Centrul perinatologic din Soroca a fost inaugurat după reparație capitală

0
198

Mamele și nou-născuții de la Spitalul raional Soroca, vor avea parte de condiţii mai bune. În acest sens, astăzi, 15 decembrie, a fost inaugurat, după efectuarea lucrărilor de reparaţie capitale Centrul perinatologic de nivel II din cadrul spitalului. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, conducerea Spitalului raional Soroca, deputaţi, autorităţile locale, cadre medicale, precum şi pacienţi.

Lucrările de renovare au durat aproape jumătate de an, timp în care au fost schimbate uşile, ferestrele, grupurile sanitare, reţelele termice și electrice, a fost efectuată reparația tavanului, pereților și podelei în sălile de operații și în saloane.

“Renovarea Centrului perinatal de nivelul II ne va permite să acordăm servicii medicale calitative mamelor și nou-născuților, cu respectarea condițiilor și cerintelor regimului sanitaro-antiepidemic.Totodată, am creat și condiții de activitate mai bune pentru cei 45 de angajați ai Centrului perinatal”, a menționat medicul-șef al Spitalului raional Soroca, Angela Rusnac.

Circa 900 de femei devin anual mămici în Centrul perinatologic de nivelul II din cadrul Spitalului raional Soroca, care deserveşte și maternităţile din Florești și Drochia.

Reparația a fost finanţată de către Consiliul raional Soroca, mun. Suceava – România şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Valoarea totală a proiectului privind renovarea capitală a Centrului perinatologic de nivel II se ridică la circa 3 mln 300 mii de lei.

 

PUBLICITATE