe zile senine în 4 ani de căsnicie. Oricât n-ar părea de absurd, nu ne-am certat niciodată. Țineam și țin la ea și la cei doi copilași ai noștri. Și poate dacă nu locuiam în aceiași casă cu socrii și dacă nu călcam strâmb am fi fost și astăzi împreună.”

Așa își începea Marin povestea pe care mi-a înșiruit-o acum un an. Marin este un tânăr de 34 de ani, destul de simpatic. Muncește în calitate de montator la sistemele de încălzire, apeduct și ventilare. Pe Daniela o cunoștea încă de la grădiniță. Au fost prieteni de joacă și în clasele primare, după care s-au despărțit. Părinții lui s-au mutat cu traiul la oraș. Iar drumurile lor aveau să se întâlnească din nou după mai mulți ani la Spitalul de Urgență din Chișinău, unde Daniela se afla la practică, iar el nimerise la spital cu o fractură la piciorul stâng. Și el și ea aveau prietenă și prieten în acel moment. Însă bucuria revederii le-au trezit sentimente profunde. Emoționați au reînviat în memorie imagini din frumoasa lor copilărie. Și-au amintit de jocurile de pe toloacă, de parcul umbros de peste drum de casele lor, de imensa livadă de cireși a unchiului Nicolae din care se înfruptau de cum fructele începeau să se înroșească. Erau amuzați și încântați în același timp. Fiecare vorbă rostită adăuga ceva farmecului acestei întrevederi. Naturalețea cu care Marin îi vorbea o cucerea. Ceva mult mai profund decât pentru fata cu care se afla într-o relație, simțea și el. Chiar în seara aceea i-a scris Danielei un mesaj. Ea nu s-a grăbit să-i răspundă. El i-a mai scris unul, și încă unul, și încă unul… Abea după al cincilea mesaj, Daniela i-a răspuns. N-a punctat exact de ce nu i-a răspuns din prima, dar i-a dat de înțeles că îl place. Și firul dragostei a început a se depăna cu acuratețe și sinceritate. De la o întâlnire la alta se plăceau tot mai mult. Cu mâna pe suflet, Daniela răspundea declarațiilor copleșitoare pe care i le făcea Marin. Astfel zilele au început să-i îmbrățișeze într-o boare de fericire. Și așa, pe neobservate a vent și ziua, când Marin a cerut-o în căsătorie pe Daniela. Emoționată până la Dumnezeu, i-a răspuns „Da!” fără a sta pe gânduri. Și au făcut o nuntă ca în povești. Îmbrăcați în ținute de culoare albă erau de o frumusețe răpitoare. Chipurile lor emanau lumină. Iar cei peste 300 de invitați nu încetau să se mire: „Doamne, cât sunt de frumoși! Cât sunt de frumoși!”…

