Victimele celui mai mare val de deportări au fost comemorate la Soroca

0
192

Astăzi, 6 iulie se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste. Cu acest prilej trist, la Soroca, la fel ca în alte localităţi din republică, a fost organizată o activitate de comemorare a victimelor, la care au participat și supraviețuitorii deportărilor. Evenimentul a început cu o slubă de pomenire, oficiată o de către un sobor de preoţi.

Cei prezenţi la eveniment, au împărtăşit din amintirile lor, ale părinţilor şi rudelor care au fost deportate.  Deși au trecut atîția ani, victimele calvarului deportărilor, își amintesc  și astăzi clipele prin care au  trecut ei și familiile lor. Istorii diferite, vieți ruinate, chinuri și greutăți, fiind nevoiți să lase totul şi să plece, ca la întoarcere mulți din supravețuitorii deportărilor să afle că nu sunt bineveniți acasă. Amintirile celor deportați au răscolit sufletele, mulți din cei prezenți cu greu au reușit să-și stăpînească emoțiile și lacrimile.  Un moment emoționant în cadrul evenimentului a  fost și  “Balada celor deportați”, interpretată de Tamara Boboc-Coșciug.

Președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean, a vorbit vădit emoționat despre deportări, și urmările tragice ale acestui eveniment, dînd asigurări că administrația publică locală va susține construcția unui memorial al victimelor deportărilor. Acum jumătate de an în raionul Soroca  a fost  înființată organizația  “Supravețuitorii represiunilor și deportărilor politice”, care are drept scop apărarea intereselor  membrilor organizației și susținerea acestora. Toți cei prezenți în cadrul evenimentului au primit insigne și legitimații de deportați și deținuți politici. Deşi datele  oficiale arată că în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, circa 11.300 de familii, cu un număr total de peste 35 de mii de moldoveni au fost duşi cu forţa în Siberia, istoricii spun că în realitate numărul celor ridicaţi este mult mai mare.

 

 

PUBLICITATE