Curcubeul Fericirii și Durerii…

0
25
Poză simbol

Nu mai avea puterea să i se opună, inima ei îl dorea, iar corpul i se dezmorțea și i se deschidea ca o rană ce aștepta demult tămăduirea…

Clopotele bisericii din micul sat, așezat în lunca Prutului vesteau logodna dintre cel mai frumos flăcău din localitate nu cu mireasa lui, cum ar fi trebuit să fie, ci cu pământul, care urma să-l primească în sicriu. Avea și un nume frumos flăcăul. Ștefan îi zicea. Și iubea o fată pe care o cunoscuse în ziua când s-a întors din armată.

Stătea ostașul demobilizat în gară și aștepta autocarul să-l ducă acasă. La câțiva pași o domnișoară vorbea la telefon. În timp ce închidea telefonul, fata i-a schițat un zâmbet. I-a zâmbit și el. Apoi, timid și stângaci, s-a apropiat de ea și, cu o voce tremurândă a întrebat: „Nu știi, drăguță, de ce se reține autocarul? Bănuiesc că și dumneata aștepți această cursă.” Iar ea, sigură pe farmecul ei, i-a răspuns cochetând: „Nu știu. Nu sunt birou de informații.” Avea ochii de un căprui întunecat domnișoara, părul negru până la brâu și era îmbrăcată cu o fustă scurtă și o bluziță vaporoasă. „Ei, bine, nu știi. Atunci să facem cunoștință”, i-a zis băiatul prinzând la curaj și i-a întins mâna. „Ștefan îmi spune.” „Liliana în acte, dar toată lumea îmi zice Lili”, i-a răspuns fata. L-a privit drept în ochi preț de 1-2 minute, apoi și-a retras mâna din mâna lui și ridicându-și privirea a adăugat zâmbind: „Iată că a sosit și autocarul.”

I-a trezit interesul, cum nu o mai făcuse alta până atunci

Misterul e că locuri libere erau mai multe în autocar, iar cei doi s-au așezat alături, fără a ține cont de numărul locului indicat în bilet. Timp de aproape trei ore de drum, s-au cunoscut mai îndeaproape, aflând mai multe unul despre celălalt. Liliana se trăgea dintr-o familie modestă din satul vecin, situat la 2 kilometri distanță de satul lui. Își făcea studiile la Colegiul de Medicină. Avea 19 ani, o soră mai mică și un frate mai mare, căsătorit. Ținea mult la părinți și făcea orice ca să le înmulțească bucuriile. Învăța foarte bine, în vacanțe și în zilele de odihnă când venea acasă avea grijă de ordinea din casă, de florile din ghiveciuri și cele din grădină.

Ștefan era singurul copil la părinți. A crescut într-o armonie a unei familii cu mare credință în Dumnezeu, tatăl său fiind dascăl la biserică. După absolvirea Colegiului Tehnic Agricol a plecat în armată. A luat de la părinți omenia și dragostea de a dărui. Avea 22 de ani și inima îi șoptea: „Iubește!”. Lili i-a stârnit interesul cum nu o mai făcuse o alta până atunci. L-a cucerit nu atât cu frumusețea chipului, cât cu felul ei de a gândi și a vorbi. Se temea să nu fie respins atunci când i-a cerut numărul de telefon. Dar fata i l-a oferit cu bunăvoință. Când a ajuns în satul ei ( autocarul Chișinău-Briceni trecea prin satele lor), Lili i-a spus lui Ștefan, care mai avea puțin până acasă: „Vezi tu, am două luni de vacanță. Mi te-ai înfățișat cam timid. Dacă o să-ți ajungă curaj, poți veni în vizită. Locuiesc, uite acolo, în casa cu poartă albastră de lângă biserică.” Și i-a arătat casa prin geamul autocarului.