Surprins în focul pasiunii cu altă femeie

Astăzi toate acestea i se par lui Marin atât de departe! De parcă s-ar fi petrecut cu veacuri înapoi. Au trecut 6 luni de când nu și-a văzut copiii și nevasta. Viața cea frumoasă de familie la care au visat împreună nu se mai încheagă. Neînțelegerile au pornit mai întâi de la părinții Danielei, care își băgau nasul peste tot. Apoi de la o tainică ”piesă de amor” pe care Marin o juca cu o altă femeie. Obosit de cicăleala socrilor, bărbatul s-a lăsat ademenit de o fostă colegă de școală. A pornit-o parcă în joacă pentru un respiro, dar jocul de la o întâlnire la alta îi ațâța tot mai tare focul pasiunii. Însă ulciorul, cum spune proverbul, nu merge de multe ori la apă. Vecina de la scară, prietenă bună cu fosta colegă a lui Marin, știa toate secretele din relația celor doi. O rodea însă invidia. Era divorțată de aproape un an și niciun bărbat nu încercase s-o curteze, pe când prietena sa schimba bărbații așa cum schimbi batistele. Și pentru că o cunoștea și pe Daniela și pe părinții ei, a hotărât să rupă tăcerea. I-a spus acesteia cu lux de amănunte când și unde se întâlnesc amorezii. Știrea, bineînțeles a rănit-o, dar parcă nu-i venea să creadă. Nu greșise cu nimic în fața lui Marin ca s-o înșele în acest mod. Oricum n-a stat să plângă în pumni. Și-a zis: „Până nu văd, nu cred!” Și a pornit în duminica următoare spre mănăstirea, unde urma să se întâlnească soțul ei cu amanta. Ca o spioană s-a pus pe urmărit. I-a văzut cum au venit pe rând fiecare cu mașina sa, cum au intrat în biserică, apoi cum au ieșit tot pe rând și s-au furișat în pădure. Tiptil-tiptil, ascunzăndu-se pe după copaci, femeia înșelată le-a dus urma până la locul faptei. I-a privit de la distanță, apoi tot mai aproape, tot mai aproape. Înamorații erau atât de tare prinși în focul pasiunii, încât nici nu au observat că cineva se uită la ei. Focul pasiunii era prea mare. Nu auzeau șu nu vedeau nimic. Chiar și în clipa când Daniela i-a întrebat: „N-ați obosit hulubașilor?” ei continuau să se iubească pătimaș. Când au terminat actul sexal, ea, cu voce calmă atât i-a zis lui Marin: „Iar eu te credeam un soț fidel, credeam că mă iubești și mă respecți… ” Apoi, întorcându-se către amanta soțului, a dat frâu liber mâniei și a luat-o la flocăit. Goală cum era, a apucat-o de păr și a târât-o vre-o 10 metri prin pădure, strigând: „Așa am să te duc până în fața bisericii, să te vadă toată lumea!” Marin stătea încremenit, nu zicea nimic. Dar când a văzut că nu e de glumit, vinovat și rușinat, i-a zis Danielei: „Las-o măcar să se îmbrace.” Femeia și-a acoperit goliciunea și stătea cu ochii în pământ. Daniela s-a apropiat și, apucând-o de bărbie i-a strigat: „Ridică-ți fruntea, târfo, și privește în ochii mei! Tu ai știut că Marin e căsătorit și are doi copii?! Nici chiar dacă ar fi fost ultimul bărbat pe pământ nu trebuia să-l ademenești!” „Și ce dacă am știut?! Și mie alta mi l-a furat pe al meu”, i-a răspuns liniștită rivala. Daniela n-a avut replică. Marin s-a apropiat de ea, i-a prins mâinile în căușul mâinilor lui fierbinți și privind-o drept în ochi i-a zis: „ Iartă-mă! Recunosc că am călcat strâmb. A fost o aventură și nimic mai mult. O evadare din boscorodeala socrilor. Crede-mă, te iubesc la fel de mult!” „Nu pot să te cred după cele văzute!”, i-a răspuns cu un oftat adânc…

Soața iartă, socrul nu!

Cât Daniela și Marin discutau, amanta s-a făcut nevăzută. Trădarea în dragoste doare enorm. O durea și pe Daniela, dar își iubea atât de mult soțul, încât în acea clipă când îi simțea căldura palmelor ar fi preferat să-l ierte, dar nu s-a grăbit să o spună în glas. Au mers tăcuți până la ușa bisericii. El își amintea de frumoasele lor dimineți, când ea se topea în brațele lui… Au intrat în biserică și au aprins câte o lumânare, așa cum au făcut atunci când i-a pus inelul de logodnă pe deget. Ea citise mai multe texte despre iertare, despre aceea că dragostea te învață să ierți, că îți oferă un sentiment de împăcare cu tine însuți și se întreba în fața icoanelor ce să facă? Cum s-au văzut ieșiți din biserică, Daniela a rostit: „ Mă doare, tare mă doare, dar în numele copiilor noștri, te iert. N-aș vrea să afle despre cele întâmplate părinții. Pe ei o să-i doară și mai tare.” Însă de ce te temi de aceea nu scapi. Chiar în acea duminică tatăl Danielei s-a întâlnit în oraș cu vecina de bloc a amantei ginerelui. După ce și-au dat binețe, femeia, care crdea că omul e la curent cu cele întâmplate, începu: „N-am crezut niciodată că Marin va fi capabil să înșele încrederea Danielei… ” Și i-a povestit tot ce știa despre relația celor doi. Bărbatul s-a făcut foc și pară și chiar a doua zi l-a alungat pe ginere din casă, interzicându-i și Danielei să se vadă cu el. De mai multe ori Marin a încearct să vină la nevastă și la copii, dar a fost alungat cu furie de tatăl-socru de la poartă. I-a rugat pe câțiva prieteni comuni să ducă tratative cu socru-său în privința iertării, dar deocamdată niciun rezultat îmbucurător. Nu-și dorește divorțul. Suferă, așteaptă și speră.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code