Două cazuri în două zile. Încă un bărbat a murit intoxicat la Racovăț

0
254

Un bărbat  de 50 de ani a murit intoxicat cu fum, din cauza imprudenței în timpul fumatului. Incidentul a avut loc la data de 14 noiembrie, între orele 15.00-17.00, în satul Racovăț, raionul Soroca. Potrivit specialistului Secției Apărare Împotriva Incendiului a DSE Soroca, Anatolie Jitari, din cauza neatenției, de la țigară a luat foc lenjeria de pe pat, provocând astfel un mic incendiu. Focul a fost stins în scurt timp de către vecini.

Expertiza medico-legală urmează să stabilească cu exactitate cauzele decesului.

Amintim că un caz similar a avut la data de 12 noiembrie, când un bărbat de 84 de ani, din aceeași localitate, a decedat după ce s-a intoxicat cu fum. Acesta din greșeală a pus în priză fierbătorul în loc de radiou, iar în rezultat s-a iscat un incendiu.

Pompierii avertizează  populația să fie mai prudentă cu sursele care pot cauza incendii, mai ales pe timpul rece al anului.

PUBLICITATE