Vasile Baş: “Lucrul bun se face cu mult drag”

0
593

Vine din Suceveni, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi. E fiul agricultorilor bucovineni Ilie şi Maria Baş. Studiile şi le-a făcut la Universitatea de Stat din Tiraspol, facultatea de fizică şi matematică. Masteratul în management educaţional l-a susţinut la Universitatea “Constantin Stere” din Chişinău. Din 1994 e profesor de informatică la liceul “Constantin Stere” din Soroca, iar din 2005 avansează în funcţia de director al acestei instituţii. Soţia Ludmila e profesoară de matematică în liceu. Fiul Andrei e căsătorit şi îşi continuă studiile juridice în  Spania, iar fiica Cristina e elevă în clasa XI. Hobby – agricultura. Din probele sportive practică voleibalul şi tenisul de masă.

– Domnule director, ştiţi ce am vrut mai întâi să vă întreb? De unde provine numele D-stră? Nu cumva de la BAŞ-tină?

– Ştiţi că nu, dar mi-ar plăcea. E de etimologie turcă şi aşa mi s-a transmis din generaţiile precedente, că vine de la „baş”, „başcă”, ce în traducere ar însemna „cap”. ce nu e deloc rău.

– Înseamnă, că vă este hărăzit să fiţi în „capul” la orice ce n-aţi face? Chiar şi fratele D-stră Aurel confirmă acest fapt e la al patrulea mandat de primar al comunei, e capul satului la Suceveni.

– E spus prea tare. Dar o oarecare tendinţă persistă din origini. Bunelul meu Gherasim a fost primar, ca apoi să fie deportat în Seberia. Iar părinţii, deşi nu au deţinut mari funcţii, au rămas buni gospodari. Şi în prezent, la o vârstă trecută de 8 decenii, cresc câte vreo 4 godaci, au o mulţime de păsări, deţin 70 de ari de pământ îngrijit. Poate că cineva s-ar ruşina că provine din ţărani, dar eu mă mândresc. Ţară, ţarină, ţăran au aceeaşi rădăcină, poartă acelaşi sens al vieţii şi nemuririi. Acum şi eu am 30 de ari pe mal de Nistru, la Egoreni, care îi îngrijesc şi mă bucur de roada muncii şi a pământului.

– Iată noi, domnule director, discutăm în ajunul unui eveniment important – acuşi, la 1 martie e ziua de naştere a D-stră.

– Chiar aşa e, în tumultul vieţii nici mai că n-am observat că am ajuns la a 48-a aniversare.

– Avem o coincidenţă, dar cu o diferenţă D-stră ajunşi la 48, eu – născut în 48 (Baş zâmbeşte). Aţă apărut pe lume în prima zi de primăvară. E anotimpul începuturilor, premenirilor. Are această dată o tangenţă cu viaţa şi activităţile D-stră?

– E anotimpul meu drag. Sunt născut în zodia Peştelui. În toate ce pornesc îmi merge bine, mă simt ca peştele în apă. În familia noastră multe sunt legate de numerologie. Băiatul e născut la 13 decembrie, de Sfântul Andrei, fiica – în ziua de Crăciun pe stil nou, soţia – la Sfântul Vasile. Şi ne străduim să ne modelăm viaţa, pe cât e posibil ce depinde de noi înşine.

– Credeţi, că drumul spre profesorie, era un început programat?

– M-a determinat în alegerea profesiei învăţătorul meu de informatică Eugeniu Tovarniţchi. Era o disciplină nouă şi eu, provocat de cele văzute, auzite şi studiate, am decis să merg pe această cale. Încă atunci, la olimpiada raională la informatică am luat locul III. Iar în management primul meu învăţător mi-a fost directorul şcolii din sat Ştefan Popescu, un om înţelept, cu mult tact şi socoteală în acţiuni. Şi iată că am ajuns să fiu şi profesor de informatică şi director de liceu. Când vin la baştină, el, ca pe un copil al său, mă bate pe umăr şi îmi zice „Bravo! Se aude bine de tine!”.

– Să fim sinceri, D-stră va mers cu această instituţie. Nu aţi venit pe „loc gol”.

– V-am spus, doar, că tote începuturile pentru mine îs de succes. Sunt al  cincilea director  la „C. Stere”.  Predecesorii mei au pus instituţia „pe roate”, i-au creat o imagine foarte bună, au consolidat colectivul pedagogic şi au ieşit pe arena republicană cu mulţi învingători la olimpiadele şi concursurile pe discipline. Ar fi fost o tragedie pentru mine, dacă am fi cedat poziţiile. Legea vieţii e dură – dacă încetineşti, alţii te depăşesc. Se zice că e mai uşor să ajungi în frunte, decât să te menţii pe piedestal.

