Pe urme sfinte, de la Soroca, la Buzău

0
425

În acest început de toamnă, enoriașii bisericii ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Soroca au avut surpriza de a primi un dar frumos de peste Prut – un pelerinaj în locurile sfinte din România. Impresiile acumulate de enoriași au ajuns la ”Ziarul Nostru” pentru a fi împărtășite ca o pildă bună. La Iași se află Moaștele Sfintei Parascheva, așezate din anul 1641 în biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, apoi, din 1884, în Catedrala Mitropolitană din Iași. Aici a avut loc primul popas întru rugăciune și închinare celei care poartă numele de Ocrotitoare a Moldovei și către Sfântul Iosiv Naniescu care este ctitorul catedralei, născut în Basarabia, în satul Răzălăi, Sîngerei.

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din centrul tradițional al Iașului a impresionat călătorii prin decorațiile fastuoase și istoria ei. A urmat vizita la Mănăstirea de maici Galata care are aspectul unei fortărețe. Astfel, creștinii soroceni au avut posibilitatea de afla cunoștințe noi din istorie și din credința ortodoxă, sub ghidarea protectoare a părintelui lor, Protoiereul Ștefan Eftodii. A urmat vizita în comuna Țintești din Buzău, care le-a adus multă bucurie, fiind primiți cu căldură de către părintele Jenel Palade. Spre seară, au participat la vecernie și la o agapa frățească cu oamenii locului. În Buzău există o Catedrală a Copiilor, pe care au vizitat-o, ctitorită de preotul Mihail Milea, cunoscut și iubit de mulți de soroceni, de peste 25 de ani. În Comuna Gherăseni, enoriașii s-au rugat prin Sf. Liturghie în liniște și pace cu părintele George Stoica și creștini din România. ”E greu să exprim prin cuvinte emoția pe care am trăit-o”, afirmă Eudochia Ursachi din Soroca: ”Chiar și enoriașii simpli ne-au întâmpinat cu multă afecțiune. Mulțumesc din suflet Parohiei ”Sf. Parascheva” și oamenilor credincioși din România, preoților care au finanțat acest pelerinaj sfânt”. Ana Vacari din Ocolina spune că ”M-am simțit ca acasă, nu există nicio deosebire între frați. Aceeași credință și ființă avem. Voi ține minte toată viața această experiență. M-am rugat, am cântat și am fost într-un gând și trăire cu enoriașii din România în anul Centenarului. Am fost onorați să primim diplome de ”Ambasadori ai Marii Uniri”, nume de care mă mândresc. Acest pelerinaj este unul bine-venit. Revenim acasă cu împliniri sufletești pe care le împărtășim cu drag”.

Biserica de la Soroca, aflată sub egida Mitropoliei Basarabiei, este una foarte dragă enoriașilor ei pentru felul duhovnicesc în care se pot aduna în rugăciuni în comuniune cu Dumnezeu, pentru încrederea pe care o au în părintele paroh al bisericii, despre care credincioșii spun că își ghidează comunitatea cu multă blândețe și înțelepciune și pentru atmosfera primitoare în care își găsesc liniște și împăcare.

Legătura enoriașilor cu Sfânta Parascheva are o istorie mult mai veche la Soroca. Prin anii ’40 ai secolului trecut, în Piața Unirii din Centrul orașului Soroca se înălța o Catedrală ortodoxă nouă în stil neoromânesc cu hramul ”Sfânta Cuvioasa Parascheva”. După ocuparea Basarabiei, construcția lăcașului a fost stopată, iar într-o dimineață, înainte de răsăritul soarelui, biserica a fost aruncată în aer de către militari sovietici. În toamna anului 2006, ca o dreptate adusă Ocrotitoarei Moldovei, în grădina publică ”Mihai Eminescu” a fost sfințit paraclisul bisericii actuale ”Sânta Cuvioasa Parascheva”. Astfel, cu ajutorul Domnului și al oamenilor prin care lucrează El, s-a ridicat sfântul lăcaș de o frumusețe autentică, în stil ștefanian, caracteristic arhitecturii moldovenești. În prezent, meșteri din România lucrează la finisarea acoperișului bisericii, finanțat de oameni de bună credință de peste Prut. În curând, pe 27 octombrie, va fi sărbătorit hramul bisericii ”Sfânta Parascheva” la care suntem invitați cu toții.

Ludmila Talmazan

PUBLICITATE