Un locuitor al raionului Soroca a fost reținut la a doua tentativă de încălcare a frontierei de stat

0
293
Foto: border.gov.md

După ce acum o lună o persoană a încercat să ajungă fraudulos în Ucraina, recent, aceasta a fost reținută la intrarea în țară, după ce a traversat clandestin hotarul.

Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița, aflați în misiuni de patrulare comună cu grănicerii ucraineni, au observat silueta unei persoane care se îndrepta dinspre Ucraina spre interiorul Republicii Moldova. La doar zece metri de linia de frontieră a fost reținut un bărbat. Totodată, la fața locului a intervenit grupa operativă a SPF Ocnița care a și constatat activitatea ilegală a insului reținut, prin efectuarea verificărilor adiționale ale traseului efectuat de acesta.

Ca urmare a cercetărilor primare, bărbatul de 59 de ani este cetățean moldovean, locuitor al sat. Căinarii Vechi, r-nul Soroca. Din lipsa actelor valabile, moldoveanul a încercat să traverseze fraudulos frontiera, prin ocolirea punctelor de trecere. Din informațiile deținute, cetățeanul nu este la prima abatere, în seara de 22 noiembrie curent, fiind reținut pe aceeași direcție și cu același scop de a traversa fraudulos frontiera moldo-ucraineană.

În prezent, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de trecere ilegală, prevăzută de art. 362 Cod Penal al RM.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code