– Rezultatele demonstrează că va reuşit că liceul a rămas flagmanul sistemului educaţional sorocean. Să înveţi la „Constantin Stere” e un prestigiu, e o instituţie atractivă pentru cei ce fac carte.

– E meritul întregului colectiv. Doar o simplă statistică. La noi învaţă 1265 de elevi, inclusiv 130 din satele raionului. În procesul instructiv-educaţional sunt implicaţi 76 de profesori dintre care 21 au grad didactic superior şi 19 de gradul I. e unicul liceu din ţară cu un număr atât de mare de profesori cu aşa titlu.

– Vorbiţi cu atâta mândrie despre colectiv, dar e ştiut şi specificul mediului profesoral. Aici toţi sunt cu studii avansate, cu titluri, unii doresc să fie mai ceva ca alţii şi apare invidia, pornesc intrigile.

– De această boală sunt afectate nu numai colectivele pedagogice. O completivitate dură există şi în alte părţi. La noi e prezentă o invidie sănătoasă, când fiecare doreşte să înregistreze un rezultat cât mai pozitiv. O astfel de competiţie merită să fie susţinută. Altă vorbă e invidia. Eu cred că invidia apare doar la cei „slabi”, care nu au destule capacităţi pentru a concura cu alţii. Bârfelile insinuările, vorbele pe din spate la noi sunt persecutate. Le-am tăiat gustul celor ce încercau s-o facă. Avem un colectiv prietenos, unit de o singură idee – să educăm o generaţie sănătoasă, ce posedă cunoştinţe profunde. De aici şi rezultatele înregistrate de discipolii noştri la olimpiade şi concursuri raionale, republicane şi internaţionale. Mai am un „secret”. Sunt mai disos să-i pedepsesc pe cei ce vin cu „informaţii” negative despre cineva, decât pe cei vinovaţi. Aceasta o ştiu în colectiv. Dacă ai careva observaţii, obiecţii, spune-le omului în faţă, nu umbla cu plângerile şi „spionajul”. Pentru dreptate se luptă în mod deschis.

– Să zicem că m-aţi convins. Dar vă încerc cu încă o întrebare. Se vorbeşte, dar şi se ştie, că există „formula” de colectare a banilor de la părinţi. Negaţi acest fenomen?

– Nu-l neg, dar îl minimalizăm. Părinţii achită bani pentru alimentarea copiilor, pentru grupa prelungită. Aceasta e legitim. Mai este şi procedura de implicare a părinţilor la lucrările de reparare în auditorii, materialele necesare fiind eliberate de fondul liceului. În liceu e creată asociaţia părinţilor, dar sunt şi comitete părinteşti în fiecare clasă, care decid cum şi ce să facă mai bine. Cu regret, sunt persoane care manifestă mult zel şi se exagerează în acest aspect. Fie din considerente de autofaimă, să demonstreze că-s mai ceva decât cineva, sau de a crede că în aşa fel va „cerşi” o notă mai bună pentru copilul său. Administraţia luptă insistent cu acest fenomen şi în curând o să fie exclus definitiv. Condiţiile necesare sunt create, utilaje performante şi materiale didactice avem. Din economiile bugetului liceului recent o să procurăm mobilă în valoare de 300 de mii de lei. Reducem cheltuielile pentru termoficare, atragem fonduri prin diferite proiecte. Aşa că colectările de bani pentru şcoală sunt o ambiţie a unor părinţi, ce e drept, uneori nerespinsă de diriginţii de clasă.

– Dar despre achitările de către elevi a orelor suplimentare la unele discipline, ce ziceţi? Se vorbeşte despre plata pentru o oră academică de la 70 până la 170 de lei.

– Sunt exagerări. În perimetrul liceului nu se permite ca profesorii să se ocupe individual cu unii elevi contra plată. Pentru aşa ceva sunt create diferite cercuri, unde sunt atraşi elevii ce doresc să studieze mai profund în domeniul preferat, să se manifeste şi să-şi pună baza viitoarei profesii.accentuez. Nici un premiant al olimpiadelor nu-şi i-au repetitor. Profesorii sunt cointeresaţi să aibă elevi buni pentru aşi confirma gradul didactic şi propria valoare. Un profesor bun nu prea are timp pentru a servi ca repetitor şi nici codul de etică nu permite ca profesorul să se ocupe suplimentar cu elevul său. Iar lecţii individuale se mai dau în mod particular de cei ce posedă patentă, la ei acasă, pentru elevii din diferite şcoli, inclusiv din sate.

Să vă mai spun un lucru. Aceste lecţii sunt o formă de pregătire pentru examenele de bacalaureat sau dacă elevul nu prea însuşeşte obiectul. Însă dacă elevul e „slab”, perspectiva de a pătrunde mai profund în materie e minimă, profesorii noştri nu-i acceptă şi îi sfătuie pe părinţi să cheltuie banii pentru alte necesităţi.