Ochii aruncau ispite periculoase

Din acea zi a început scurta lor poveste de dragoste. Ștefan a alungat timiditatea și chiar în duminica următoare a mers la Lili în sat cu flori și cu vorbe alese. L-a surprins atmosfera plăcută și caldă din această familie. A fost primit cu bucurie de toți ai casei. Și deoarece era o zi frumoasă de vară, iar satul e situat între două păduri, Lili și Ștefan au pornit într-o plimbare spre pădure. Ajunși în vărful dealului, un pic obosiți de drumul în urcuș, nu au înaintat în miezul tainic al pădurii, ci s-au oprit la umbra și răcoarea copacilor de la margine. Ținându-se de mână, s-au întins pe covorul moale de iarbă verde. Stejarii înalți și puternici își trimiteau către cer vârfurile, iar ei se simțeau din priviri și din gesturi. Razele soarelui, prin strălucirea lor, se legănau molatic printre frunze. De sub sprâncenile celor doi, ochii aruncau ispite periculoase. Erau dominați de o atracție, o apropiere fantastică. Și așa pe tăcute, Ștefan a strâns-o la piept și i-a acoperit gura cu gura lui într-un sărut amețitor. Iar ea îl lăsase fără să se împotrivească. Nu mai avea puterea să i se opună, pentru că inima ei îl dorea, iar corpul i se dezmorțea și i se deschidea ca o rană ce aștepta demult tămăduirea… Așa, fără să-și dea prea bine seama, Ștefan o făcuse pe Lili femeie. Cuibărită la pieptul lui puternic de bărbat, ea îi șoptea: „Mi-ai oferit clipe de adevărată fericire, scumpule! Eu cred că spontanietatea cu care ne-am apropiat e sâmburele care ne arată sănătatea noastră mintală. Totul s-a întâmplat absolut firesc. Dragostea nu are nevoie de prejudecăți…” „Și eu văd partea plină a paharului în tot ce s-a întâmplat. Să-i rămânem recunoscători acestui colț de natură pentru adăpost. S-a creat o înțelegere tainică între noi. Tata de multe ori îmi spunea că neînțelegerea este umbră, iar înțelegerea este lumină. Deci noi suntem acum în lumină, în lumina Dragostei, a Iubirii care dăinuie. Să-i mulțumim Domnului că ne-a dăruit această minune – minunea de a ne îndrăgosti unul de altul!” Se priveau cu duioșie și se topeau în vorbe spuse cu tâlc așa încât nici nu au observat când un val mare de nori a acoperit cerul și o ploaie repede de vară a spălat într-o clipă copacii și iarba, udându-i până la piele. Plini de voie bună și-au scurs hainele după ploaie și râzând, au ieșit în picioarele goale din pădure și au pornit spre sat. Curcubeul desenase pe cer steagul bucuriei și fericirii…

Zdrobirea

Ștefan a plecat acasă fericit. Acea zi de duminică se derulase ca într-un vis frumos. Cuprins de emoții, toată noaptea nu l-a mai prins somnul. Se vedea rezolvând ecuația frumuseții vieții alături de Lili. Îi treceau prin minte tot felul de gânduri. Spre dimineață își aminti de mătușa sa, Aglaia, care știa a citi în stele. „Ce-ar fi să o rog să-mi citească”, și-a zis și luni, chiar de draga dimineață a plecat la ea. Trei nopți i-a urmărit mătușa steaua lui, iar în final i-a spus că are parte de o dragoste mare care îl face fericit. Dar nu i-a spus că steaua lui în a treia noapte s-a stins, aceasta însemnând că viața lui va fi scurtă de tot.

În următoarea duminică Ștefan a plecat din nou la Lili cu motocicleta. Picioarele i-au dus la aceiași margine de pădure, la același loc superrelaxant și romantic. S-au iubit până la apogeu, și-au făcut planuri de viitor. Ștefan i-a spus iubitei că-și dorește o familie numeroasă în care să se împletească frumos relațiile strânse dintre toți membrii ei. Ea l-a cuprins de gât și l-a asigurat că așa va fi. Beți de fericire, s-au despărțit cu gândul la o altă duminică, când urmau să se întâlnească, dar la care nu au mai ajuns. Doamne, Dumnezeule! Cine o fi crezut, cine o fi gândit că în seara aceea, la marginea satului va fi oprit de cinci indivizi fără inimă. L-au rugat să le dea puțină benzină. În timp ce Ștefan s-a aplecat să deschidă rezervorul, indivizii au tăbărât fără niciun motiv asupra lui și l-au omorât în bătaie. După care, în loc să cheme ambulanța, s-au făcut nevăzuți cu tot cu motocicletă, lăsăndu-l abea respirând într-o baltă de sânge…

Mare durere și mare jale atât pentru părinții lui Ștefan, cât și pentru Lili, care peste nouă luni de la moartea iubitului a adus pe lume un băiețel. Mama lui Ștefan de patru ani trăiește într-o lume pustie. Nimeni, în afară de nepoțel, nu poate să-i îmblânzească durerea. Iar Lili a preschimbat lacrimile în rugăciune. Se roagă Domnului să-i dea sănătate și să-i ocrotească odorul de primejdii și blestem.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code