CURIOZITĂŢI ELECTORALE

0
65

 Cu un singur vot diferenţă:

  • în 1800 Thomas Jefferson a fost ales preşedinte al SUA;
  • în 1867 Senatul SUA a ratificat tratatul de cumpărare de la Imperiul Rus a teritoriului Alaska, care a devenit în 1958 unul dintre cele mai mari state ale SUA;
  • în 1868 Preşedintele SUA, Andrew Johnson, a fost salvat de suspendarea din funcţie;
  • în 2011 a fost ales primarul com. Schineni, r-nul Soroca.

– În 1845, cu 2 voturi diferenţă, Senatul SUA a votat convenţia privind anexarea statului Texas.

– La sfârşitul anului 2000, cel de-al 43-lea preşedinte al SUA, George Walker Bush, a ieşit învingător în cele mai controversate alegeri din istoria Statelor Unite, învingându-l pe democratul al Gore cu 5 voturi.

– Cuvântul „buletin” provine de la latinescul „bulla”, „ballota” şi înseamnă bilă. încă în antichitate se putea vota folosind bile colorate. Şi în prezent votul în unele instituţii se exprimă prin bile. O bilă albă şi una neagră se regăsesc în stema CEC.

– În 1893 Noua Zeelandă a fost prima ţară care a oferit tuturor femeilor dreptul la vot. În prezent femeile nu au drept de vot în 2 state (Arabia Saudită şi Vatican), iar în Liban, pentru a vota, femeile trebuie să prezinte dovada efectuării studiilor medii.

– Finlanda a fost prima ţară în lume care a acordat, în 1906, tuturor cetăţenilor adulţi (ce au împlinit vârsta de 24 de ani) dreptul deplin de a alege şi de a fi aleşi;

– În câteva state din lume participarea la vot reprezintă o obligaţie, stabilită prin lege. De aceea rata de participare acolo este mare, de ex: Australia – 94,5%; Chile – 93%; Belgia – 92,7%; Grecia – 86%;

– În aceste ţări pentru neparticiparea la vot se aplică sancţiuni: amendă şi/sau pierderea dreptului de vot (Belgia, Australia); interzicerea numirii, promovării într-o funcţie publică (Belgia); privaţiune de libertate (Chile, Egipt, Fiji).

(Sursa: Comisia Electorală Centrală ”Cunoaște dreptul tău electoral”. )

PUBLICITATE
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGhidul alegătorului
Articolul următorGhidul alegătorului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code