– Aţi zis de bacalaureat. S-a deprins şcoala cu acest sistem.

– deja e acceptat de majoritatea  absolută. Şi „frica” de camerele video a dispărut. Cel ce vine la examen pregătit, se concentrează la temă şi nici nu-i pasă că cineva îl vede. În magazine tot sunt instalate camere. Ei şi ce, oamenii au frică să facă cumpărături. Alta e, că nu poţi copia, nu poţi fi ajutat de cineva şi fiecare primeşte nota ce o merită. Fiul meu a susţinut BAC-ul pe 3 de „9” şi un „7”. Mulţi mă întrebau, cum aşa, ce nu s-a putut face ceva. Dar pentru ce, „7” tot e notă. Anul trecut media la BAC pe liceu a constituit 7,69. Toţi cei 57 de absolvenţi au susţinut examenele. Elevii şi profesorii s-au deprins cu camerele video. Eu fac orele sub supraveghere şi nu-i nimic straşnic.

– Testele au înlocuit comunicarea directă. Eu înţeleg, la disciplinele exacte unde legile rămân neschimbate sute de ani, poate că se merită o testare mecanică, dar altele, cum ar fi disciplinele umanitare, s-ar putea de examinat mai altfel.

– Sunt de acord. Acum la minister se studiază această problemă. Se prevede ca examenele la limba şi literatura română, la limbile străine să se desfăşoare oral. Ba mai mult, în şcoală se cere de studiat retorica, arta vorbirii, a comunicării.

Testele mai au un minus – nu se ţine cont de starea psihologică şi a sănătăţii elevului. El, la moment, din grabă poate da un răspuns incomplet sau ratat, dar cunoştinţele lui, în ansamblu, sunt mai înalte decât nota primită.

– D-stră ca profesor, ca director sunteţi satisfăcut de actualul sistem de învăţământ?

– În opinia mea, sistemul educaţional e supraîncărcat. Elevii au prea multe ore de studiu pe zi. Ministerul actualmente a elaborat 3 modele, care selectiv pot fi aplicate pentru clasele de liceu. Probabil, în anul viitor de studiu acest concept va fi aplicat.

Se preconizează o reformare a învăţământului. Unele discipline vor deveni opţionale, ca elevii să-şi dezvolte mai profund aptitudinile în direcţia preferinţelor sale fără a fi „ţinut în lanţ” de notele slabe la alte obiecte.

– Liceul „Constantin Stere” are atâția absolvenţi dotaţi. Dar majoritatea îşi urmează studiile peste hotare, ba chiar şi rămân pe acolo. Nu regretaţi că şi munca profesorilor de aici a fost „exportată” fără a da roade pe pământul nostru?

– Îmi pare rău, dar asta este situaţia. Regret că tendinţa de a pleca peste hotare e amplificată şi de părinţi. Eu mă împac cu gândul şi cu realitatea că cei mai buni, după ce îşi fac studiile în alte părţi revin în ţară şi contribuie la dezvoltarea ei. Avem discipoli prin ministere, prin firme prestigioase. Care a muncit în şcoală, se integrează mai uşor în societate.

– Sunteţi în postul de director ani buni. Care, totuşi, e „ora de aur” în această funcţie?

– Culmea fericirii în rol de director am atins-o când am implementat proiectul de eficienţă energetică în valoare de 4,2 milioane de lei.

Iar ca persoană – că am doi copii înţelepţi, buni, frumoşi.

– Atâtea lucruri bune s-au înregistrat în liceu. Va mai rămas ceva de făcut?

– Actualul mandat îmi expiră în 2021 şi scopul meu e să reuşesc mai pronunţat în dezvoltarea managementului conflictual. Îmi doresc să-i consolidez pe toţi în jurul şcolii – autorităţi, părinţi, profesori, elevi. Să devenim o comunitate, ce ar soluţiona toate problemele în bună înţelegere.

– Şcoala pentru D-stră astăzi e totul sau mai aveţi ceva?

– Mai am mereu dorul de baştină să merg pe bahna din preajma casei părinteşti. Satul meu e la 240 kilometri de Soroca. E pe Siret, la margine de codrii Cosminului, la 4 kilometri de hotarul cu România şi la 40 – de Suceava. E locul ce mereu mă cheamă. La sărbătorile de Crăciun, de Paşti, la Sfântul Ilie n-am lipsit niciodată de un sfert de secol, cât mă aflu la Soroca.

– La 1 martie sărbătoriţi ziua de naştere. Care e cel mai scump cadou care l-aţi primit vreodată în această zi?

– Cu mai mulţi ani în urmă, în dimineaţa zilei cineva mă trezi din somn, trăgându-mă de nas şi urechi. Erau copiii şi soţia. Mi-au întins o cutioară cu felicitări confecţionate de ei, pe care era scris: „Tată, noi te iubim!”.

A intervievat, Boris Todirel.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code