Continuă vaccinarea antigripală

0
11

În Republica Moldova a sosit lotul de vaccin antigripal, oferit cu titlu de donație de către  ,,The Task Force for Global Health”,  în cantitate de 130 mii de doze, care a fost recepționat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Astfel, vaccinul Influenza Vaccine (Split Virion) este distribuit instituțiilor medico-sanitare publice, pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire (bolnavii cu boli cronice, lucrătorii medicali, angajații din cadrul trupelor de carabinieri și grăniceri, Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, personalul din instituțiile de asistență socială, copiii din internate etc.).

Campania de imunizare împotriva gripei a început în luna octombrie curent, cînd Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a procurat și distribuit instituțiilor medico-sanitare publice 30.000 de doze de vaccinuri  antigripal.

Beneficiile vaccinării împotriva gripei sezoniere sunt: reducerea riscului apariţiei formelor severe de boală și a numărului îmbolnăvirilor, vizitelor la medici, pierderilor zilelor de muncă sau de studii, precum și prevenirea complicațiilor, spitalizării şi deceselor cauzate de gripă.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale  informează că imunizarea cu vaccin antigripal este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și evitarea complicațiilor si recomandă persoanelor din categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să să se vaccineze. Vaccinul antigripal este oferit gratuit.

Măsurile de igienă personală (spălatul pe mâini cu apă și săpun, folosirea șervețelelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui mod de viață sănătos – alimentație bogată în legume și fructe, evitarea surmenajului și efectuarea exercițiilor fizice) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin infecții virale acute ale căilor respiratorii și în special prin gripă.

La apariția primelor simptome compatibile cu gripa (febră, tuse, frisoane, secreții nazale, cefalee, dureri circulare și/sau musculare, astenie), contactați medicul și evitați autotratamentul. De menționat că medicamentele antigripale (antivirale) existente în stoc în instituțiile medicale se administrează doar la indicația medicului conform protocoalelor clinice naționale.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționează că pentru evitarea riscului apariției focarelor de gripă și infecțiilor respiratorii virale acute în colectivități de copii, o importanță majoră o reprezintă triajul, la prima oră de curs, efectuat de către cadrele didactice în clasă, prin trimiterea la medic sau izolarea la domiciliu a oricărui copil/elev care prezintă febră sau alte semne de boală respiratorie acută.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code